Admitere liceu 2020 EDU.ro. Cum se face repartizarea computerizată
- Antonia Hendrik
- 8 iulie 2020, 14:33
Repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu 2020 se face pe baza mediei de admitere la liceu a elevilor.
Aşdar, miercuri, 8 iulie 2020, baza de date va fi transmisă de la centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti la Centrul naţional de admitere prin confirmarea finalizării operaţiunilor specifice, iar joi, 9 iulie 2020, se va trece la verificarea şi corectarea eventualelor erori din bazele de date.
Vineri, 10 iulie 2020, are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a, prima etapă.
Pe edu.ro au fost publicate deja rezultatele repartizării computerizate la liceele militare. Potrivit acestor rezultate, ultima medie de admitere la liceele militare din țară a fost 8,99.
Rezultate repartizare licee 2020. Cum se face repartizarea computerizată
Ministerul Educației a publicat o noua ierarhie la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a.
“După finalizarea etapei speciale a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, astăzi, 4 iulie 2020, Comisia naţională de admitere retransmite către comisiile judeţene baza de date cu mediile de admitere şi ierarhia judeţeană prin activarea, în aplicaţia informatică centralizată, a secţiunilor şi rapoartelor specifice. Acest lucru atrage după sine și actualizarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a. Repartizarea computerizată se va desfășura în data de 10 iulie”, a anunțat, sâmbătă, ministerul.
Algoritmul de repartizare se face după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie
La repartizarea computerizată, când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opțiuni prima opțiune validă la care există locuri libere. Dacă prima opțiune exprimată este validă și mai există locuri la această opțiune, este considerat admis la această opțiune și se trece la următorul candidat. În caz contrar, se verifică a doua opțiune de pe fișă, a treia și așa mai departe.
În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere și va trebui să participe la o sesiune ulterioară organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune. Situația poate să apară în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni, opțiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari.
Astfel, completarea unui număr mare de opţiuni pe fişa de admitere nu poate dăuna. În schimb, un număr prea mic de opţiuni poate diminua şansele unui candidat de a fi admis.