Adversarul i-a devenit antrenor la lotul național! Este cel mai bun gimnast român

Adversarul i-a devenit antrenor la lotul național! Este cel mai bun gimnast român

Andrei Muntean, cel mai bun gimnast din România, este pregătit chiar de cel pe care îl întrecea uneori în concursuri. Din acest an, băieții se antrenează sub comanda lui Marius Berbecar.

„E un lucru plăcut, pentru că îl cunosc de mult timp, de când am venit în București la lotul de seniori, am crescut împreună ca sportivi, ca și colegi, am învățat foarte multe lucruri de la el. Amândoi eram buni la paralele și la competiții concuram împreună și era oarecum și un duel” – Andrei Muntean, component al echipei naționale masculine de gimnastică a României.

„Andrei Muntean este liderul gimnasticii masculine. Am fost coleg cu el, cu Vlad Cotuna și Modoianu. La antrenamente unii îmi zic domn’ profesor, alții Marius. Nu am nicio problemă, fiecare îmi spune așa cum simte” – Marius Berbecar, antrenorul lotului național masculin de gimnastică al României.

Andrei Muntean muncește la fel de mult ca atunci când s-a apucat de sportul de performanță! Cu un singur gând: peste 2 ani vrea să reprezinte România la cea mai importantă competiție sportivă din lume, Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

„Este cel mai frumos vis pe care mi-aș dori să îl îndeplinesc la Paris. Să ajung să concurez și Doamne ajută să iau și o medalie pentru că asta își dorește orice sportiv, să ajungă la Olimpiadă și să câștige o medalie” – Andrei Muntean, component al echipei naționale masculine de gimnastică a României.

Pentru gimnast ar fi a doua participare la Jocurile Olimpice, după Rio 2016, când s-a clasat pe locul 6 în finala de la paralele.

„Ce s-a întâmplat la Rio a fost o experiență foarte plăcută și mi-a dat mult elan. Din păcate, după, au fost lucruri mai puțin plăcute legate de accidentări, dar asta se întâmplă în viața fiecărui sportiv”  – Andrei Muntean, component al echipei naționale masculine de gimnastică a României.

Tatăl i-a transformat o cameră în loc special pentru medalii

De-a lungul carierei, lui Andrei i-au fost răsplătite toate eforturile, munca și sutele de ore de antrenamente! Acasă, la Sibiu are o cameră unde își ține zecile de medalii și trofee.

 „Tatăl meu s-a ocupat de această amenajare. De mic mi-a plăcut să adun tot ce am câștigat, m-am și regăsit în acele medalii, acele cupe, e extraordinar să vezi că munca ta a dat roade” – Andrei Muntean, component al echipei naționale masculine de gimnastică a României.

Deși au trecut mulți ani de atunci, Andrei nu uită primii săi pași în gimnastică.

„Când am intrat prima dată în sală, am plâns, era un loc total nou, erau foarte mulți copii și mulți antrenori, dar după câteva zile, ușor, ușor m-am integrat, a început să-mi placă. Aveam groapă de bureți, erau inele, îmi plăcea să stau atârnat și asta m-a atras cel mai mult. La început, nu știam ce înseamnă gimnastica și competițiile” – Andrei Muntean, component al echipei naționale masculine de gimnastică a României.

Datorită experienței sale, colegii săi mai tineri vin de fiecare dată să îi ceară câte un sfat lui Andrei.

„Le spun de fiecare dată când intră în sală, să fie 100% cu gândul aici, să își dorească să se antreneze. Nu poți să faci performanță în niciun domeniu dacă nu îți dorești cu adevărat”  – Andrei Muntean, component al echipei naționale masculine de gimnastică a României.

E campion olimpic la tineret, în proba de inele

De-a lungul carierei, sportivul a obținut rezultate foarte bune. În 2009 a fost medaliat cu argint la sol, la individual compus, și bronz cu echipa la Festivalul Olimpic al Tineretului de la Tampere. În 2010 a devenit primul campion olimpic din România, după ce a câștigat aurul la inele, la Jocurile Olimpice de Tineret și argintul la paralele.

În 2002, la Europenele de Juniori de la Birmingham, a câștigat medalia de aur la paralele, primul titlu european pentru România. În 2011 s-a alăturat lotului de seniori de la București, iar în 2014 a câștigat primul titlu național la individual compus. De atunci este multiplu campion național la individual compus.

Un olandez la lotul de seniori

Timp de două săptămâni, 6 dintre componenții lotului național de gimnastică masculină a României, Andrei Muntean, Răzvan Marc, frații Gabriel și Robert Burtănete, Emilian Neagu și Rafael Szabo participă la un stagiu de pregătire în Olanda, la Turnacademie Regio Zwolle, coordonat de antrenorul Gerard Speerstra.

Fostul antrenor al campionului olimpic și mondial Epke Zonderland a fost „transferat” la lotul de seniori pentru a aduce un suflu nou în pregătirea băieților și împreună cu antrenorul coordonator al lotului masculin de seniori, Marius Berbecar, are ca obiective clasarea echipei României în top 13 la Campionatele Europene de la Munchen din luna august și participarea la Campionatele Mondialele de la Liverpool, precum și calificarea la Campionatele Mondiale de la Antwerp. Gimnaștii români sunt însoțiți în Olanda de antrenorii Marius Berbecar și Remus Jivan, și kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Gerard Speerstra va fi tot timpul în legătură cu antrenorii echipei naționale masculine de gimnastică a României, iar în fiecare lună, timp de două săptămâni, va fi prezent în România. Pentru băieții de la lotul de seniori, întâlnirea din Olanda este a doua pe care au avut-o cu antrenorul Gerard Speerstra, prima dată, acesta a venit la București în luna februarie a acestui an. „Cred că Federația Română de Gimnastică are obligația de a-și privi toate disciplinele în egală măsură, acordând șansa sportivilor și antrenorilor din actuala generație să confirme anii de pregătire. Îmi exprim încrederea că soluția pe care am ales-o este una foarte bună având în vedere entuziasmul cu care sportivii și antrenorii l-au primit pe Gerard Speerstra în mijlocul lor” – Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică.

Ne puteți urmări și pe Google News