Ai un copil care înjură, minte sau fură? Vezi ce probleme în familie ar putea semnala!
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 19 februarie 2012, 00:07
Minciuna, furtul sau înjurăturile pot deveni o obişnuinţă şi printre cei mici. Astfel de comportamente pot semnala o trăire ascunsă, o încercare de a se face văzuţi sau pot fi o etapă normală în dezvoltarea lor.
Există situaţii în care copiii reacţionează prin minciună, înjurături sau mici furturi atunci când apare o problemă majoră în viaţa lor. Acest gen de comportament poate fi declanşat de o situaţie conflictuală sau de neglijenţă în familie, de un abuz repetat sau de o o traumă, atât în interiorul, cât şi în afara familiei. „Pot fi anumite situaţii traumatizante pentru copii. De exemplu, dacă nu este acceptat de colegi la grădiniţă, pentru el este tarumatizant să meargă acolo”, explică psihologul şi psihoterapeutul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti. Alteori comportamentul este un semnal că lucrurile nu merg bine într-o familie aflată la un pas de dezbinare. „Este o formă de a atrage atenţia că viaţa lor nu este în regulă”, spune psihologul. Pe de altă parte, copiii abuzaţi încep să mintă, să înjure sau să fure din răzbunare. „Ştiu că fac ceva rău şi au impresia că loveasc în persoana care i-a abuzat”.
La vârste mici, miciuna e fantezie Minciuna poate apărea la anumiţi copii încă de 3-4 ani. Este vorba despre copiii care au foarte multă imaginaţie şi care încă nu discern între real şi imaginar. Poveştile imaginate pe care ei le spun fac parte din dezvoltarea normală la copiilor, care îşi explorează această latură. Trecerea de la poveşti la minciuni care au legătură cu viaţa reală poate fi făcută destul de uşor în momentul în care cei mici sunt expuşi la un astfel de comportament. „Chiar dacă părinţii îi spun că nu e frumos să minţi, dacă copilul va observa în coportamentul lor că ei mint cu uşurinţă, chiar şi doar în situaţii banale, şi el va minţi”, precizează Keren Rosner.
Modalităţi de a atraga atenţia După 5-6 ani, când pot face diferenţa dintre bine şi rău, copiii mint fie pentru a atrage atenţia asupra lor, în cazul în care se simt neglijaţi, pentru a evita anumit neplăceri în relaţia cu adulţii (certuri sau pedepse), fie pentru a a-şi salva imaginea de sine. „Poate fi vorba de imaginea pe care ei o au în faţa părinţilor. Dacă au luat o notă mai mică la şcoală, au impresia că nu sunt demni de a fi iubiţi”, explică psihoterapeutul. Furtul poate fi la rândul lui o formă de a atrage atenţia asupra propriei persoane, dar şi o formă de satisfacere a unei nevoie pe care părinţii nu o satisfac. „Dacă părinţii nu vor să îi cumpere ceva sau nu este învăţat să aştepte pentru a obţine ceva, atunci recurge la furt”. La vârste foarte mici, copiii îşi însuşesc anumite obiecte, fără să îşi dea seamă însă că este un furt.
Înjurăturile sunt o formă de agresivitate învăţată de la părinţi sau de la prieteni, prin care copiii îşi exprimă fie nemulţumirea, fie o aşa-zisă maturitate. „În grupul de prieteni, copiii înjură pentru a-şi arăta maturitatea. Ştiu că sunt expresii interzise, expresii pe care le folosec adulţii”, explică psihologul.
Ce soluţii există „În corectarea oricărei forme de comportament nedorit, prima fază este explicarea, urmată apoi de exemplul personal”, spune Keren Rosner. Atunci când copiii sunt foarte mici, cea mai bună formă de a le explica de ce minciuna nu este bună este prin intermediul jocurilor şi al metaforelor. Atunci când le citiţi poveşti, încercaţi să accentuaţi partea despre minciună şi adevăr. După 5-6 ani, transpuneţi-i într-o situaţie similară şi încercaţi să îi determinaţi să empatizeze, iar după 10-11 ani, explicaţi-le foarte clar importanţa valorilor morale, sfătuieşte specialistul. În tot acest timp, nu uitaţi să oferiţi un exemplu pozitiv. „Dacă copilul va fi învăţat de mic, modelul i se va imprima în schema lui comportamentală şi atunci va căuta să evite emoţiile negative (regretul, remuşcarea)”, precizează Keren Rosner. Atunci când copiii mici fură fără să îşi dea seama, în afară de explicaţiile de rigoare, părinţii ar trebui să le insufle şi un model comportamental. „Este important să îi înveţe să îşi ceară scuze şi să ducă obiectul înapoi”, sfătuieşte psihologul.