Acuzații dure la adresa emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1. Fanii s-au revoltat

Sursa foto: captură video

Telespectatorii sunt din ce în ce mai nemulțumiți de emisiunea „Chefi la cuțite”, de la Antena 1, și consideră că jurații nu sunt corecți. Aceștia au declarat că show-ul este regizat și că se vede asta cu ochiul liber.

Sezonul cu numărul 11 al emisiunii Chefi la Cuțite a fost aspru criticat de telespectatori. Aceștia consideră că producătorii de la Antena 1 nu sunt corecți și că îi favorizează câțiva concurenți. Alții sunt convinși că show-ul este regizat și că nu se ține cont cu adevărat de talentul participanților.

„Dacă nu era regizat vedeam și noi elegant frumos ca orice emisiune care se respectă ce se poate vedea (fiind o emisiune de gătit clar nu puteam sta până e gata mâncarea dar măcar degustarea și votul ) și atunci eram siguri de o altfel de jurizare și corectitudine, altfel rămâne îndoiala. Cât despre rating odată cu aflarea câștigătoarei rămâne să tragem un ochi la sfârșitul sezonului să nu mai avem nici o îndoiala”, a scris unul dintre internauți, pe pagina oficială de Facebook a emisiunii.

„Corect totul regizat”, a spus un altul.

„Oricum aranjamentele sunt făcute sunt sigură că toată emisiunea e aranjată de la început până la final”, a susținut și un alt telespectator.

„Mai bine la desene animate decât să mă uit la aranjamente”, a spus dezamăgit un alt internaut.

Acuzații dure la adresa Antenei 1

Fanii au mai spus că unii concurenți sunt eliminați pentru că așa dorește producția, nu pentru că au gătit prost. Ei consideră că toată emisiunea este aranjată și că a fost ales de la început câștigătorul.

Sursa: Facebook/ Chefi la cuțite

„Și mai este un aspect, în seara de 13 la votul de după proba individuală a fost o negociere în favoarea lui Bontea pentru că echipa lui rămânea în 3 dacă pleca concurentul roșu. Pentru că Scărlătescu avea amuleta de salvare, au preferat să îl elimine pe concurentul de la negrii pentru că oricum era salvat. Și uite așa încă o dorință a fost îndeplinită. Acum aveau toate echipele patru membrii și putea să se laude cu asta față de echipa lui, și a noastră implicit. Evidenta nu poate fi contestată, a fost un aranjament în detrimentul celorlalte echipe, în felul astă ștergând orice posibilitate de a avea un avans față de echipa roșie”, a mai spus un fan revoltat.

„Câștigă Nina, totul este aranjat!!!!!”, a replicat un altul

„Multă, multă regie totul este regizat iar ce vedem noi este o șuetă slabă și discuții și intrigi pentru a distrage atenția … a face ceva credibil … dar … tac!!!”, a mai spus un altul.

„Se aude că Nina câștigă, totul este un film”, a conchis un internaut, potrivit Cancan.