Doi bucureşteni, asociaţi într-o crescătorie de porumbei într-un cartier al Capitalei, participă cu înaripatele la curse internaţionale. Alţi pasionaţi închiriază speciile albe pentru nunţi sau alte evenimente deosebite.

Columbofilii din România au trei federaţii naţionale în care şi-au înscris porumbeii, colecţionând specii din toată lumea. Printre norocoşii care cuceresc cursele de viteză, sunt şi crescătorii români, recunoscuţi pentru hulubii-campioni care „culeg“ orice medalie sau trofeu.

„Unii se nasc cu această pasiune, alţii o dobândesc. Eu m-am născut cu ea“, spune Adi Ursuleţ, unul dintre cei doi asociaţi ai crescătoriei „Nicolaescu&Adi“, de pe strada Prelungirea Ghencea. Cei 350 de porumbei, adăpostiţi în cuşti special făcute pentru ei, fac exerciţii de zbor în fiecare zi, atât timp cât vor ei. „Pot zbura 60 sau 180 de minute şi nu pleacă mai departe de doi kilometri de crescătorie“, spune Adi, în timp ce stolul eliberat din una dintre cuşti face rotocoale deasupra crescătoriei: „Ei zboară numai în grup, iar cel care se desprinde de stol poate deveni un campion la curse“. Pentru reproducere, crescătorii au dat deoparte o sută, iar restul sunt înscrişi în competiţiile de anul acesta.

Aşa cum povesteşte columbofilul, care s-a apucat serios de treabă în 2005, concursul la care participanţii sunt porumbei se poate numi sport: „Porumbelul trebuie să aibă o condiţie fizică foarte bună, avem grijă de alimentaţia lor, care e un mix de grâu, porumb şi mazăre, şi le dăm şi medicamente“.

CNP-ul lor, un număr şi anul naşterii

Păsările crescătoriei participă în fiecare an la concursuri şi curse, care durează 15 săptămâni pe an: „Încep în ultimul weekend al lunii aprilie şi sunt 22 de curse, care pornesc de la 100 de kilometri şi ajung până la 1.000, de aici de la crescătorie până la Varşovia, în Polonia“. Un porumbel bine antrenat poate parcurge 100 de kilometri în 50 de minute sau chiar în 70. „Dacă îl ajută şi vântul, poate prinde o viteză mai mare“, adaugă Adi.

Crescătorii îşi recunosc habitatul, după CNP-ul fiecărui porumbel, înscris pe inelul ataşat piciorului. Un număr şi anul naşterii reprezintă codul unic al fiecărei păsări şi crescătorii, după care se pot recunoaşte. Pentru siguranţă, Adi a mai adăugat un inel cu numărul lui de telefon: „Dacă se întâmplă ceva cu el, cine îl găseşte trebuie să mă sune“. I s-a întâmplat să mai piardă câte un voiajor, care nu s-a mai întors din cursă: „De obicei, se pierd exemplarele care nu sunt în stare perfectă de sănătate şi care nu au antrenament. Cine nu-şi antrenează porumbeii nu are rezultate“. Cupe şi medalii pentru campioni

Pe lângă mândreţele de hulubi pe care i-au adunat de prin toată lumea, din rasele cele mai de soi, Adi Ursuleţ şi Marcel Nicolaescu au reuşit să colecţioneze multe cupe şi medalii, pe care le păstrează în biroul lor. „Trofeele se acordă în funcţie de activitatea crescătoriei din fiecare an“, explică Adi. Categoriile la care şi-au înscris habitatul sunt cursele de viteză pentru porumbeii maturi, tineret şi pui, care pot zbura 100 de kilometri încă de când împlinesc trei luni. EVENIMENT

Stoluri cu chirie pentru miri pretenţioşi

Petre Ioan este crescător de porumbei de aproape 30 de ani. Din colecţia pe care o are acasă, 100 sunt albi şi îi închiriază pentru nunţi sau alte evenimente mai deosebite, la care organizatorii vor să uimească.

Petre spune că s-a gândit la miniafacerea asta tot din dragoste pentru porumbei, câştiguri mari nu-i aduce nicicum. „Înainte de ’89, la concursuri, partidul îţi dădea furaje ca să ai cu ce să-i creşti. Acum se dă un trofeu sau o diplomă care nu ţin de foame porumbeilor. Din închiriat le mai asigur hrana două, trei zile“, spune crescătorul. La o nuntă, clientul hotărăşte câţi porumbei vrea să-i survoleze cerul.

Porumbeii albi, de ornament, care însă nu se mai întorc la stăpân, costă cam 25 de lei pe bucată, iar cei voiajori doar 15: „Rar reuşim să-i recuperăm, pentru că se sperie şi fug. Depinde şi de dresajul lor dacă se mai întorc sau nu“.