Agent de pază bătut crunt după ce a cerut mai multor persoane să poarte mască

Un agent de pază a fost supus comportamentului agresiv a trei persoane. Două dintre ele s-au ales cu dosar penal.

O femeie și un tânăr s-au ales cu un dosar penal, joi, 10 iunie, după ce au atacat un paznic care i-a avertizat că nu purtau mască în spațiu închis.

S-au revoltat fiindcă li s-a cerut să poarte mască

Două femei și un tânăr se aflau în spațiu închis, într-o unitate comercială, fără a purta mască. Agentul de pază al firmei în cauză i-a avertizat cu privire la purtarea măștii și i-a rugat să respecte normele legislative în vigoare. Deranjați de observațiile agentului de securitate, persoanele au declanșat un conflict de amploare, lovindu-l pe paznic și înjurându-l.

IPJ Ploiești a transmis că polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție au fost alertați cu privire la incidentul în cauză.

Două persoane s-au ales cu dosar penal

"Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din primele cercetări au stabilit faptul că la intrarea în societatea comercială, trei persoane (două femei și un tânăr) ar fi fost atenționate că nu purtau mască de protecție, moment în care acestea s-ar fi manifestat agresiv față de agentul de pază, lovindu-l și adresându-i injurii. Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției în vederea efectuării de cercetări", a transmis IPJ Ploiești.

În urma neplăcutului eveniment, oamenii legii au transmis că două persoane - o femeie și un tânăr - din cele trei implicate în conflict s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.

Femeia și tânărul în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, conform informațiilor transmise de IPJ Ploiești.