O serie de dezvăluiri au scandalizat lumea, recent, legate de abuzuri sexuale și violuri ale angajaților organizației neguvernamentale Oxfam, din Marea Britanie, care lucrează în peste 90 de țări. Odată cu acestea, se ridică, însă, mai multe semne de întrebare în privința fenomenului mai larg al donațiilor internaționale. Fac ele mai mult rău decât bine țărilor destinatare?

Oxfam luptă împotriva sărăciei, în special cea din țările lumii a treia, fiind percepută ca un model de virtute și generozitate. Acum, directorii săi demisionează sau promit să ia măsuri împotriva lucrătorilor care au fost acuzați de violuri în timpul misiunilor umanitare din Sudanul de Sud, abuzuri sexuale în Liberia și plata unor prostituate în Haiti și Ciad. În 2011, Oxfam a primit și finanţare UE în valoare de 1,7 milioane de euro.

Și Medici fără Frontiere, o asociație medicală umanitară, creată în 1971 la Paris, din cele 146 de plângeri primite de conducerea organizației în 2017, 40 au fost identificate ca abuzuri sau hărţuiri sexuale. ONG-ul are 40.000 de angajaţi permanenţi la nivel mondial.

Pornind de la scandalul pe această temă, jurnalista și scriitoarea britanică Harriet Sergeant face o analiză excepțională în publicația The Spectator, ridicând mai multe semne de întrebare asupra ajutoarelor internaționale.

FOTO: Un tânăr arestat după un incendiu care a avut loc în Port-au-Prince, Haiti, februarie 2018

Ipocrizia organizațiilor

Vorbind despre ipocrizia Oxfam, care ascunde, de cel puțin 7 ani, plângeri și denunțuri despre acte reprobabile asupra victimelor din Haiti, din 12 ianuarie 2010, autoarea amintește că Oxfam a ieșit recent în piața publică pentru a acuza corupția, paradisurile fiscale și capitalismul pentru sărăcia la nivel mondial, în timp ce-și „ascundea problemele sub preș”.

Andrew Macleod, fost șef al Centrului de Coordonare al ONU, a explicat că pedofilii și prădătorii sexuali folosesc munca de caritate pentru a se apropia de femei și copii aflați în situații disperate. „Ai dreptul să faci ce vrei. Iar fenomenul abuzurilor este endemic în industria ajutoarelor internaționale din lume”. Iar tristul adevăr, spune fostul oficial, este că „violurile asupra copiilor sunt finanțate și de către contribuabilii britanici”.

Analiză critică

Povestea aruncă o umbră asupra industriei ajutoarelor, care părea fără pată și de care nu se atingea nimeni. Poate acum este momentul ca întregul fenomen să fie analizat și cântărit corect. Sunt cheltuite corect și eficient cele 13,5 miliarde de lire sterline alocate anual în acest scop? Care este impactul asupra țărilor pe care ar trebui să le transforme în bine, la nivel local și național? 

Poate părea incredibil, dar până în 2005 nu se considera importantă calcularea eficienței acestor ajutoare. Evaluările folosesc metode dubioase, susține Jonathan Foreman întrun raport numit „Ajutor și complicitate” (Civitas, 2013). Cineva își amintea că i s-a povestit despre o școală minunată, dintr-un sat din Pakistan, iar el fusese acolo cu o săptămână înainte și nu exista nicio școală.

Sărăcie mai mare, după 50 de ani de ajutor

Analiza citată arată că opinia publică a fost manipulată ani de zile, cu ajutorul celebrităților și al politicienilor, care-și făceau o aură de „buni samariteni”. De cele mai multe ori, mass-media occidentală depinde de sprijinul agențiilor de ajutor internațional pentru a ajunge în zonele de conflict.

FOTO: Secretarul general Oxfam, Jose Maria Vera

Majoritatea oamenilor sunt gata să ofere ajutor umanitar și financiar când apar situații de criză, conflicte sau dezastre naturale și puțini stau să se gândească sau să analizeze dacă banii lor ajung unde trebuie, cum vor fi exact cheltuiți și, în final, dacă au fost cu adevărat de ajutor.

ONGurile respective își fac publicitate și atrag prin sloganuri frumoase, de genul „Împreună putem pune capăt sărăciei extreme, o dată pentru totdeauna. Sunteți alături de noi?”. Cine poate rezista unor astfel de chemări? Cine vrea să strice frumusețea acestor gesturi și să întrebe câți bani s-au cheltuit, cât timp, unde și cum ne dăm seama dacă obiectivul a fost atins?

