Sărbătorile de iarnă sunt pe cale să ia sfârşit. Ce ne aduc ele, ce lasă ele în urmă? Acum că ne-am mai liniştit şi atenţia îndreptată către cumpărături şi programări de distracţii a mai trecut, vă propun o căutăm împreună câteva răspunsuri.
Dacă vă vor convinge, nu e nevoie să lăudaţi, iar dacă nu, nu vă e folositor să înjuraţi, ceea ce ar însemna o auto-desconsiderare, atât timp cât se presupune că un om, un om în parametri normali, nimic de excepţie, are mult mai fireasca cale a argumentelor. Fac acest apel către cei care, atunci când aud „chestii religioase”, au tendinţa unor derapaje de limbaj şi atitudine. Cu un an în urmă, un fruntaş al coaliţiei de guvernare, un star al politicii, al doilea şi, după dorinţa ce-l mână, în curând, poate chiar primul om în stat, şi-a felicitat admiratorii şi prietenii de pe Facebook cu prilejul Sfântului Cristian. După o oră a şters postarea, dar săracul sfânt rămăsese deja mutat, prin voinţă politică, în ziua de 25 decembrie 2012. Unii vor zice că nu e vina politicianului, că nu are el timp de aşa ceva, că e cineva care scrie pentru el. Poate. Dar are vreo importanţă din moment ce acesta a semnat cele scrise? Aşa cum reprezintă vreo circumstanţă atenuantă mirarea reală a autorilor multora dintre plagiatele dezvăluite, ei neştiind cu adevărat că sclavii, care au lucrat pentru ei, leneşi şi limitaţi, nu au făcut altceva decât să copieze textele muncite ale altora? Această posibilitate nu rezolvă nimic; ba, din contră, arată o faţă şi mai îndoielnică a personajelor cu pricina. Dar nu despre minciună şi înşelătorie voiam să scriu. În schimb, acest exemplu al Sfântului Cristian mutat de preşedintele PNL, istoric după diploma sa (!!!!), de la ziua lui pe 25 decembrie, îmi este extrem de folositor pentru tema propusă: Ce serbăm noi de popularele sărbători ale Crăciunului şi Paştilor? Ce marchează ele şi ce au devenit în realitatea abundenţei tehnologice a vremurilor actuale? Iată, de exemplu, dl. Preşedinte al Senatului României habar nu are. Şi a fost, pe seama prostiei sale, tăvălit bine de o parte a presei. Dar noi ceilalţi avem? Şi mai ales, ce este aceea o sărbătoare? Când cerurile se deschid Sărbătorile tradiţionale, sărbătorile mari ale existenţei umane, pe care le are (sau le-a avut) fiecare popor, sunt momente de excepţie în care legile obişnuite sunt suspendate şi omul are prilejul, într-un fel neînţeles, dar nu mai puţin adevărat, de a se întâlni cu divinitatea. În paranteza magică a sărbătorii, transcendentul se coboară şi se arată oarecum în lume, făcându-i pe muritori să-i simtă prezenţa, să bănuiască fâlfâitul inefabil de aripi al marelui duh nevăzut. Sau, dimpotrivă, lumii istorice i se dă prilejul de a fi ridicată, printr-o translaţie spirituală, către împărăţia luminii extatice a transcendentului – ne spune Vasile Băncilă. Raportarea la transcendent, la un plan de viaţă profund, tainic şi care depăşeşte tot ceea ce poate oferi universul simţurilor este faptul uman prin excelenţă, care îl deosebeşte pe om de restul vieţuitoarelor. Crăciunul şi Paştile marchează perioada prezenţei în lume, în modul de neînţeles de care aminteam mai sus, a lui Dumnezeu, venit printre noi pentru ca să ne ajute să revenim alături de El, pe scurt, să ne mântuim, şi să trăim veşnicia în lumina Lui şi nu în întunericul îngheţat al lumii îngerilor căzuţi. Este cel mai minunat dar pe care puteam să-l primim, cel mai extraordinar lucru care putea să ni se întâmple şi care ni se întâmplă an de an, atunci când toată această întâmplare minunată se reia la fel de reală, cu aceleaşi semnificaţii şi cu aceeaşi ofertă, aparent, pentru orice minte limpede, de nerefuzat. Dar nu, lucrurile nu stau chiar aşa, sau minţile limpezi sunt cu adevărat prea şi tot mai puţine. Răzbunarea negustorilor În Noul Testament ni se povesteşte că Iisus Hristos a pus într-o zi mâna pe bici – este singurul moment de mânie manifestă a Mântuitorului - şi i-a izgonit