Agenția Națională Antidrog ne învață cum să ne drogăm sănătos: „Fracționează dozele și mărește intervalul dintre ele!”

Agenția Națională Antidrog ne învață cum să ne drogăm sănătos: „Fracționează dozele și mărește intervalul dintre ele!”

„Nu împărți cu nimeni paiul tău. Schimbă nara în mod regulat. Folosește întotdeauna apă distilată”. Iată câteva sfaturi pe care specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA) le dau consumatorilor de cocaină sau heroină. Celor din urmă li se oferă inclusiv seringi sterile. Au sfaturi la fel de pertinente și pentru consumatorii de canabis. Totul face parte dintr-o campanie de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri.

Un tiraj de 10.000 de flyere a tipărit ANA pentru a informa tineretul cu privire la modul corect și fără riscuri asociate de consum a drogurilor. Sub mottoul „Fără riscuri în plus”, broșura „Safe parties” e plină de informații utile pentru consumatori. Celor care nu au început încă, dar vor să exprimenteze, le e la fel de utilă, deoarece află din paginile ei cum să consume fără a se expune unor riscuri suplimentare.

Specialiștii antidrog (psiholog, asistent social, medic) oferă informațiile în cadrul punctelor amplasate în interiorul spațiului de desfășurare al festivalurilor, dar și la alte evenimente similare, iar în Vama Veche au amplasat, direct pe plajă, „Cortul de chill”, de unde distribuie flyerele menționate, dar și alte broșuri privind consumul de droguri și pericolul pe care îl implică. De asemenea, fac consiliere gratuită, zilnic, între orele 9,00 – 12.00 și 17.00 – 22.00, tuturor celor interesați. „Vama Veche are, în sezonul estival, o populație cu risc, aceasta fiind rațiunea pentru care am amplasat Cortul de chill aici, cu program zilnic. Există și consumatori de heroină care vin, predau seringa folosită și primesc una nouă. De asemenea, oferim prezervative tinerilor, pentru a preveni transmiterea bolilor”, a declarat, pentru EVZ, Cristian Oprișan, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.

Cum se „trage” corect pe nas

Un capitol aparte din flyerul menționat e dedicat consumului de cocaină. Detaliile sunt revelatoare. „Nu împărți și nu schimba cu nimeni paiul tău și nici orice alt material. Strivește cât mai bine posibil produsul. Clătește bine nasul cu apă înainte și după. Schimbă nara în mod regulat. Consumul la intervale scurte de timp crește riscul de supradoză. Fracționează dozele și mărește intervalele dintre doze. Discută cu oamenii în care ai încredere, care au experimentat deja substanțele, mai ales pentru un produs pe care nu-l știi”, transmit specialiștii antidrog. Aceștia explică despre pericolul perforării septului nazal prin prizarea regulată de droguri, primele simptome fiind durerea în timpul administrării.

Capitole aparte le explică tinerilor când nu ar trebui să „facă un tur” cu un joint de canabis, dar și cum să consume alcool.

Apa de mare nu e bună la dizolvat heroina

Dependenții de heroină află cum ar trebui să se injecteze corect. Broșura celor de la ANA arată: „Dacă îți injectezi substanțe, nu împărți și nu schimba niciodată niciun material de injectare (seringi, filtre, apă, fiole) din cauza riscului de transmiterea bolilor (HIV, hepatita C). Folosește întotdeauna pentru fiecare injectare material steril și nou. Spală-te pe mâini cu săpun înainte de a pune mâna pe materialul steril”. Nu poți dizolva heroina cu orice fel de apă, se mai arată în materialul informativ: „Folosește apă distilată sau fiartă, dar niciodată pe cea de la robinet sau din mare. După injectare menține un tampon de vată curat și uscat pe locul injectării timp de cel puțin 30 de secunde”.

 Litoral cu droguri

„Această campanie nu înseamnă că autoritățile au abandonat demersurile de prevenire a consumului și nici nu înseamnă o încurajarea consumului, ci reprezintă preocuparea de dezvoltare a servicilor adresate consumatorilor de droguri, în special injectabile, și de menținere sub control a unei epidemii HIV în rândul acestora. (n.r. dacă acum 10 ani doar 1% din cei ce se injectau se infectau cu HIV, în doi ani procentul acestora a ajuns la 31%). Studiile arată că utilizarea echipamentului steril de injectare de către consumatorii de droguri injectabile reduce substanțial infectarea cu HIV. Nu există dovezi că programele de schimb de seringi contribuie la inițierea, durata sau frecvența consumului ilicit de droguri sau a consumului injectabil”, notează specialiștii ANA pe broșura de mare tiraj distribuită pe litoral.

 

Statistici

5,8% dintre români au consumat canabis. Cel mai tânăr consumator, anul trecut, avea 14 ani. 8,1% dintre adolescenții de 16 ani au experimentat consumul de canabis și doar o treime din ei consideră că e periculos să „fumeze”, fie și ocazional.

0,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani a declarat că a consumat Ecstasy cel puţin o dată în viaţă. Mai mult, 2,1% din populația școlară în vârstă de 16 ani a declarat că a consumat acest tip de drog cel puţin o dată în viaţă.

0,7% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani, inclusă în eşantion, a experimentat consumul de cocaină/ crack. Cea mai mică vârstă de debut, declarată a fost 18 ani.

Consumul de heroină se cifrează la același nivel: 0,3% din populație, și în cazul acestui drog, prevalența în rândul bărbaților fiind majoritară. Cel mai tânăr heroinoman descoperit anul trecut a avea16 ani, dar o treime din consumatori recunosc că au început acest drog înainte să împlinească 19 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News