În România, 43 de copii pe zi sunt supuși unor situații de abuz, neglijare sau exploatare. Pentru a portretiza imaginea dramatică, vă puteți imagina realitatea: astăzi, cele 43 de suflete, în mare parte minori sub vârsta de 10 ani, sunt bătuți, schingiuiți, înfometați, exploatați sexual sau transformați în robi chiar de către cei care le-au dat viață, cei pe care îi strigă „mama” și „tata”. Micuții varsă râuri de lacrimi atunci când sunt luați de către autorități din sânul familiei abuzive, doar pentru că le este frică de singurătate. Preferă să îndure durere și foame decât să fie ai nimănui. Din păcate, ei ajung de multe ori instituționalizați în „case de copii moderne”, în grija statului. De acolo puțini mai pleacă să-și trăiască o copilărie cât de cât normală. Nimeni nu-i adoptă, deși doritori există, pentru că statul construiește un zid birocratic, nefolositor și absurd în jurul lor.

Datele oficiale comunicate de Autoritatea Națională și pentru Protecția Copilului pentru EVZ arată situația tragică a copiilor abandonați. În treren, dimensiunea acestei drame a societății este cu mult mai mare, spun specialiștii. În 2017 au fost înregistrate 15.386 de cazuri de abuzuri, iar până la finalul lunii septembrie 2018, au fost înregistrate 11.654 de astfel de cazuri.

 

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Procesul de adopție este unul foarte greoi, plin de lacune, ducându-i pe mulți dintre doritori spre sentimentul că gestul lor devine un război cu statul. Ți se cer acte peste acte, interviuri peste interviuri, ți se dau motive absurde pentru care „încă nu se poate!” și, în final, potențialii adoptatori rămân cu ochii pe un telefon care nu sună niciodată. Nici să le dea vestea că au fost respinși, nici că vor deveni părinți. „Oare de ce nu sunt suficient de bună pentru a fi mamă?”, e întrebarea care le duce la adevărate depresii pe femeile care depun dosare în speranța că vor deveni mame.

Pe de altă parte, centrele de plasament sunt pline aproape până la refuz, rămânând libere pe fiecare centru câteva zeci de paturi. Nici procesul de semnalare a unui abuz asupra unui copil nu este unul foarte simplu. Chiar dacă cineva sesizează un astfel de caz la Telefonul Copilului, până se constată trece ceva timp.

 

Copilul abuzat - plimbat de la Anna la Caiafa

Cum decurge „rezolvarea” unei situații dramatice: Cineva sesizează la Telefonul Copilului o formă de abuz asupra unui minor. Reprezentanții preiau informația și o transmit Serviciului de Abuz Neglijare Trafic și Migrație, care se deplasează la fața locului și constată situația. Dacă abuzul nu este extrem de grav, adică nu pune în mod direct și dovedit viața copilului în pericol, părinții nu sunt decăzuți din drepturi, iar cazul este redirecționat către Serviciul de Prevenire a Separării Copilului de Familie. În cadrul acestui serviciu se oferă consiliere socială și consiliere psihologică atât copilului cât și părinților, o dată la lună sau chiar mai mult. Practic, părintele sau ruda care abuzează este „reeducat” prin amenințarea unor controale, adesea prestabilite. O metodă prea puțin eficientă, dar încă un subiect tabu în Administrație și Guvern.

 

Repartizați în funcție de vârstă și raza de domiciliu al părinților

A doua situație este când Serviciul de Abuz Neglijare Trafic și Migrație constată un abuz grav asupra minorului și decide să meargă în instanță pentru a decade părinții din drepturi. Dacă instanța decide decăderea, iar copilul are până în șapte ani, acesta intră în protecția Servicului de Asitență Maternală. Dacă copilul are peste vârsta de șapte ani, acesta este redirecționat către un Centru de Primire în Regim de Urgență. În ambele situații, Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului (DGASPC), îi caută rudele până la gradul IV pentru a-i dispune măsura de plasament. Dacă nu îi sunt găsite rudele sau acestea refuză să ia minorul, copilul este direcționat către un centru de plasament, public sau privat, pe raza sectorului unde activează DGASPC-ul, deci și domiciliul stabil al părinților. Urmează după prezentarea în fața instanței de judecată, aceasta să acorde drepturile tutelare centrului de plasament.

 

Copiii abandonați ai României

În anul 2017, au fost abandonați sau abuzați 9.259 de copii, care au și intrat în sistemul de protecție specială în serviciile de tip rezidențial, asistență maternală, rude sau la alte familii/persoane, iar până la finalul lunii septembrie 2018, 6.950 copii au fost luați de lângă părinți, în urma abuzurilor ori a neglijenței.

