Adevărul neplăcut despre revolte. Economia a creat mai multe locuri de muncă, însă acest lucru nu a redus și șomajul în rândul populației locale.

Cum a gestionat Londra alte revolte

Pe măsură ce zilele se scurg probabilitatea ca orice învățăminte să fi fost trase de pe urma recentelor revolte devine tot mai mică. Și, odată cu această suspiciune, intervine și inevitabilul sentiment de déjà-vu. Fiindcă am mai trecut deja prin aceeași situație.

În 2011 Anglia a fost cuprinsă de revolte, izbucnite la Londra, dar provocând ulterior ecouri violente în tot nordul țării. Cauza aparentă la acea vreme a fost împușcarea de către poliție a lui Mark Duggan, un tânăr și încântător traficant de droguri, aflat la momentul respectiv în posesia unei arme de foc.

E foarte posibil ca răzmerița inițială să fi pornit în Tottenham din cauza zvonurilor cum că poliția ar fi împușcat un om nevinovat - și încă unul negru. Până la momentul în care valul revoltei a ajuns și în Birmingham, Manchester și Liverpool, cauza imediată a violenței părea a fi fost deja uitată.

Adevărul trecut sub tăcere despre motivele acestor revolte

Guvernul de coaliție de atunci a înființat o comisie care să determine cauzele violenței și, așa cum se întâmplă mai totdeauna cu astfel de comisii guvernamentale, ea a clarificat încă de la bun început care cauze sunt excluse a priori.

De fapt, după publicarea raportului comisiei The Spectator a publicat opinia separată, minoritară, a unuia dintre membrii comisiei, Simon Marcus, devenit practic un avertizor de integritate care a dezvăluit ce chestiuni refuzaseră colegii lui să investigheze. Printre acestea se numără apartenența la bande criminale și „o epidemie a absenței taților”.

La fel de interesant e să vedem și acele câteva lucruri pe care li s-a permis să le cerceteze la acea vreme. Revoltele din 2011 au venit după marele crah financiar din 2008.

Mulți responsabili ai guvernului și analiști din presă au încercat să înțeleagă acel val de fărădelege prin prisma acestei corelații. Una dintre puținele întrebări acceptabile cu privire la acele revolte aborda legătura dintre sărăcie și răzmeriță. Era de fapt una dintre explicațiile la modă.

Șomaj foarte mare în zonele cu revolte

Nu încape îndoială că obsesii similare vor ieși la iveală și acum. Demult defuncta Ligă a Apărării Engleze [mișcare anti-islamistă dispărută acum un deceniu - n.trad.] și chestiunea rețelelor sociale par a fi principalii cai de bătaie asupra cărora ne e permis să ne îndreptăm atenția. Însă eu am decis să verific statisticile privind șomajul în localitățile nordice în care au avut loc cele mai grave violențe de săptămâna trecută.

Am verificat de asemenea statisticile pentru 2011 și le-am comparat cu cele actuale. Ar trebui să vă avertizez în acest punct că dacă sunteți ușor predispuși la deprimare ar trebui să vă opriți din citit aici.

În 2011 proporția beneficiarilor de asistență socială pentru șomaj (inclusiv cei pensionați pe caz de boală) din Sunderland era 18%; astăzi e 19%. În 2011 nivelul șomajului în Rotherham era 16%; astăzi e 18%.

În Hartlepool era 21%; astăzi e 23%. Gândiți-vă numai la acest ultim oraș. Un sfert din populația aflată la vârsta muncii e asistată social, fie pentru că e invalidă, fie pentru că nu-și găsește de lucru.

Viața locuitorilor din zonele cuprinse de violențe e tot mai proastă

Dacă vă uitați la cifrele referitoare la orașele în care au izbucnit revolte în ultima săptămână, nu există printre ele nici măcar unul singur în care situația șomajului să se fi ameliorat în ultimii 13 ani. În absolut toate, probează cifrele, șomajul s-a agravat față de 2011.

