Aderarea Republicii Moldova la UE. Alegerea procurorului general, pe lista restanțelor

Aderarea Republicii Moldova la UE. Alegerea procurorului general, pe lista restanțelor Sursa foto: Arhiva EVZ

După ce Republica Moldova va începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, progresele sale vor fi examinate separate de cele ale Ucrainei, chiar dacă ambele ţări au primit în acelaşi timp statul de candidat. Declarația a fost făcută de ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks.

„După ce negocierile încep, acestea vor reprezenta procese individuale, va fi o examinare foarte atentă a Republicii Moldova şi a Ucrainei, pe merite. Nu va fi, spre exemplu, o ţară a reuşit mai multe capitole sau nu, va fi analizat pe merit, a declarat Janis Mazeiks la TVR Moldova.

Mazeiks a mai spus că Republica Moldova a îndeplinit condiţii importante recomandate de Bruxelles, dar sunt şi câteva restanţe, în special în domeniul Justiţiei. E vorba de faptul că încă nu a fost numit un procuror general, iar componenţa Curţii Supreme de Justiţie nu e completă.

Republica Moldova, 10 ani de la liberalizarea regimului de vize cu UE

Republica Moldova a marcat pe 28 aprilie 10 ani de la liberalizarea regimului de vize cu UE. În acest context, Janis Mazeiks a declarat că a fost o decizie bună, aceasta fiind unul dintre elementele de construcție a integrării europene.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dacă ne uităm acum 10 ani, hotarele moldovenești au crescut de 30 milioane de ori. Asta înseamnă că 15 milioane de ori cetățenii au trecut acele hotarele. Evident că acesta nu înseamnă că au fost 15 milioane de oameni dar, de asemenea, avem datele privind numărul de persoane care au folosit această oportunitate”, a declarat Janis Mazeiks la tvrmoldova.md.

JĀNIS MAŽEIKS

JĀNIS MAŽEIKS / sursa foto: eeas.europa.eu

În anii 2013-2014, în unele state din UE, dar și din afara UE, se vorbea despre faptul că, în cazul în care va fi liberalizat regimul de vize, moldovenii vor invada ilegal spațiul comunitar. În acest sens, Janis Mazeiks a spus că este clar că cetățenii Republicii Moldova nu au invadat Uniunea Europeană.

„Dacă au fost mișcări semnificative de persoane, atunci au fost pentru alte motive. De exemplu, mulți cetățenii moldoveni, de asemenea, aveau cetățenie Uniunii Europene. Dar evident că nu are nimic de a face cu regimul liberalizat de vize, deci a fost o expresie foarte pozitivă”, a spus oficialul european.

Valoarea exporturilor moldovenești

Fiind întrebat cum s-a schimbat balanța comercială dintre Moldova și UE și cum sunt apreciate astăzi produsele din Republica Moldova pe piața din UE, Janis Mazeiks a răspuns că valoarea exporturilor moldovenești în UE s-a dublat.

„Este foarte clar că exporturile către UE acum sunt aproximativ de două treimi din exporturile Moldovei. Și noi, de asemenea, putem să vedem dinamica, comparativ cu alți jucători, pentru că UE este cea mai mare parteneră comercială a Republicii Moldova, deja de peste 20 ani. Dar dacă ne uităm la începuturile acestei interacțiuni, oricum poți să vezi că Federația Rusă este un partener destul de mare, s-a obțin jumătate din ce e la acea etapă ca piață importantă. Acum însă putem să vedem, în special după ce s-a semnat acordul de asociare și liber schimb, exporturile către Rusia s-au micșorat foarte tare. Acum sunt undeva undeva în 7%. De fapt, anul trecut a fost 4% către Federația Rusă”, precizează ambasadorul UE la Chișinău.