Articolul citat evocă o lucrare a unei economiste din Zambia, Dambisa Moyo, „Dead Aid”, în care arată că țările bogate ale lumii au trimis mai mult de un trilion (un miliard de miliarde!) de dolari în Africa, în ultimii 50 de ani. Departe de a pune capăt sărăciei extreme, suma fabuloasă ar fi „susținut” această sărăcie. Între 1970-1998, când ajutoarele către Africa au fost cele mai numeroase, sărăcia a crescut, paradoxal, de la 11% la 66%. Sigur că există și alți factori care au contribuit la această stare de lucruri.

Dar, spune Moyo, „ajutoarele au fost, și continuă să fie, un dezastru total economic, politic și umanitar pentru majoritatea țărilor din lumea a treia”.

​Efect toxic Surprinzător sau nu, dar cu cât o țară primește mai multe ajutoare externe, cu atât va avea un succes economic mai redus. În 1957, Ghana avea un PIB pe cap de locuitor mai mare decât Coreea de Sud - 30 de ani mai târziu, era de 10 ori mai mic, efectul toxic al ajutorului pentru dezvoltare fiind unul dintre factori. Pe de altă parte, Coreea de Sud, Singapore și Malaezia, care au primit foarte puțin ajutor extern, au înflorit.

În primul rând pentru că banii primiți din afară, explică Moyo, distorsionează piețele interne. De exemplu, ajutorul în hrană face ca sectorul agricol să se reducă și, practic, crește foametea, nu o reduce. În niciun sector, politic sau de afaceri, nu se insistă atât de mult pe continuarea unor demersuri care șiau dovedit eșecul, ca în domeniul ajutoarelor internaționale.

Pe de altă parte, ajutoarele nu ajută nici la promovarea păcii, securității, comerțului sau bunei guvernări. Dimpotrivă, sunt o piedică în calea guvernării eficiente și competente.

Banii foarte mulți primiți fără efort permit guvernelor să nu-și mai asume responsabilitatea pentru finanțarea sectoarelor vitale precum sănătate, educație sau infrastructură. Se rupe legătura între guvern și cetățeni. Când din donații externe se acoperă 40% din bugetele unor țări precum Kenya sau Uganda, de ce ar face eforturi liderii acelor state pentru a asculta nemulțumirile oamenilor? Este mai important să facă pe plac donatorilor străini.

„Criza Convoaielor Umanitare: De ce nu funcționează sistemul ajutoarelor?”

O altă jurnalistă, de data aceasta din Amsterdam, Linda Polman (57 de ani), care și-a petrecut 25 de ani investigând acest subiect, are declarații și mai impresionante. Ea a povestit pentru The Times că nu este suprinsă deloc că oficiali ai Oxfam au angajat prostituate în ruinele orașului Port-au-Prince, după cutremurul din 2010.

Roland van Hauwermeiren, de 68 de ani, a fost obligat să demisioneze din funcția de director de țară în 2011, după ce a recunoscut că l-au vizitat prostituatele la vila Oxfam, dar acest comportament a devenit public abia acum, în urma unor dezvăluiri făcute de jurnaliștii britanici. Și alți colegi ai săi au fost demiși atunci, pentru că au fost implicați în ceea ce s-a numit „orgie de tip Caligula”.

„Se întâmplă peste tot”

„Nu cred că am fost vreodată într-o operațiune de ajutorare în care astfel de lucruri să nu se întâmple”, spune jurnalista, referindu-se la comportamentul celor ar trebui să ofere ajutor victimelor disperate: asistenți umanitari sau soldați din forțele de menținere a păcii ofereau fetelor vulnerabile bani, hrană, săpun sau telefoane mobile în schimbul relațiilor sexuale.

ONU a aflat despre cazuri din Haiti și Sri Lanka, în care soldații au lăsat gravide fete minore. „Nu-i vor concedia pe acei lucrători, doar îi trimit în altă parte”, spune Polman. „Nu vor să se afle astfel de lucruri. Își protejează propria reputație în fața guvernelor donatoare”.