În prezent, în grija asistenților maternali se află 17.531 de copii. Dintre aceștia, 2.512 copii au fost plasați în 2017 și 1.852 în 2018.La finalul lunii septembrie a anului trecut, 16.063 de copii beneficiau de măsuri de protecție specială în serviciile de tip rezidențial publice și private, dintre care 1.250 de copii sunt numai în Capitală, deci putem spune că 33.594 sunt copii abandonați în România. Din păcate, în 2017 au fost adoptați numai 1.280 de copii, iar în 2018, doar 1.178. Statistica de anul trecut este parțială și putem doar să sperăm că statistica definitivă, care va apărea de la 1 iulie, va prezenta un număr mai mare.

 

Statul român nu încurajează adopția

„În momentul de față, statul român după legislația în vigoare nu încurajează adopția, copiilor fiindu-le îngrădit dreptul la familie printr-o procedură foarte nepotrivită. Rudele până la gradul IV trebuie să își dea acordul pentru adopție, ceea ce nu este corect. În practică, funcționarii interpretează legea după bunul plac. Chiar dacă în lege se spune clar că rudele trebuie să fie întrebate dacă acestea vor să adopte copilul, în momentul în care toate acestea refuză adopția, dar apare un alt adoptator din exterior, rudele sunt din nou, fără sens, chestionate pentru a-și da și în acest caz acordul. Deși, practic, ele au renunțat la dreptul de a decide în privința copilului. Mai mult, dacă acestea nu sunt de acord ca acel copil să aibă o familie, acesta nu va fi adoptat. Gabriela Coman, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, a declarat la Brașov anul trecut că, în practică, legea în momentul de față nu este înțeleasă și implementată în interesul superior al copilului, ceea ce nu poate decât să blocheze întrgul proces de adopție”, explică pentru EVZ Andreas Novacovici, președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați.

 

Ce prevede noua lege a adopțiilor

În noua lege nu se vor mai căuta rudele până la gradul IV pentru un astfel de acord. De asemenea, se va majora atestatul de numire drept „persoana abuzată” de la 2 la 5 ani, astfel încât să nu mai fie nevoie să se reia tot procesul de declarare după expirarea acestor ani. „Dacă noua lege se va implementa întocmai ar face bine copiilor. Sperăm să treacă și la Camera Deputaților așa cum a trecut și la Senat, în decembrie 2018”, este de părere Andreas Novacovici.

 

Culmea! Au crescut stimulentelefinanciare pentru persoanele care adoptă

În luna septembrie 2018, Guvernul României a reglementat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, cu scopul de a soluționa unele probleme apărute în implementare, de a reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar și pentru a adapta legislaţia la realităţile actuale.

indemnizația lunară a crescut la 600 lei pentru fiecare copil adoptat care are între 3 și 6 ani, ori este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu ori face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.

indemnizația lunară a crescut la 900 lei pentru fiecare copil adoptat care a împlinit 7 ani ori este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.

 

Caz teribil la Vaslui: trei copii, de 2,5 și 11 ani, au chemat Poliția pentru că tatăl îi rupea în bătaie

O copilă din Vaslui, terifiată de bătăile pe care tatăl ei le aplica frățiortilor ei mai mici, dar și ei, a apelat numărul de urgență 112. Micuța a povestit în nenumărate rânduri la biserică, fiind mereu prezentă la slujbe, ororile la care era supusă de tatăl ei, fost pușcăriaș condamnat de trei ori și care a fost eliberat în 2016. Mama celor trei e plecată în străinătate, la muncă. Vineri seară, bărbatul și-a bătut copiii, apoi a plecat de acasă. Atunci fetiţa cea mare a cerut ajutor la 112.

Poliţiştii veniţi de urgenţă au decis ca cei trei micuți să fie scoși imediat din mediul violent în care sunt crescuți, motiv pentru care, împreună cu bunica, au fost duși la Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Întors acasă, tatăl a făcut o adevărată criză de furie în momentul în care a aflat că a rămas fără copii şi fără alocaţiile lor și a dat foc casei.

E greu de anticipat, dar surse din cadrul serviciului de protecție susțin că bărbatul nu va fi decăzut din drepturi de către instanță.

 

Andreas Novacovici: „Copiii au impresia că locuiesc într-o închisoare”

 

În opinia președintelui Consiliului Tinerilor Instituționalizați, copiii și tinerii din centrele de plasament își doresc mai multă libertate, mai multă independență, își doresc să fie lăsați să vorbească cu persoana iubită, să poată să se întâlnească cu aceasta.

„Au impresia că locuiesc într-o închisoare. Nu te mai șochează acest lucru. Absolut fiecare mișcare a unui tânăr dintr-un centru este contorizată, absolut toată mișcare trebuie supusă unei aprobări. De aici intervine și sentimentul de lipsă de libertate. Au nevoie de o persoană care să le fie aproape, să îi înțeleagă, să îi iubească. Din lipsa libertății copii evadează. Numărul 112 este foarte des apelat în centrele de plasament, pentru a trimite poliția să îi caute. E un sistem stupid”, explică Andreas Novacovici.

