Agresată de un fost ministru al Justiției. O cunoscută jurnalistă, la un pas de a fi batjocorită: „O dezvăluire extrem de incomodă pentru mine”
- Ionel Sclavone
- 22 septembrie 2022, 18:39
Jurnalista Ioana Dogioiu a dezvăluit un episod din anul 1995, când a fost victima unei tentative de viol comisă de ministrul Justiției de la acel moment, Iosif Gavril Chiuzbaian. Jurnalista a povestit că a reușit să scape doar pentru că în biroul ministrului – acolo unde acesta a încercat să o abuzeze – a intrat secretara. De menționat că fostul ministru al Justiției, Iosif Gavril Chiuzbaian (PUNR) a încetat din viață în anul 2014.
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu a făcut aceste dezvăluiri, despre tentativa de viol a cărei victimă a fost în anul 1995, în contextul acuzațiilor aduse preotului Alexa Visarion, de agresiune și hărțuire sexuală.
Într-un material de opinie, jurnalista a povestit un incident din anul 1995, când era să fie violată de fostul ministru PUNR, Iosif Gavril Chiuzbaian. Ioana Ene Dogioiu a relatat că, în calitate de tânără jurnalistă, a mers să-i ia un interviu lui Iosif Gavril Chiuzbaian, în biroul său de la Ministerul Justiției.
„Fac o dezvăluire extrem de incomodă pentru mine. În 1995, am fost victima unei tentative de viol comisă de ministrul de atunci al Justiției, Iosif Gavril Chiuzbaian (foto), în biroul său de ministru (pe atunci MJ era lângă Primăria Capitalei, în actualul sediu al INM). Am ajuns în acel birou ca foarte tânără jurnalistă de la Radio Timișoara, pentru un interviu programat.
Ministrul mi-a spus că nu mai are chef de interviu, dar vrea să îmi povestească despre singurătatea motanului său care nu mai are parteneră. M-am ridicat să plec, m-a prins, m-a blocat, a început să mă lingă pe gât și să mă pipăie”, a povestit jurnalista.
Salvarea a venit de la secretara ministrului
Aceasta a mai adăugat că a scăpat doar datorită intervenției secretarei lui Chiuzbaian care a intrat în birou. Salvată în ultimul moment de la viol, a mai relatat jurnalista, și-a luat hainele și a fugit din minister.
„Norocul meu a fost intrarea intempestivă a secretarei, care nici acum nu știu dacă a intervenit întâmplător sau m-a auzit țipând din spatele ușilor capitonate. Mi-a dat drumul, mi-am smuls haina și am fugit din birou, pe scări, pe stradă, până spre intersecția cu Calea Victoriei”, a mai adăugat Ioana Ene Dogioiu.
Ea a precizat că nu a povestit nimic la vremea respectivă deoarece nu avea nici probe și credea că nu va fi crezută, având în vedere cine era agresorul.
„De ce nu am spus nimic? Pentru nu aveam probe și eram convinsă că ori nu voi fi crezută, ca mincinoasă în căutare de popularitate, ori voi fi acuzată că l-am provocat. Au trecut aproape 30 de ani și nu am uitat”, a încheiat jurnalista, într-un material de opinie publicat pe Spotmedia.
Cine a fost Gavril Iosif Chiuzbaian
De menționat că Gavril Iosif Chiuzbaian a fost ministru al Justiției în Guvernul PDSR, condus de Nicolae Văcăroiu, în perioada martie 1994 – septembrie 1996. În Guvernul Văcăroiu, el a reprezentat Partidul Unităţii Naţionale a Românilor, pe acea vreme partener al PDSR la guvernare.
După anul 1996 s-a retras din activitatea politică și a activat ca preşedinte de onoare al Uniunii Juriştilor din România, vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale a Juriştilor Democraţi. El a murit în anul 2014, în data de 4 aprilie.