din Templu pe negustorii care transformaseră Casa Domnului într-un bazar. Negustorilor, adică celor pentru care materia primă, mijloacele de producţie, linia tehnologică, tehnologia şi produsul finit al existenţei lor sunt chiar banii, nu le-a căzut bine acest lucru. Cum nu cred că le plăcea nici varianta de om pe care ne-a propus-o Iisus: corect, cinstit, grijuliu cu aproapele, cumpătat, refuzând să devină un sclav al poftelor trupeşti de tot felul, cu privirea aţintită nu spre cele ale Pământului, ci către cele ale Cerului. Şi chiar dacă Evangheliile nu ne-o spun, sunt convins că au avut un rol în derularea acţiunii Sinedriului, ca şi în capricioasa relaţie a locuitorilor Ierusalimului cu Hristos. Din acest motiv, sau pentru că atunci când eşti dedicat banului, se ştie, nu tu ci el e stăpânul, iar tu vei face ce vrea el, negustorii au lucrat zi şi noapte şi au construit o lume care să le aparţină şi din care Dumnezeu să fie nu numai exilat, ci şi uitat. Le-au trebuit aproape două mii de ani, dar pot să fie mulţumiţi: par a fi reuşit. În afara unui tot mai redus grup, care se încăpăţânează să păstreze adevărul nepieritor al celor întâmplate şi să refuze minciuna magiei, astăzi vorbim despre Crăciun şi despre Paşte ca despre două prilejuri minunate de a chefui zile întregi, de a avea scurte , dar intense vacanţe, în care să ajungem la munte, la mare, în ţară sau undeva în lumea largă. Chiar dacă neînregistrate ca atare, cele două sărbători au devenit brandurile comerciale cele mai profitabile.
Moș Crăciun: un personaj cool
Chiar dacă (încă) unii mai ştiu că pe 25 serbăm Naşterea Domnului Iisus Hristos, puţină lume se mai gândeşte la asta, sau ştie că acest moment unic înseamnă şi naşterea – sau renaşterea - noastră întru viaţa veşnică. Că nu suntem numai nişte bacterii transformate în mamifere, că nu suntem nişte stele căzătoare pe care le consumă întunericul veşnic, că poate mai este şi altceva în afară de ceea ce vedem, auzim, pipăim, mâncăm, mirosim. Urările acestor zile sunt „Sărbători fericite!”, „La mulţi ani!”, „Crăciun fericit”. Aproape nimeni nu îţi mai doreşte ca „Naşterea Domnului să fie pentru tine …”. Din apelul la introspecţie personală şi deschidere către cel în nevoie, de compasiune şi ajutor, ne-am ales cu un Moş Crăciun care pendulează între un bătrânel uneori puţin senil, alteori având de a face cu magia şi un personaj multivalent ca vârstă, sex, profesie, meserie, familie, gusturi lumeşti. Un produs 100 % comercial. Are familie; n-are dar şi-o face; e un om obişnuit sau totuşi nu; s-a multiplică în sute de milioane de exemplare, care bat străzile, magazinele, gările, vin la petreceri, întreţin atmosfera în baruri şi restaurante şi ocupă un spaţiu însemnat la televizor. E îmbrăcat cu costumul clasic, dar apare şi în haine obişnuite, are şi adaptări de costum de la unele sofisticate până la o simplă căciuliţă a lui Adam Crăciun, la petrecerile pentru doamne, şi a Evei Crăciun evoluând la bară pentru bărbaţi.
Ne puteți urmări și pe Google News
„Spiritul Crăciunului” şi „e ceva magic”
Sunt formulările care par a aminti despre o dimensiune extra-lumească. Numai că, dacă vezi cine le foloseşte, în ce context şi ce altceva mai poate spune despre dimensiunea transcendentală a acestei sărbători, înţelegi repede că sunt două expresii goale de alt conţinut decât cel al unor momente de mare desfătare a simţurilor, puse în scenă de un magician ingenios. De exemplu, "Crăciunul e magic" era numele unei emisiuni de televiziune, sau tema ei scrisă pe burtieră, în care nişte aşa numite "piţipoance" încercau să fie culte şi cool totodată. Sărbătoarea Nașterii Domnului se pierde cu repeziciune în spatele unui Crăciun cu o dimensiune lumească presărată cu ceva praf magic, care ne duce pentru o vreme într-o realitate fabricată. Darurile minunate ale magilor către Fiul nu mai sunt; au rămas doar darurile luate cu bani care se împrăştie între cei de azi.
