Adi Sînă a transmis un mesaj neașteptat după 8 ani de căsătorie. Artistul s-a certat de mai multe ori cu Anca Serea și a luat în calcul divorțul.
Adi Sînă și Anca Serea au sărbătorit ieri, 8 noiembrie, 8 ani de la cununia religioasă. Artistul i-a mulțumit soției lui pentru toate momentele frumoase petrecute împreună, dar a reamintit și despre certuri. El a declarat că se simte norocos că Anca este în viața lui și că i-a arătat ce înseamnă o familie adevărată.
„La 8 ani de la ziua în care ne-am unit destinele, încă mă simt norocos să fiu alături de tine, să te iubesc și să te admir în fiecare zi. Mulțumesc pentru fiecare moment minunat și pentru tot ce am construit împreună. Te iubesc! @anca_sina_serea 💖 #8AniDeFericire #DragosteaNoastră”, a scris artistul pe Instagram.
.
Anca Serea a vrut să divorțeze de Adi Sînă
În urmă cu ceva vreme, Anca Serea a recunoscut că s-a gândit la un moment dat la divorțul de Adi Sînă. Bruneta a mai spus că s-au certat de multe ori, dar că de fiecare dată au decis să își mai dea o șansă.
„Noi suntem o familie absolut normală, cu bune și cu rele, știu că s-a speculat că am vrea să divorțăm, dar nu, chiar au preluat dintr-un context total aiurea. Eu am zis că ne-am gândit de multe ori, ne-am certat și ne-am gândit că nu o să mai fim împreună, dar nu o să se întâmple asta niciodată’, a spus vedeta.
Secretul relației lor
Anca Serea mai spus că o relație nu poate funcționa fără toleranță, iubire și atracție. Ea a declarat că oamenii trebuie să înțeleagă că sunt diferiți și să învețe să se tolereze. Aceasta a recunoscut că a avut foarte multă răbdare cu soțul său.
„Sincer, nu există o rețetă, suntem oameni cu bune și cu rele, cred că foarte multă toleranță, categoric iubire și atracție pe care trebuie să le menții indiferent de numărul copiilor, faptul că mai plecăm și noi într-o mică vacanță și acolo chiar simțim că ne unim și ne sudăm și mai bine și înțelepciunea, care vine odată cu vârsta. Cred că trebuie să avem multă răbdare unul cu celălalt, să înțelegem și să acceptăm că noi suntem diferiți și nu putem să-i cerem celui de lângă noi să ne citească gândurile”, a spus Anca Serea.
Adi Sînă s-a mai iubit cu o femeie celebră
Înainte de a o cunoaște pe Anca Serea, artistul a fost îndrăgostit de o celebră blondină. Este vorba despre modelul Lavinia Sima, cu care a și colaborat pentru unele melodii. Relația lor ar fi durat între anii 2006 și 2010. Lavinia Sima s-a despărțit de Sîna din cauza programului încărcat al acestuia. Aceasta a sperat ca Adi să o ceară în căsătorie, dar el nu a fost pregătit.
La scurt timp, el a cunoscut-o pe Anca Serea și s-a căsătorit în anul 2015.