Adevărata relație dintre Gina Pistol și Chef Cătălin Scărlăescu: Nu știu dacă oamenii pot înțelege această iubire dintre noi

Gina Pistol. Sursa foto Arhiva EVZ

Gina Pistol a mărturisit că este foarte apropiată de Cătălin Scărlătescu, care i-a fost mereu aproape atunci când a avut nevoie de el. Prezentoarea recunoaște că se întâlnesc și în afara platorilor de filmare.

Gina Pistol recunoaște că este foarte apropiată de Cătălin Scărlătescu. În trecut, au existat zvonuri că între ei a fost mai mult decât o prietenie, dar prezentatoarea spune că chef Cătălin Scărlătescu îi este ca un frate mai mare.

„Cătălin îmi este cel mai apropiat, pentru că de foarte multe ori ne întâlnim și în afara filmărilor. Este ca un frate mai mare pentru mine. Țin foarte mult la el. Am un respect și o iubire foarte curată pentru Cătălin și știu că este omul pe care eu mă pot baza în orice moment din viața mea, la fel cum și el se poate baza pe mine. Nu știu dacă oamenii pot înțelege această iubire dintre noi, dar este una curată și sinceră“, a spus Gina Pistol.

Rețete secrete

Prezentatoarea Chefi la Cuțite spune că îi apreciază și pe Florin Dumitrecu și Sorin Bontea, dar că nu au timp să se întâlnească prea des în afara platourilor de filmare.

„Florin și Cristina Dumitrescu sunt și ei niște oameni extraordinari, dar nu apucăm să petrecem foarte mult timp împreună, pentru că avem fiecare un program încărcat. Și Sorin îmi este la fel de drag, însă știu că în timpul liber este alături de familia sa. În ceea ce privește gătitul, de la toți cei trei chefi am învățat câte ceva, ba chiar uneori îi mai sun când vreau să gătesc ceva nou acasă. Ei sunt foarte săritori, îmi dau sfaturi foarte bune și chiar din rețetele lor secrete“, a mai spus Gina Pistol.

Este fericită

Gina Pistol mai spune că se simte împlinită din toate punctele de vedere. Trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Smiley cu care are o fetiță și se bucură și de o carieră de succes.

„Sunt un om care, în momentul de față, are tot ce visa când era copil și consider că toate lucrurile pe care nu le am încă Dumnezeu mi le va oferi la momentele potrivite. Mă bucur de ce am acum, de ce trăiesc în momentul acesta și mă las purtată de destin“, a mai spus Gina Pistol, potrivit viva.ro.