Adrian Mutu și Adrian Mititelu Jr. au lucrat împreună la FC U Craiova 1948 și au păstrat legătura. Acesta a declarat că fiul lui Adrian Mititelu este puternic și că va trece peste toate problemele. El a spus că nu se aștepta să ajungă la spital din cauza antidepresivelor și că nu știe de ce a făcut așa ceva.
Adrian Mutu este șocat
„Sunt surprins, nu știu ce s-a întâmplat. I-am trimis un mesaj de susținere, pentru că am văzut că a ajuns la spital. Sper să fie bine și totul să fie în regulă. Îl știu pe Adi drept un băiat puternic și sper să treacă peste momentul acesta și sunt sigur că va trece. Când te trezești dimineața și vezi o astfel de știre ești surprins și îngrijorat, mai ales când cunoști o persoană. Am avut o relație bună și am o relație bună cu Adiță, îmi pare rău prin ce trece. Sper să treacă peste momentul acesta pentru că nu este ușor, sper să se redreseze repede și să meargă înainte”, a spus Mutu, potrivit Fanatik.
Ce se întâmplă, de fapt, cu Adrian Mititelu Jr.
Tatăl acestui a declarat că fiul său n-a vrut să se sinucidă, dar că a luat pastile antidepresive din cauza stresulul. Patronul FCU Craiova a pus că meciul cu Dinamp i-a pus capac lui Adrian Mititelu Jr.
„E în spital. A luat niște medicamente pe fond de stres. Antidepresive d-alea, ca Xanaxul, dar nu Xanax. Nu știu cum se numesc. Acum e bine. Nu a vrut să se sinucidă! După meciul cu Dinamo, pe fond de stres, a luat mai multe decât trebuia”, a declarat Adrian Mititelu.
Legătura dintre Adrian Mutu și Adrian Mititelu Jr.
Adrian Mutu a fost antrenor la FCU Craiova 1948, dar și-a dat demisia după eșecul din derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 0-2. Fiul patronul FCU Craiova a declarat că nu are ce să-i reproșeze lui Mutu și că pur și simplu a avut ghinion.
„Sunt trist pentru că s-a ajuns la acest moment. Îmi pare rău că ne-am despărțit de Adrian Mutu. A fost un cumul de mai mulți factori negativi, arbitraj, iar în final jocul echipei din ultimele meciuri. Niciodată nu au mai existat gânduri să-l demitem pe Adi Mutu.
Urmează această pauză de două săptămâni și ambele părți au decis să acum este mai bine să ne despărțim. Sunt foarte trist pentru că n-am reușit cu Adrian, dar așa este la Craiova, este o presiune mare. Nu am ce să-i reproșez lui Mutu, este un profesionist desăvârșit. S-a dăruit total, îmi pare rău că nu am reușit împreună! Este un antrenor ghinionist, a avut foarte mult ghinion", a spus Mititelu Jr.