Adrian Năstase împlineşte 71 de ani. Zi de sărbătoare la ferma din Cornu. Altfel, când nu este ocupat cu treburile specifice unei ferme precum cea de la Cornu, Adrian Năstase este preocupat de unele dintre cele mai importante teme de politică internă şi externă. Spre exemplu, fostul ministru de Externe a tras recent câteva concluzii în urma Summitului SUA-Rusia. Pe blogul său, Năstase a comentat declaraţia cancelarului german Angela Merkel.

„Cred că din moment ce preşedintele SUA, Joe Biden, se întâlneşte cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi poartă un dialog deschis, este important ca şi noi de partea europeană să facem exact la fel”, a punctat Merkel.

Adrian Năstase postează regulat pe blog

„Sa-i fi avut in vedere si pe liderii de la Bucuresti? Aceasta afirmatie a sunat ca o blasfemie pentru „rezistii” de la noi, obisnuiti sa fie mai catolici decat Papa si pentru care ideea de dialog cu (unii) vecinii pare de neacceptat.De-a lungul anilor, am pledat pentru intrarea Romaniei in NATO si pentru aderarea la Uniunea Europeana. Am considerat, de asemenea, pe linia lui Titulescu, ca trebuie sa avem relatii de bunavecinatate cu tarile din jurul nostru.

Si la Fundatia Europeana Titulescu, de-a lungul a trei decenii, si in mii de conferinte si dezbateri, am reamintit relatiile complicate cu Rusia, incepand cu anul 1812 si trecand prin diverse momente de pace sau razboi. Cred, in continuare, insa ca vecinatatea Rusiei ne impune sa construim canale de legatura pentru a discuta aceste aspecte complicate.

Adrian Năstase

Este bine ca presedintele american a avut un prim dialog cu presedintele Rusiei. Cred insa ca agenda (recenta sau viitoare) a discutiilor nu cuprinde in mod necesar si toate temele care ne intereseaza. China reprezinta subiectul cel mai delicat pentru americani. Este firesc sa fie asa. Cu cresterea sa economica si demografica, China a devenit un competitor/adversar redutabil.

Semnalele unui fost ministru de Externe

De aceea, din punctul de vedere american, Rusia trebuie decuplata de China. Probabil insa ca rusii vor cere unele concesii. Sa vedem unde – Ucraina, Marea neagra, Balcani, Siria? Si nu vreau sa dau mai multe exemple. Nu ar trebui ca unele teme ale noastre (dincolo de aspecte de securitate comuna, etc) sa le discutam direct si nu doar prin intermediari?

Asa cum face Germania, cum face Franta, cum face Ungaria? Unii talibani din tara vor spune poate „Quod licet Jovi non licet bovi”, sau in traducere, Ce i se permite lui Jupiter nu este permis boului.Ramane sa discutam cine este boul…”, a scris Adrian Năstase pe blog.

Fostul lider al PSD este o prezenţă constantă şi la tv, astfel că în cadrul unei intervenţii la Antena 3, acesta a prognozat că o să apară un partid de centru-stanga, asa cum a aparut partidul AUR. Mai multe informaţii despre viaţa şi cariera lui Adrian Năstase puteţi citi pe ro.wikipedia.org.