Albania a încheiat legăturile diplomatice cu Iranul din cauza unui presupus atac cibernetic împotriva guvernului. Scopul ar fi fost de a „paraliza serviciile publice și de a pirata datele și comunicațiile electronice din sistemele guvernamentale”.
Albania a rupt miercuri legăturile diplomatice cu Iranul din cauza unui presupus atac cibernetic împotriva guvernului în această vară, ceea ce a provocat reproșuri din partea Washingtonului, care a promis că va trage la răspundere Teheranul pentru că și-a vizat aliatul NATO. Albania și Iranul sunt într-un conflict de ani de zile, din cauza găzduirii de către Tirana a grupului de opoziție iranian Mujahedinii Poporului din Iran (MEK) pe teritoriul său.
Premierul Edi Rama a anunțat că Iranul a condus un atac cibernetic împotriva instituțiilor albaneze pe 15 iulie, în încercarea de a „paraliza serviciile publice și de a pirata datele și comunicațiile electronice din sistemele guvernamentale”. El a precizat că relațiile diplomatice au fost încheiate. „Consiliul de Miniștri a decis întreruperea relațiilor diplomatice cu Republica Islamică Iran cu efect imediat”, a declarat Rama.
„Atacul respectiv nu și-a atins scopul. Pagubele pot fi considerate minime în comparație cu obiectivele agresorului. Toate sistemele au revenit complet operaționale și nu a existat nicio ștergere ireversibilă de date”, a spus el.
Washington apără Albania
Premierul a continuat spunând că diplomații iranieni și personalul ambasadei au avut la dispoziție 24 de ore pentru a părăsi țara. În urma anunțului, Washingtonul a atacat Iranul pentru presupusul atac cibernetic, promițând că lucrurile nu vor rămâne așa.
„Statele Unite condamnă cu fermitate atacul cibernetic al Iranului împotriva aliatului nostru din NATO, Albania”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate, Adrienne Watson, într-un comunicat.
„Statele Unite vor lua măsuri suplimentare pentru a trage la răspundere Iranul pentru acțiunile care amenință securitatea unui aliat al SUA și creează un precedent îngrijorător pentru spațiul cibernetic”, a adăugat Watson.
Albania a acceptat în 2013 să primească membri ai grupului exilat la cererea Washingtonului și a Națiunilor Unite, mii de persoane stabilindu-se în țara balcanică de-a lungul anilor. După prăbușirea guvernului său comunist la începutul anilor 1990, Albania s-a transformat într-un aliat ferm al Statelor Unite și al Occidentului, aderând oficial la NATO în 2009, potrivit AFP.