Cum a fost inventat acul de siguranță. Povestea pe care puțini o știu
- Emma Cristescu
- 4 noiembrie 2023, 19:06
Multe persoane s-au întrebat cum a fost inventat acul de siguranță, iar acum s-a aflat povestea lui. Acesta a fost descoperit de una dintre cele mai inventive minți ale lumii.
Prima dată, acul de siguranță a fost folosit de greci în Antichitate. După o perioadă, Walter Hunt l-a făcut cunoscut în toată lumea. Walter Hunt este considerat a fi un om cu una dintre cele mai inventive minţi din toată istoria americană. Cu toate astea, Hunt a preferat ca nimeni să nu știe foarte multe detalii despre viața lui.
Hunt a îndoit sârma la mijloc, pentru a realiza un efect de resort, apoi a unit capetele, oferindu-i sârmei forma unui ac de siguranță. Brevetul de invenţie a fost vândut la câteva sute de dolari, pentru ca Hunt să îşi poată achita o datorie faţă de un prieten. El a inventat acul cu scopul de a câștiga 15 dolari. Hunt și-a vândut toate invențiile foarte rapid.
Cele mai importanțe inveții
Hunt a inventat şi brevetat și o lampă mai eficientă cu ulei, un ataşament pentru bărci cu ajutorul căruia acestea pot pătrunde prin blocuri de gheaţă, diverse îmbunătăţiri asupra design-ului glonţurilor şi carcaselor acestora. El a făcut o maşinărie de făcut frânghie, o maşinărie care făcea manichiura, un stilou îmbunătăţit. Acesta a mai a creat un dispozitiv pentru ascuţit cuţite portabil, un ferăstrău inovator, un cuptor cu convecţie încălzit cu cărbune, o versiune timpurie a puştii cu repetiţie. Cea mai importantă invenție a fost un dispozitiv care permitea utilizatorului să se plimbe pe tavan, numit „sistemul antipod”, pe care l-a vândut unui circ.
Când a apărut acul de siguranță
Primul ac de siguranţă a fost inventat în anul 1849. Cu toate astea, Walter Hunt i-a făcut câteva modificări. El a folosit o sârmă oţelită pe care a îndoit-o de două ori în jurul unei tije, astfel încât, a creat un arc. A ascuţit sârma la un capăt, iar pe celălat l-a îndoit sub formă de clemă astfel încât, să protejeze utilizatorul de vârful ascuţit. Cu această invenție, Hunt a intrat în istorie.
Chiar dacă a invetat acul pe care multe persoane în folosesc și în ziua de azi, Hunt nu s-a îmbogățit. New York Tribune a publicat un articol despre Hunt: „Timp de peste 40 de ani, el a fost cunoscut drept un experiment în arte. Fie că este vorba de mişcări mecanice, chimie, electricitate sau compoziţii metalice, el se afla pe teritoriul său, şi, probabil că el a încercat mai multe experimente decât orice alt inventator”.