Haideți să presupunem că șomajul și lipsa speranței rezultată de pe urma lui au fost factori care au contribuit la revoltele din 2011. Personal, eu sunt un pic cam reticent s-o fac, fiindcă există o mulțime de oameni pe care viața i-a dezavantajat, dar cu toate acestea nu s-au apucat să dea foc unei secții de poliție.

Dar, oricum, din moment ce aceasta a fost considerată drept una dintre cauzele revoltelor din 2011, de ce nu s-a îmbunătățit nimic de atunci? De ce, din contră, situația s-a agravat și mai mult, după cum o demonstrează cifrele?

Falsa creștere economică prin migrație

Unul dintre motive e acela că din 2011 și până astăzi toate cele trei partide mari au adoptat același model de creare de locuri de muncă. Aparent incapabile să amelioreze educația, stimulentele și ocaziile de angajare în respectivele zone, ele au optat pentru calea facilă.

Iar calea facilă e să le elibereze vize imigranților pentru a veni în Regat, fiindcă astfel pot pretinde că economia a crescut prin aportul lor.

Firește că această „creștere” e aproape complet falsă. Studiu după studiu a demonstrat că acest tip de migrație e spre beneficiul imigrantului (evident), dar nu contribuie cu aproape nimic la ameliorarea economiei reale. De fapt, în multe cazuri, subminează forța locală de muncă și, din cauză că cererea de locuințe crește și numărul locuințelor e limitat, determină agravarea situației populației locale.

Noile locuir de muncă, ocupate de imigranți

La momentul revoltelor din 2011 proporția muncitorilor britanici născuți în străinătate era de 14%. Astăzi e 21%. Numărul oamenilor din Regat care muncesc a crescut din 2011 cu 3,6 milioane, dar 74% din ei sunt imigranți.

Din aceste cifre reies eșecurile inevitabile ale guvernelor succesive. Economia a creat noi locuri de muncă, însă acest lucru nu a redus șomajul în rândurile populației locale. Comunitățile care aveau nevoie de locuri de muncă au fost ocolite de atenția guvernului. Termenul „lăsate în urmă” nici măcar nu descrie adecvat situația, întrucât te poate duce cu gândul la neglijență. N-a fost neglijență.

A fost o decizie deliberată. Așadar, dacă astăzi sunt în câmpul muncii cu 3,6 milioane mai mulți oameni decât în 2011, doar 929.000 dintre ei s-au născut aici. De crearea de locuri de muncă au beneficiat mulți oameni, însă nu au beneficiat orașe precum Bolton, Sefton sau Rotherham.

În următoarele zile vor avea loc o mulțime de discuții despre rolul jucat de factori precum cultura și imigrația în revolte - cum de altfel și e normal. Însă nici această altă cauză a tulburărilor n-ar trebui ignorată.

Guvernul nu face nimic pentru zonele în care au avut loc revolte

Guverne succesive au promis că vor face ceva pentru a le ameliora viața oamenilor din aceste orașe. Un model economic „incluziv”, ni s-a spus. Ba chiar un beneficiu de pe urma Brexit-ului. Însă ei nu s-au limitat doar să nu miște un deget. Au acționat mai rău decât dacă n-ar fi mișcat un deget.

Guvernul nostru actual are acum de făcut aceeași alegere pe care au avut-o în față și guvernele conservatoare și de coaliție anterioare. Se poate concentra pe a aduce oamenii în câmpul muncii și a restabili locurile de muncă în zonele afectate.

Sau, la fel ca guvernele precedente, poate încerca să bage problema sub preș cu ajutorul imigrației. După cum i-ar putea spune și Partidul Conservator, e o soluție facilă care creează dependență. Are Keir Starmer curajul să se lase? Totul va depinde de ce face el.

(Articol de Douglas Murray, scriitor și publicist britanic, în The Spectator; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)