Editura Evenimentul si Capital

Marino, turnătorul lui Eliade şi Lovinescu

06_Adrian_Marino11
Autor: | | 132 Comentarii | 11924 Vizualizari

Criticul şi istoricul literar Adrian Marino a fost un informator prodigios al Securităţii şi al Direcţiei de Informaţii Externe, sub numele de cod „Brătescu” şi „Bratosin”.

12 ianuarie 1981, Rue de Sevigne, Paris. În faţa Bibliotecii istorice a oraşului, la doi paşi de Muzeul Carnavalet, un bărbat pe la 60 de ani îşi înfundă un ziar în buzunarul hainei. Se uită precaut în jur şi, ca din întâmplare, este salutat de cineva. Un dialog pare să se închege rapid, după care cei doi se depărtează agale. Nu este o secvenţă dintr-un film. Ci planificarea în detaliu a unei întâlniri conspirative a informatorului Adrian Marino cu ofiţerul de legătură din Paris al Direcţiei de Informaţii Externe, oglindită în dosarul de informator al lui Adrian Marino de la CNSAS. Coordonatele întâlnirii fuseseră transmise anterior informatorului „Bratosin” tot în cadrul unei întâlniri „întâmplătoare” cu ofiţerul „Tudor”, în sala de lectură a Bibliotecii Naţionale, unde Adrian Marino mergea zilnic, iar cel de-al doilea îşi căutase ca pretext o documentare. Interese operative Criticul literar se afla deja de două luni în străinătate şi urma să mai stea încă patru, însă pentru a nu crea suspiciuni nu se mai putea vedea cu ofiţerii de legătură la ambasada română, locul obişnuit de întâlnire. Sub pretextul lansării în limba franceză, la Editura Gallimard, a cărţii sale „Hermeneutica lui Mircea Eliade”, Adrian Marino obţinuse prelungirea vizei pentru Franţa, apoi pentru RFG. Motivul real pentru care i s-a aprobat a fost însă altul: informatorul „Bratosin” trebuia să-l întâlnească şi să încerce influenţarea lui Mircea Eliade, în al cărui apartament din Paris era programat să stea pe perioada vizitei. Autorităţile de la Bucureşti mizau pe reîntoarcerea savantului în ţară, unde i se pregătiseră deja câteva titluri onorifice din partea Academiei şi Uniunii Scriitorilor. Mircea Eliade era însă ţintuit în Chicago din cauza unei boli, motiv pentru care sosirea lui la Paris s-a amânat până în luna aprilie. Întâlniri „fabulate” cu personalităţile exilului Vremea nu a fost însă pierdută, căci între timp, sursa „Bratosin” a relatat intens despre ceilalţi membri ai emigraţiei (ce apare codificată în documentele de spionaj cu numele „pensiune”). „Până la 8.12, Bratosin realizase supliniri în Padina (nume conspirativ pentru Franţa) cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Titus Bărbulescu, George Banu, Alain Paruit, Virgil Tănase, Emil Cioran şi Emil Urdăreanu. Cu alţi cinci tehnicieni (n.r. - cunoştinţe), discuţiile au fost de suprafaţă, mai mult telefonice, dar în perioada următoare fişierul (n.r. - sursa) urmează să aprofundeze perfecţionarea şi diagnosticarea lor”, scria ofiţerul din Paris într-un raport trimis la Bucureşti. „După apariţia cărţii, Bratosin va încerca să suplinească (n.r. - întâlnească) pe Eugen Ionescu şi Paul Goma, sub fabularea de a le prezenta şi oferi câte un exemplar al cărţii sale”, preconiza acesta. Mircea Eliade, obiectivul principal În 1981, după o aşteptare exploatată operativ la maximum, Adrian Marino reuşeşte să-l întâlnească pe Mircea Eliade la Paris, despre opera căruia tocmai publicase o carte. În anexa unui raport al ofiţerului de legătură, se consemnează concluziile„ fişierului”, adică ale lui Adrian Marino, cu privire la savant. „Un rol negativ în determinarea poziţiei lui Mircea Eliade faţă de zonă (n.r. - ţară, România în acest caz) îl are soţia acestuia, care ar fi o femeie foarte rapace, avidă după bani şi situaţie. Starea lui Mircea Eliade este îngrijorătoare, există riscul ca acesta să-şi piardă un ochi”. Într-un alt raport, se spune că „Mircea Eliade a confiat în particular pilotului nostru (n.r. - un alt nume codificat pentru sursă) că ar dori să efectueze o vizită în Ceahlău (n.r. - România) pentru a-şi revedea sora. E preocupat însă de reacţiile negative ale pensiunii (n.r. - emigraţiei); pentru a evita orice reproşuri şi comentarii din partea unor grupări reacţionare, ar prefera ca vizita să nu fie oficială, la invitaţia vreunei instituţii s-au (n.r. - greşeala ofiţerului) să se desfăşoare cu fast şi onoruri, ca în cazul lui George Palade”. Munca de influenţare depusă de Marino nu a avut însă efectul scontat. Eliade nu a revenit niciodată în România. Europa Liberă, punctul nevralgic al lui „Bratosin” Pe lângă Eliade şi exilul parizian, Europa Liberă a fost un alt obiectiv strategic pentru informatorul Adrian Marino. Acesta era prieten cu realizatorul Mircea Carp, cu care fusese coleg de şcoală militară la Iaşi. O vreme, se pare, a oferit fără re muşcări informaţii despre Noel Bernard, Emil şi Vlad Georgescu, după desele sale vizite la München. Apoi a început să fie bănuit că furnizează cunos cuţilor săi informaţii despre diverse personaje din ţară, folosite ulterior în emisiunile „Cobrei” (numele conspirativ al postului de radio). Ulterior, DIE a constatat în plus că Marino a omis să le dea unele informaţii despre vizitele sale la Munchen. Asta a declanşat o vastă operaţiune de urmărire a criticului, pe urmele căruia a fost pusă o armată de informatori. ÎN FAMILIE Soţia lui Marino, recrutată şi ea

