Acuzații de abuz în Ministerul Afacerilor Interne. Polițist incomod trimis la psihiatrie

Acuzații de abuz în Ministerul Afacerilor Interne. Polițist incomod trimis la psihiatrie Sursă foto: Arhiva EVZ

Polițistul gorjean trimis la tratament psihiatric din cauza atitudinii sale incomode pentru superiorii săi, a făcut noi dezvăluiri despre abuzurile la care a fost supus.

Polițistul Paul Feroiu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, a fost trimis la tratament psihiatric de superiorii săi care încearcă să scape de el. El îi acuză de abuz și spune că toate problemele i se trag de la faptul că a îndrăznit să le ceară șefilor săi să participe la orele de pregătire fizică și la cele de tragere în poligon, conform regulamentului.

Paul Feroiu este instructor de Judo, de tirşi dublu campion la Unifight. El a activat în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și a fost declarat cel mai bun luptător SAS. Cu toate acestea, superiorii săi l-au declarat inapt psihologic și l-au transferat la logistică și, mai apoi, la Ordine Publică.  În prezent, el susține că este supus unor abuzuri de șefii săi de la IPJ Gorj care doresc să-l scoată din sistem.

Cazul a devenit public și a ajuns chiar în atenția Ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode care, însă este mult prea preocupat de campania internă a PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trimis să se interneze cu ordin

În urmă cu câteva zile, polițistul care activa în cadrul Serviciului de Ordine Publică Gorj a fost trimis să se interneze la Psihiatrie printr-o dispoziție a șefului Inspectoratului Județean de Poliție.

„A venit însă, documentul - dispoziţia şefului Inspectoratului, din 18.08.2021, la două zile după ce ar fi trebuit să se prezinte spre a fi internat, cu avertismentul că trebuie să îşi ia papucii şi periuţa, că nu mai iese”, a relatat jurnalista Oana Zamfir la Antena 3.

Paul Feroiu a fost anunțat că i s-a suspendat contractul de muncă încheiat cu IPJ Gorj și că trebuie să se interneze la secția de Psihiatrie a Spitalului Ministerului de Interne.

„Această dispoziţie a venit la două zile de la data la care domnul Feroiu ar fi trebuit să se interneze la pat, la Psihiatrie, la Spitalul Ministerului de Interne Gerota. A fost anunţat că i-a fost suspendat contractul de muncă încheiat între el şi IPJ Gorj.

Domnia sa, în ultima vreme era poliţist la Ordine Publică, la Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, iar în această hârtie pe care a primit-o de la IPJ Gorj, sunt invocate mai multe articole din lege, printre care şi statutul poliţistului. Ori, consultând statutul poliţistului, am observat că nicăieri nu se face vorbire despre o internare la Psihiatrie, ci despre un consult psihoogic”, a explicat jurnalista Carmina Pricopie.

BOGDAN DESPESCU

Polițistul a refuzat internarea la Psihiatrie

La rândul său, polițistul a explicat că a refuzat să dea curs deciziei șefilor săi pentru că a fost amenințat de secretarul de stat Bogdan Despescu. Acesta, susține Paul Feroiu, l-a amenințat cu desfacerea contractului de muncă.

„Nu m-am dus pentru că, în primul rând, domnul secretar de stat Despescu (n.r Bogdan Despescu) m-a amenințat, că dacă nu mă internez mă va da afară, sau ne vom judeca 3-4 ani și nu câștig nimic, o să îmi chinui famiia. În al doilea rând, nu m-am dus, pentru că nu am nicio problemă.

Comisia de Abuzuri din Senatul României care este cea mai înaltă comisie, a ajuns la concluzia și în urma expertizei făcute de domnul profesor universitar, doctor Butoi, care este psiholog, că sunt foarte apt pentru Seviciul de Acțiuni Speciale și a găsit vinovat conducerea Inspectoratului și pe doamnele psiholog”, a precizat polițistul pentru Antena 3.

Cazul polițistului Feroiu cunoscut la cel mai înalt nivel

Cazul a fost adus în atenția opiniei publice de sindicaliștii din Poliție. Situația polițistului Feroiu este cunoscută de toți șefii din MAI, inclusiv de ministrul Lucian Bode. De altfel, polițistul a făcut și greva foamei pentru a cere dreptate. Paul Feroiu a povestit că problemele i se trag de la faptul că a fost desemnat să se ocupe de pregătirea fizică şi tehnico-tactică a salariaţilor IPJ Gorj. Acest lucru presupunea ca toți angajații, inclusiv cei din conducere să participe la antrenamente.

Unii şefi din poliţie au refuzat, astfel că poliţistul a propus măsuri împotriva lor. Iar acest lucru a deranjat. În toamna anului 2020, Paul Feroiu a fost retras din comisia pentru pregătirea fizică şi, la scurt timp, a urmat o evaluare psihologică în urma căreia a fost declarat inapt.

Poliţistul susţine că se încearcă scoaterea lui la pensie, motiv pentru care se încearcă internarea sa la un spital psihiatric.

„Fiind apt condiţionat, doamnele care se ocupă de cabinetul psihologic susţin că nu mai sunt apt de munca de poliţist şi că trebuie să mă internez la Gerota, la psihiatrie“, spunea Paul Feroiu.