 

Trăiesc bine numai pe hârtie

Copiii din centrele de plasament caută să fie validați din punct de vedere social, caută să fie acceptați într-un grup, iar din aceast motiv mulți dintre ei se apucă de fumat sau de alte obiceiuri mai grave, pentru că nu le este permis să aibă o interacțiune între copii, între tineri.

Nu le este permisă această etapă de dialog structurat între copii și îngrijitori. Chiar dacă în legislație sunt menționate deprinderi legate de independență, de un consiliu al copiilor în care ar trebui să discute lucruri ce țin de organizarea centrului, ce ar urma să mănânce săptâmâna viitoare, cum ar arăta camera X, nu se întâmplă lucrurile astea sau se întâmplă numai pe hârtie. Andreas Novacovici povestește o experință avută într-un centru de plasament: „Am fost într-o vizită inopinantă la centrul de plasament din Constanța. Conducerea de acolo îmi spunea că tinerii au fost la film și la teatru de două ori pe săptămână. Copiii mi-au spus că nu au fost la film, dar și-ar dori să meargă. Dacă nu îmi spuneau 10 copii, poate că nu îi credeam. Noi am cerut o dovadă, dar nu am primit decât un ridicat de umeri. Nu aveau cu ce dovedi că au dus copiii la film și la teatru. Se minte foarte mult în documentație – pentru a da bine, pentru a crește indicele centrului. Din fericire mai sunt și șefi de centre care sprijină copiii, care au înțeles ce trebuie să facă”.

 

Băieți abuzați sexual

Andreas Novacovici este de părere că sunt mult mai multe cazuri de abuz decât statisticile oficiale. Iar prin abuz nu se înțelege numai abuz administrativ, „ci și abuz sexual care este din ce în ce mai des întâlnit față de băieți. Dacă până în 2008- 2009 se cunoașteau cazurile de abuz sexual față de fete, ei bine, acum auzim și de cazuri de abuz sexual față de băieți. Ori băieții nu au avut curajul să spună până acum, ori nu au fost raportate. Despre asta nu se discută”, a explicat Novacovici.

 

Cum se plafonează copiii din centrele de plasament

Consiliul Tinerilor Instituționalizați este de părere că sunt oameni în funcție de conducere de peste 20 ani în cadrul direcțiilor de Asistență Socială sau a centrelor și consideră că nimeni nu este mai presus de ei, dictând viața copiilor.

„Copilul trebuie să crească într-un mediu securizant, în care să se dezvolte și să se pregătească pentru ieșirea din îngrijire. În momentul în care a intrat în sistem, acesta trebuie să fie pregătit pentru ziua când va ieși din sistem, să devină independent. Lucrurile astea nu se întâmplă decât în centrele de plasament private, pentru că alocă timp pentru dezvoltarea copilului. Fac activități pentru deprindere de viață independentă, merg la un spectacol de teatru, îi învață să facă o solicitare, o cerere, discută lucruri ce țin de dezvoltare umană. De aceste lucruri, copiii din sistemul public sunt lipsiți. Ei se trezesc la șapte dimineața, mănâncă o urmă de lapte cu niște cereale, se duc la școală, se întorc la centrul, își fac temele, iar dacă sunt lăsați la plimbare cu bilet de voie bine, dacă nu, nu!... Iar a doua zi iau ciclul de la capăt”, povestește Andreas Novacovici.

Un sistem axat pe nevoile angajaților

În opinia președintelui Consiliului Tinerilor Instituționalizați, „sistemul din centrele de plasament ar trebui să fie axat pe copil și pe tânăr și să nu mai fie pus accentul pe angajat. Avem impresia că actualul sistem este axat pe angajat și pe drepturile lui și mai puțin pe tânăr, beneficiarul direct al serviciilor din centrele de plasament. Legea spune de interesul superior al copilului. Fiecare înțelege ce vrea din acest lucru”, explică acesta.

 

Vreau Acasă!

Consiliul Tinerilor Instituționalizați a lansat în 2018, campania „Vreau acasă”. În cadrul acesteia, tinerii din sistemul instituționalizat povestesc motivul pentru care nu au fost adoptați. În urma campaniei, a avut loc o conferință la Baia Mare la care au participat 109 tineri din centrele de plasament din 22 de județe, explicând problemele din sistem și venind și cu soluții. Acestea au fost trimise la Autoritatea Națională a Protecției Copilului.

Majorarea indemnizației de plasament la nivelul salariului minim pe economie ce se oferă odată pe lună persoanelor aflate cu măsura protecției speciale în centrele rezidențiale /de plasament privat.

Majorarea perioadei de indemnizație postinstituționalizare de la o lună la 12 luni, cu condiția ca tânărul să facă dovada faptului că este angajat sau că dorește să se angajeze.

Crearea unui departament de consiliere, îndrumare și monitorizare postintituționalizare, aflat în directa subordine a directorului executiv protecția drepturilor copilului din DGASPC