  • Lidia Bote-Marino, soţia criticului, a fost şi ea recrutată ca informator, pe 31 mai 1962, pe când soţul său era încă cu domiciliu forţat în satul Lăţeşti, din Bărăgan. Potrivit dosarului de la SIE al lui Marino, aceasta a purtat numele conspirativ Lia Pop şi fost recrutată „pe bază de material compromiţător, constând în faptul că sus-numita a făcut parte din organizaţia legionară «Cetăţui» şi a fost simpatizantă PNŢ, având legături cu unii fruntaşi PNŢ, ca Hagiu C-tin (fugar), Gloza Ioan sau Marino Adrian”. Relaţia a durat doar un an, căci Lidia Bote a refuzat să dea informaţii pe motiv că este bolnavă şi nu are timp, „fiind apreciată ca făţarnică”. În pofida insistenţelor, EVZ nu a reuşit să o contacteze pe aceasta.
GHIDE DE CITIRE Documente de spionaj descifrate
  • Documentele din dosarul de la SIE al lui Marino abundă în codificări, de cele mai multe ori ridicole prin transparenţă, uşor descifrabile în context. Astfel, Paris apare şi Prislop, şi Padina, ambasada este „institut” sau „primărie”. Pentru sursă sunt folosite denumitrile de „fişier” şi „pilot”, iar întâlnirile conspirative sunt „simpozioane literare”.
ISTORIA „CAZULUI MARINO”Scandal postum
  • Adrian Marino a murit în 2005, la vârsta de 84 de ani, fiind cel mai tradus critic român. Volumul său de memorii „Viaţa unui om singur” a fost publicat abia luna trecută, din dispoziţie a acestuia, după cinci ani de la dispariţia sa. Cartea, apărută la Polirom, a scandalizat lumea culturală prin atacurile lui Marino la adresa unor personalităţi. Printre cei vizaţi se numără şi Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, ce a ripostat virulent, susţinând că Marino a fost informator al Securităţii şi al DIE. În baza unei acreditări, EVZ a studiat ulterior dosarele acestuia de la CNSAS, care au confirmat acuzaţiile lui Dinescu.

S-a intamplat in direct, la Realitatea TV! Rares Bogdan: Vor sa ma aresteze

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Anchete EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI