Mecanismele de apărare sunt niște procese psihice, în principal inconștiente, pe care indivizii le folosesc pentru a se apăra de emoții sau gânduri care ar produce anxietate, sentimente depresive sau o rană în stima de sine dacă ajung la conștiență. Cu alte cuvinte, mijloacele de apărare a Sinelui sunt strategii, adesea inconștiente, a căror funcție este păstrarea intimității și imaginii de sine.

Paradoxul mecanismelor de apărare este că, deși folosirea lor este protectivă, și în unele situații este benefică, totuși conștiința este restrânsă atunci când ne folosim mecanismele de apărare, pentru că acestea ne împiedică să ne asumăm o imagine de sine reală și chiar să fim creativi în acțiunile pe care le întreprindem.

Conform psihologiei ego-ului, mecanismele de apărare pot fi clasificate după patru criterii: narcisist, neurologic, matur și imatur.

Mecanisme narcisiste:

• Proiecția: Atunci când vedem în ceilalți lucruri care de fapt nu ne plac despre noi și refuzăm să credem că și noi suntem la fel.
• Refuz: Negarea unei realități care este evidentă. Este frecvent întâlnită atunci când ne îndrăgostim dar ne este greu să recunoaștem.
• Distorsiunea realității: Atribuirea de calități exagerate pentru sine sau pentru alții.

Mecanisme imature:

• Regresie: Reîntoarcerea la un stadiu de dezvoltare anterior, cu alte cuvinte implementarea comportamentelor dintr-o etapă anterioară.
• Hipocondria: se manifestă prin implementarea fanteziilor că suntem bolnavi și că trebuie să ne tratăm fără o bază reală.
• Fantezie: Construcția mentală idealizată a unei persoane sau situații care servește pentru a compensa o realitate opusă.
• Somatizare: Exprimarea emoțiilor atât de puternic încât ajugem să le simțim fizic în corp.
• Comportament pasiv-agresiv: Arătați agresivitate ascunsă.
• Impulsivitate: Împiedică persoană să se oprească pentru a reflectă asupra aspectelor și motivațiilor comportamentului lor. 

Mecanisme neurologice:

• Control: Necesitatea evitării oricărei schimbări de mediu și chiar și personale.
• Afecțiunea izolată: Disocierea dintre elementele cognitive și emoționale.
• Rationalizare: Invenția explicațiilor pentru a se justifica.
• Disocierea: Modificarea temporară a funcțiilor de integrare a conștiinței.
• Instruirea reactivă: substituirea comportamentelor, a gândurilor sau a sentimentelor care sunt inacceptabile de către alții.
• Reprimare: Eliminarea gândurilor și dorințelor din conștiință.
• Intelectualizarea: Deconectarea emoțiilor de la intelect. ​

Mecanisme mature:

• Sublimarea: Direcționarea dorințelor către o altă activitate.
• Suprimarea: persoană intenționează să evite confruntarea cu gândul la probleme, dorințe sau experiențe care îi crează disconfort.
• Ascetism: retragerea voluntară din situații care produc bucurie.
• Umor: Folosirea sarcasmului și ironiei în fața problemelor. ​

Mecanismele de apărare sunt strategii pentru a întrerupe cursul experiențelor actuale și sentimentele asociate cu aceste experiențe. Natura pare să fi oferit moduri diferite de a proteja organismul de ceea ce nu putem acceptă sau care ne provoacă discomfort. Atunci când ne acoperim urechile la un zgomot puternic, sau când închidem ochii evitând brusc un fulger puternic în același mod, ne protejăm emoțiile împotriva neplăcerilor.

În cazul în care mecanismele de apărare nu ajung la restabilirea echilibrului, individul începe să experimenteze reacții precum depresia, stresul și anxietatea. În astfel de cazuri, persoana trebuie să recurgă la ajutorul unui psihoterapeut pentru a-i învață să își gestioneze propriile sentimente și ale canaliza într-un mod care să nu le facă rău.