Membrii unei familii din Turcia au trăit o viață întreagă mergând pe patru membre. Acest comportament este unul ce care contravine cunoștințelor noastre despre evoluția umană.

Despre familia care merge în patru labe s-a scris pentru prima oară în 2006. Atunci BBC a filmat un documentar, ce purta numele de „Familia care merge în patru labe”. Tot atunci a fost publicat un articol științific despre acest subiect.

Documentarul despre o familie din Turcia a fost creat de către Passionate Productions și a fost difuzat pe 17 martie 2006. Naratorul este Jemima Harrison.

O versiune revizuită a documentarului, care își schimbă accentul de la povestea descoperirii familiei și include opiniile unor cercetători suplimentari, a fost prezentată în cadrul programului NOVA pe 14 noiembrie 2006.

Familia care merge în patru labe

Familia este compusă din 18 copii, dintre care șase au manifestat o trăsătură rar întâlnită la adulți.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Liverpool a investigat copiii din această familie. S-a constatat că structura oaselor lor prezintă mai multe similarități cu cea a maimuțelor decât cu cea a oamenilor.

„Nu m-am așteptat niciodată ca oamenii moderni să revină la un comportament asemănător cu cel al animalelor”, a declarat profesorul Nicholas Humphrey, un psiholog evoluționist de la London School of Economics.

„Ceea ce ne deosebește de restul lumii animale este faptul că mergem pe două picioare și ne ținem capul sus. Limbajul și alți factori contribuie și ei, dar este crucial pentru oameni să recunoască faptul că suntem diferiți de celelalte animale. Această familie sparge toate granițele”.

De asemenea, creierele acestora erau de dimensiuni mai reduse și înregistraseră o contractare. Aspect care, de obicei, nu afectează capacitatea de a se deplasa în poziție verticală.

Cu toate acestea, în contrast cu maimuțele mari, care folosesc încheieturile degetelor pentru mobilitate, acești copii se bazau în principal pe utilizarea palmelor, evidențiind astfel o diferență semnificativă.

Ce spune oamenii de știință

Cercetătorii au avansat ipoteza că acest mod distinct de deplasare ar putea fi rezultatul limitărilor în ceea ce privește posibilitatea de a sta în picioare pe cont propriu după vârsta de nouă luni.

În vederea sprijinirii evoluției lor, familia a primit îngrijire din partea unui terapeut fizic și a utilizat echipamente specializate. Asta a condus la înregistrarea unor notabile progrese în ceea ce privește mobilitatea copiilor, scrie jpost.com.