Uneori, industria interna țională a ajutoarelor nu face decât să alimenteze războiul, ale cărui consecințe ar trebui să le combată, sau chiar îi ajută financiar pe opresori. „Nu poți intra, pur și simplu, într-o zonă de război. Trebuie să negociezi cu autoritățile locale, ceea ce înseamnă să negociezi cu armata. Pot rămâne acolo doar cu permisiunea lor și, evident, împart ajutoarele și cu ei”.

Țări distruse de conflict

În Afganistan, de pildă, șocant de multe ajutoare ajung în mâinile talibanilor. „Talibanii folosesc banii ONG-urilor pentru a-și cumpăra susținători: le permit să construiască un spital sau o școală și își asumă meritele pentru asta”, explică jurnalista.

În Siria, canalele umanitare sunt deschise doar cu sprijinul regimului Assad, așa că se îndreaptă doar spre zone controlate de armata loială președintelui.

„În toată lumea, sigur că există lucrători umanitari buni și proiecte bune, dar, per total, sunt dezgustată”, mărturisește jurnalista.

Autoare a trei cărți pe această temă, Polman a relatat și despre bunele intenții materializate dezastruos în Rwanda, în urma genocidului din 1994 asupra civililor Tutsi, și în războiul civil din Sierra Leone, în anii 1990.

FOTO: Milioane de sud-africani trăiesc în zone fără apă de zeci de ani

Prizonierii donatorilor

Prizonierii donatorilor Nici la nivelul comunităților locale, situația nu este mai roz. Când Mary Wakefield (asistentă americană, fost secretar adjunct pentru Sănătate și Servicii Umanitare, între 2009-2017 - n.r.) a scris despre scandalul de la ONU „Sex contra hrană”, ea a menționat un raport din 2006 al organizației Salvați Copiii, care vorbea despre efectul cavalcadei ajutoarelor din Liberia. A fost una dintre puținele surse care menționa vocea beneficiarilor, nu doar pe cea a donatorilor.

Distribuirea ajutoarelor merge, din păcate, mână în mână, de multe ori, cu abuzuri, copii prinși în plasa „afacerea bărbaților”. Majoritatea sunt fete cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani.

Prostituția nu era o practică obișnuită înainte, și în mod cert nu în rândul copiiilor, preciza raportul. A crescut foarte mult numărul sarcinilor adolescentelor. Toți cei intervievați, fără excepție, au menționat angajații ONG-urilor. O fetiță mărturisea: „Mi s-a cerut de mai mult de 20 de ori să merg cu bărbați, pentru bani. Toți sunt lucrători ai ONG-urilor”. Comunitățile locale se tem să se plângă oficialilor de rang înalt, ca să nu oprească distribuirea ajutoarelor. Save the Children nota un fenomen alarmant:

„Comunitățile erau tot mai resemnate cu faptul că sex-contra servicii primite era o metodă de supraviețuire”. La fel ca guvernele africane dependente de ajutoare, adulții și-au pierdut capacitatea de a-și decide singuri soarta. Erau „prizonieri” ai donatorilor externi, la fel ca politicienii lor

FOTO: Șefa FMI, Christine Lagarde, într-o vizită în Maroc. Fondul Monetar Internațional acorda, la început, împrmuturi doar țărilor sărace, apoi s-a extins în Europa

Haiti, Republica ONG-urilor

Haiti este recunoscută ca o țară care a primit și primește foarte multe ajutoare internaționale – de decenii întregi. Alimentele, venite în special din SUA, au subminat, practic, agricultura locală, forțând oamenii să-și părăsească pământul și să se mute la oraș. ONG-urile au fost martore la succedarea mai multor guverne, pe care leau considerat, pe bună dreptate, incompetente și corupte, dar hotărând singure unde și cum să aloce banii s-au asigurat că nu va exista o guvernare eficientă niciodată.

După cutremurul din 2010, care a afectat 3 milioane de oameni, comunitatea internațională a promis 14 miliarde de dolari, dublul PIB-ului Haitian, pentru reconstrucția țării – dar, opt ani mai târziu, Haiti este tot cea mai săracă țară din emisfera vestică și majoritatea locuitorilor trăiesc în sărăcie lucie. Chirurgul-șef de la Spitalul național din Port-au-Prince spunea, îngrijorat, că instituția publică abia mai poate funcționa, pentru că toți doctorii au plecat să lucreze pentru ONG-uri, care plătesc mai bine și speră la obținerea unei cariere internaționale.