Afacerile cu măști i-au adus o vilă în curte. Bucătăreasa din Giurgiu a dat lovitura

Afacerile cu măști i-au adus o vilă în curte. Bucătăreasa din Giurgiu a dat lovitura

Bucătăreasa se ține tare

Spre deosebire de vecini, bucătăreasa nu este la fel de dornică de vorbă. Confirmă că își construiește o nouă casă, însă spune că nu se grăbește cu lucrările.

„Nu, nu! Nu construim... Mai târziu!  Îmi pare rău, trebuie să închid, că de la asta o să dezbateți niște subiecte care nu-și au rostul!”, a răspuns sec bucătăreasa la întrebările jurnaliștilor.

Întrebată despre lovitura pe care a dat-o cu măștile, la începutul pandemiei, Maria Costin devine irascibilă.

„Ce lovitură domnule? Chiar sunteți de groază, să mor eu. Puneți niște întrebări… Totul a fost, cum să vă zic eu, legal, o licitație… S-a întâmplat ca firma asta n-a fost lăsată… n-a putut să liciteze… Lumea vorbește numai prostii…bagă lumea la bănuieli…își formează despre oameni corecți niște păreri proaste…

Ne puteți urmări și pe Google News

Bucătăreasa a mai spus că initial firma a fost înființată în alte scopuri, de copiii ei, iar acum, când cu pandemia „s-a brodit” afacerea cu măștile.

„Totul a fost legal… Așteptăm să se încheie… Am mai participat, totul a fost legal și n-am avut nici o teamă de nimica. Da?”, a răspuns bucătăreasa din Uzunu la întrebările jurnaliștilor.

În data de 11 martie 2020 Romwine & Cofee SRL a participat la procedura inițiată de ONAC pentru achiziția de echipamente de protectie și a câștigat contractul în valoare de 56 milioane de lei. Ulterior s-a aflat că această firmă acționa ca distribuitor pentru o altă societate comercială, Sanimed International Impex SRL, care nu îndeplinea condițiile de participare la licitație.