Albania se confruntă cu exodul medicilor

Albania se confruntă cu exodul medicilorMedici. Sursa foto: dreamstime.com

Albania se confruntă cu exodul medicilor. Iar studenții sunt nemulțumiți și protestează față de o lege a „legării de glie” pentru 5 ani a absolvenților.

Albania vrea să stopeze fuga tinerilor săi medici, adoptând o lege care îi obligă să lucreze în țara lor între doi până la cinci ani după obţinerea diplomei, sub sancțiunea de a fi nevoiți să ramburseze taxele de școlarizare, scrie Le Nouvel Observateur.

Albania obligă absolvenții să-și plătească studiile

Albania

Dar ce poate face Tirana în comparație cu salariile și condițiile de muncă din altă parte?

De săptămâni întregi, studenții cer abrogarea legii. Pentru ei, aceasta este „neconstituțională” și „încalcă principiile fundamentale ale drepturilor omului privind libertatea de mișcare”.

Mai presus de toate, explică ei pentru AFP, legea îi privează de posibilitatea de a merge „să-şi dezvolte pregătirea profesională” în Germania sau Italia, cele două țări alese ale ei.

În speranța de a avea câștig de cauză, aceștia au făcut recurs la Curtea Constituțională, care trebuie să se pronunțe în următoarele săptămâni.

Studenții protestează, medicii pleacă

„Veștile încalcă dreptul studenților de a alege liber unde doresc să lucreze”, a declarat pentru AFP Reant Kullaj, student la medicină generală în anul 5.

„Noi îi motivăm pe studenți să rămână, dar nu îi putem forța”, spune el, susținut de colegii săi care s-au adunat, ca în fiecare dimineață, în fața Facultății de Medicină.

Albania are 1,9 medici la 1.000 de locuitori - una dintre cele mai puțin bine asigurate țări din Europa raportat la populație. Franța are 3,18 medici la 1.000 de locuitori, Germania 4,5.

Fatmir Brahimaj, președintele Ordinului Medicilor, a declarat pentru AFP că cel puțin 1.000 de medici albanezi lucrează deja în Germania. Potrivit Asociației Medicilor Albanezi din Europa, peste 3.000 de medici au părăsit țara în ultimul deceniu.

„Trebuie să încetinim plecarea medicilor din Albania, în special a tinerilor care, după ce îşi iau diploma, părăsesc țara. Este o adevărată mare problemă”, avertizează Pajtim Lutaj, medic oftalmolog care a revenit în Albania după un curs de specializare la Paris.

Și asistentele pleacă din Albania

Situația nu este mai bună pentru alte profesii medicale. Potrivit lui Elson Jaçaj, șeful Asociației Asistenților Medicali, cel puțin 16.000 de asistente și îngrijitori au părăsit țara în ultimii patru ani.

Anul acesta, din nou, numărul tinerilor înscriși pentru a studia asistența medicală a crescut, spune Gevio Tabaku, care conduce site-ul de date privind înscrierile universitare UAlbania. Dovadă, potrivit acestuia, că acești studenți vor să folosească această diplomă ca pașaport.

„Legea care urmărește să încetinească plecarea tinerilor medici nu este restrictivă. Să lucrezi câțiva ani într-un oraș, într-un sat, pentru a-ți servi țara, cetățenii tăi, este cel mai bun lucru pentru un medic”, estimează Najada Como, profesor la Facultatea de Medicină din Tirana.

Prim-ministrul albanez Edi Rama a fost categoric: „Nu putem furniza medici Germaniei”, a spus el în septembrie. „Noi plătim, îi pregătim, iar Germania ni-i ia”.

Dileme personale și oferte de nerefuzat

Kristi Tata, studentă în anul 6 la medicină generală, este „împărţită între două iubiri: să urmeze o specializare în străinătate și apoi să revină în Albania sau să muncească  în țară de îndată ce își termină studiile”.

Își iubește meseria, dar, ca toți ceilalți studenți, așteaptă cu nerăbdare ultimul cuvânt de la Curtea Constituțională înainte de a face alegerea.

La dilemele personale se adaugă și publicitatea agențiilor angajate să ofere un viitor mai bun tinerilor medici albanezi.

„Muncă şi contract asigurate în cele mai mari spitale germane, posibilitatea de a alege singuri oraşul şi locul de muncă în 2.000 de oraşe din întreaga Germanie. Salariu de la 2.800 la 3.900 euro pe lună”.

„Posibilitate de carieră, după toate standardele europene”... Oferte care nu te lasă indiferent într-o țară în care salariul mediu al unui tânăr absolvent care lucrează în sectorul public este de 1.000 de euro.

Cum pot pleca medicii din Albania în Germania

Pentru a profesa în Germania, tinerii medici trebuie să furnizeze conținutul detaliat al cursurilor urmate, iar diplomele lor să fie traduse în germană. După studierea dosarului, echivalența este fie acordată, fie respinsă.

De asemenea, ei trebuie să dovedească un nivel suficient de germană (nivel C1), un cazier judiciar "serios" și absența problemelor cronice de sănătate.

De la 1 noiembrie, formalitățile vor fi și mai simple: Germania introduce un nou sistem de imigrare - „Chancenkarte” pentru lucrătorii din afara UE. Acesta li se adresează persoanelor fără contract de muncă în mână, dar cu potențial: diplomă universitară sau experiență personală de cel puțin doi ani în străinătate.

Ei vor avea apoi dreptul de a veni în Germania și 12 luni la dispoziţie pentru a-și găsi un loc de muncă.

Potrivit unui studiu realizat de PWC din iunie 2022, ar putea exista până la 1,8 milioane de posturi vacante în domeniul sănătății în Germania până în 2035.

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)