Sportivii români au ratat la JO de la Beijing. Pe ce locuri s-au clasat?

Sportivii români au ratat la JO de la Beijing. Pe ce locuri s-au clasat? Sursa: arhiva EVZ

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing au început în forță în acest an. Duminică a avut loc concursul de sărituri cu schiurile de la trambulina normală. Daniel Andrei Cacina și Andrei Feldorean sunt sportivii români care au participat la această probă, însă s-au clasat pe ultimele locuri, ambii ratând calificarea pentru finală.

Daniel Andrei Cacina și Andrei Feldorean nu au reușit să se califice în finala concursului de sărituri cu schiurile de la trambulina normală la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Cacina s-a clasat pe locul 48, în timp ce Feldorean a obținut poziția cu numărul 50.

Ambii sportivi români au avut parte de o experiență inedită la Beijing, fiind pentru prima dată când participă la o competiție de o asemenea anvergură. Cacina, care s-a clasat pe 40 în runda de calificare (83,5 metri), a avut duminică, la Zhangjiakou, o săritură de 89,5 metri, acumulând 95,8 puncte, în timp ce Feldorean, care a intrat de pe locul 45 (76,5 m), a avut o săritură de 82 metri, totalizând 84,3 puncte.

Atât Daniel Andrei Cacina, cât și Andrei Feldorean au pierdut calificarea pentru runda finală, unde intră în competiție doar ocupanții primelor 30 de locuri. La competiție au luat startul 53 de sportivi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe locul 1 în primă rundă s-a clasat japonezul Ryoyu Kobayashi, cu 145,4 puncte (104,5 m), urmat de slovenul Peter Prevc, vicecampion olimpic în 2014, cu 139,2 puncte (103 m) şi de polonezul Kamil Stoch, triplu campion olimpic, cu 136,3 puncte (101,5 m), conform Agerpres.

22 de sportivi români vor participa la Jocurile Olimpice de la Beijng

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing au început pe 4 februarie și se vor manifesta până pe 20 februarie 2022. Ceremonia de deschidere a avut loc pe Stadionul Naţional din Beijing, care are 80.000 de locuri. Acesta este cunoscut și sub numele de „Cuibul de Păsări”. Ceremonia de final va avea loc tot în același loc, când steagul olimpic va fi predat primarilor orașelor italiene Milano și Cortina d’Ampezzo, gazdele Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026.

În cadrul competiției din China vor participa 22 de sportivi români.

„Îi felicit pe sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing 2022, pe care îi consider nişte eroi, pentru ambiţia şi tenacitatea cu care s-au pregătit, fără infrastructura corespunzătoare, în faţa unor ţări cu tradiţie şi cu toate condiţiile necesare.

Cu siguranţă, în viitor vom investi în infrastructura sportivă de iarnă, pentru a crea nişte centre solide de antrenament şi pregătire. Chiar şi în condiţiile actuale, însă, reuşim rezultate mult peste aşteptările noastre, iar acest lucru li se datorează acestor sportivi minunaţi şi celor care îi pregătesc.

Le mulţumesc pentru efort, le urez mult succes şi le voi fi alături şi fizic, pentru a le purta noroc. Merită să obţină rezultatele pe care le doresc ”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.