Al Gore îl susţine pe Obama

Al Gore îl susţine pe Obama

Fostul vicepreşedinte american, laureat al premiului Nobel pentru Pace, a anunţat ieri pe site-ul său că va face "tot posibilul" pentru ca Barack Obama, candidat democrat la preşedinţia SUA, să fie ales, informează AFP.

"În câteva zile voi urca pe scenă la Detroit, în Michigan, pentru a-mi anunţa susţinerea pentru Barack Obama", a declarat Gore. "Din prezent şi până în ziua alegerilor intenţionez să fac tot ce pot astfel încât el să fie ales preşedinte al Statelor Unite", a adăugat el.             Învins în 2000, când a candidat în alegerile prezidenţiale alături de George W. Bush, Gore, care a fost vicepreşedinte al lui Bill Clinton (1993-2001), s-a menţinut neutru în timpul alegerilor primare democrate.             El a fost cea mai importantă personalitate a formaţiunii democrate care încă nu şi-a anunţat susţinerea pentru Obama. Gore a lansat şi un apel pentru contribuţii financiare la campania senatorului de Illinois.             "În următorii patru ani, va trebui să neutralizăm numeroase provocări dificile - să aducem trupele din Irak, să revigorăm economia, să rezolvăm criza climatică", a precizat Gore. "Barack Obama este clar cel mai bun candidat care va rezolva aceste probleme şi va aduce schimbarea în America", a explicat el.

(09:03)

Ne puteți urmări și pe Google News