Al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei a fost adoptat de Uniunea Europeană

Al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei a fost adoptat de Uniunea Europeană Ursula von der Leyen. Sursa foto: UKRANIAN PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat că aceste noi sancțiuni sunt menite să lovească și mai mult în economia Rusiei și oprească mașinăria de război a lui Putin. Sunt vizate companii de apărare, bănci, trusturi media şi oficiali de la Kremlin.

Uniunea Europeană a adoptat un al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează DPA.

„Măsurile punitive vizează companii ruseşti de apărare, bănci, media şi oficiali ai statului pentru a deraia şi mai mult economia rusă şi maşina de război. Aproape 200 de persoane şi entităţi implicate în atacuri asupra civililor şi răpirea de copii în Ucraina au fost vizate", a scris Ursula von der Leyen, pe Twitter.

Noi interdicții

Persoanele incluse pe lista neagră au interdicţie de călătorie în Uniunea Europeană, iar activele pe care le dețin în țările din blocul comunitar sunt îngheţate. Au fost extinse restricţiile la export pentru a diminua accesul armatei ruse la chimicale, componente IT şi electronice pentru fabricarea armelor. A fost introdusă o interdicţie completă la exportul de motoare de drone. Rusia a lansat în ultimele săptămâni numeroase atacuri cu drone asupra Ucranei și a distrus o parte din rețelele energetice ale țării.

Ursula von der Leyen a mai anunțat că încă două bănci ruseşti vor avea activele îngheţate în UE. De asemenea, a fost adoptată o interdicţie a tranzacţiilor cu Banca Regională Rusească pentru Dezvoltare.

Interzis în UE

De asemenea, patru canale de televiziune rusești au primit interdicție de difuzare în UE. Este vorba despre NTV/NTV Mir, Rossiia 1, Pervîi Kanal şi REN TV. Trusturile media sunt considerate a fi unele de propagandă care susțin necondiționat politica lui Vladimir Putin.

A fost extinsă şi o interdicţie care vizează investiţiile în proiecte din Rusia pentru a include şi sectorul minier, cu anumite excepţii pentru materiile prime considerate critice pentru economia UE.

De asemenea, potrivit unui comunicat al Consiliului UE, cetăţenii din blocul comunitar nu mai au voie să deţină vreo funcţie în companiile ruseşti deţinute de stat sau de persoane, entităţi sau organisme localizate în Rusia. Sancţiunile intră în vigoare după publicarea lor în Jurnalul Oficial al UE, potrivit Agerpres.