Moş Crăciunul e nedrept şi fiţos
Dar nu între toţi: sunt destui cei pentru care nici măcar masa acestor zile nu este mai puţin sărăcăcioasă. Compasiunea şi dărnicia noastră, fie materială, fie sufletească, ar trebui să se îndrepte în primul rând către cei săraci, către cei bolnavi, către copii, către oameni singuri. Dar ea se îndreaptă, proporţional cu veniturile, preponderent către sine şi către cei din imediata apropiere, aşa că unii îşi fac sau primesc daruri de milioane de dolari, iar alţii de câţiva lei. Mai sunt şi cei care nu primesc nimic, copii care ajung oameni mari fără ca Moş Crăciun să-i fi vizitat vreodată; pentru că nu sunt dintre cei cu fiţe. Iar în ceea ce priveşte apropierea sufletească, puţini mai au timp şi prea-plin sufletesc pentru a dărui şi altora.
Colindele, coloana sonoră a superproducţiei
Colindele ar trebui să ne povestească cele ce se întâmplă, ar trebui să ne sensibilizeze şi să ne aducă adevărul sub formă de poveste, să ne ajute să trăim în timp real naşterea lui Iisus, care nu este comemorată, cum îndeobşte se crede, ci se petrece în mod real în fiecare an pentru noi, pentru ca noi să devenim părtaşi la ea prin propria renaştere. Colindele, în schimb, au devenit un simplu suport sonor pentru o atmosferă comercială prietenoasă sau unul dintre momentele incluse în spectacolul Crăciunului. La oraşe colindătorii sunt pe cale de dispariţie, iar copii care mai bat la porţi sau sună la uşi nu prea reuşesc să termine nici singurul colind, pe care, de obicei, îl au în repertoriu. În ceea ce priveşte cunoaşterea textului, nici cei care le ascultă nu stau, în general mai bine. Sau chiar dacă îl cunosc, îl ştiu ca pe o simplă poezie. În puţine case se mai aud răsunând, concurenţa cu muzica nouă sau cu televizorul fiind în defavoarea lor.
Prizonieri ai nimicului nefiinţei
Naşterea şi Învierea Domnului dispar sub plasticul strident colorat al comerţului şi odată cu aceste pierderi, rămânem singuri, pieritori, prizonieri ai variantei, propuse de actuala lume, a nimicului din care, suntem învăţaţi, am venit şi în care ne întoarcem. Definitiv. Rămânem prinşi pe acest Pământ, care este tot mai obosit şi mai sărac în resurse, înconjuraţi de un Univers copleşitor şi pustiu din care tot sperăm să apară – de parcă ei ar însemna altceva decât tot nişte fiinţe pieritoare – extratereştrii. Crăciunul – tot mai mult o sărbătoare consumerist-orgiastică – este şi o măsură a revenirii păgânismului în lumea de azi. Depărtându-se de Dumnezeu, omul nu face decât să se reducă la un nivel căzut, alterat, departe în urma animalelor folosite în mod nedrept ca termen de comparaţie pentru oamenii dezumanizaţi; spre deosebire de aceştia, indiferent în ce condiţii, acestea îşi trăiesc firescul existenţei care le-a fost date dovedind mai mult bun simţ, mai multă iubire, ascultare, corectitudine şi cinste, chiar inteligenţă, decât mulţi dintre cei ce, conform normelor actuale, sunt personalităţile momentului (şi nu numai din politică). Sărbătoarea zilelor noastre, în afara mediului religios, în afara Bisericii, rămâne doar un exerciţiu comercial, pentru cei care o manipulează şi hedonist, pentru cei care nu mai au întrebări, nu mai au nelinişti, nu caută răspunsuri, ci au pofte şi chefuri pe care trebuie de urgenţă să şi le împlinească.
Recomandările noastre
