Al șaselea ucrainean care a intrat ilegal în România prin munți, a fost găsit de Salvamont, însă fără viață. Doar patru din cei șase au putut fi salvați, după ce anterior salvamontiștii l-au găsit pe cel de-al cincelea, mort și el.
Operațiunea de salvare a acestora a fost extrem de dificilă din cauza condițiilor meteo, dar și din cauza zonei în care aceștia se aflau. Trupul celuilalt bărbat găsit mort a fost descoperit într-o râpă de 80 de metri din Munții Maramureșului.
Doar patru din cei șase ucraineni au scăpat cu viață
Joi dimineață, polițiștii și salvamontiștii au reluat operațiunea de căutarea a ultimului cetățean ucrainean rămas blocat în Munții Maramureșului, în timp ce împreună cu un grup de alte cinci persoane a traversat graniţa pentru a ajunge în România, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab.
„Activităţile de căutare a cetăţeanul ucrainean s-a reluat în această dimineaţă ( joi), începând cu ora 08.00. Trei poliţişti de frontieră din cadrul SPF Valea Vişeului, împreună cu salvatorii montani au făcut echipă pedestră şi au pornit într-o nouă misiune în Munţii Maramureşului. Avem şi astăzi sprijinul IGAv, prin elicopterul pus la dispoziţie pentru survolarea zonei.
De sâmbătă până astăzi, peste 40 de poliţişti de frontieră maramureşeni au fost angrenaţi în misiunile de căutare şi salvare începute în zona de responsabilitate a SPF Valea Vişeului”, a spus aceasta.
În seara de 24 decembrie, șase cetățeni din Ucraina au trecut granița în România prin Munţii Maramureşului pe la o altitudine de 1.800 de metri. Doi dintre aceștia au fost găsiți în aceeași zi, iar alți doi în cursul zilei de luni. Primul trup neînsuflețit a fost descoperit cam la un kilometru distanță de locul din care au fost recuperați luni doi bărbați din grup.
Inițial, unul dintre cei patru tineri a reuşit să ia legătura cu salvatorii şi le-a spus că a zărit luminile lanternelor, însă echipele de salvare au fost nevoite să suspende operaţiunile de căutare din cauza vizibilităţii reduse, dar şi a condiţiilor meteo.
Primul bărbat decedat a fost găsit de un localnic din Crasna Vişeului care a urcat pe munte, potrivit stiri.tvr.ro.