Adrian Năstase îi dă lecţii de drept lui Klaus Iohannis. „În capul președintelui, cred că e o ceață permanentă”

Adrian Năstase îi dă lecţii de drept lui Klaus Iohannis. „În capul președintelui, cred că e o ceață permanentă”

Fostul premier Adrian Năstase a afirmat, joi seară, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să citească ghidul pe care Comisia de la Veneţia l-a stabilit pentru referendumuri. Reproşul a fost făcut în contextul în care pentru realizarea unui referendum ar trebui să existe „un organ idependent” care să stabilească viabilitatea întrebării

„Pun o întrebare naivă. După aproape un mandat de președinte, avea (n.r. referindu-se la Klaus Iohannis) posibilitatea de a face grațieri individuale. A existat o singură situație în care Iohannis să ierte o femeie în vârstă, o mamă care a avut niște probleme?! Asta arată și o anumită modalitate a de privi viața și accidentele de la viață", a spus Adrian Năstase, potrivit dcnews.ro

„Îi aduc aminte că ar fi trebuit să citescă ghidul pe care Comisia de la Veneția l-a stabilit pentru referendumuri și care stabilește nevoia ca, înainte de formularea întrebării sau înainte de referendum, să existe un organ independent care să controloze ca întrebarea ca atare să nu creeze confuzie. Să nu aibă mai multe sensuri. După părerea mea, Parlamentul va trebui să solicite Curții Constituționale precizări în legătură cu aceste teme", a precizat fostul premier.

„În capul președintelui, cred că e o ceață permanentă. (...) Până la urmă, este vorba de o jucărie electorală. Încearcă să realizeze o prezență la vot, încearcă să scoată la vot o categorie de nehotărâți, care să se rostogolească spre alegerile prezidențiale”, a completat Adrian Năstase.

Ne puteți urmări și pe Google News