„ACTIVIȘTII PRO-IMIGRAȚIE sunt IDIOȚII UTILI AI ELITELOR!” Cum TRĂDEAZĂ STÂNGA interesele MUNCITORILOR?
- Ovidiu Drug ă
- 24 noiembrie 2018, 09:23
„Entuziasmul progresiștilor pentru imigrația fără limite i-a transformat pe aceștia în niște idioți utili pentru elite!”. Este sentința dură dată de jurnalista irlandeză Angela Nagle propagandei mondiale care susține dispariția granițelor. De pe poziția unei militante de stânga, Nagle explică foarte bine cine are de câștigat de pe urma imigrației și cine pierde.
„Astăzi, activiștii bine-intenționați au devenit idioții utili ai marilor afaceri. Prin adoptarea politicii granițelor deschise și a unui absolutism moral are decretează că orice încercare de a ține migrația sub control reprezintă răul absolut, iarcritica sistemului care câștigă de pe urma acestei migrații este o blasfemie. Chiar și politicieni puternic de stânga, precum Bernie Sanders în Statele Unite sau Jeremy Corbyn în Regatul Unit, sunt acuzați de nativism pentru că recunosc legitimitatea granițelor și a unor restricții privind imigrația. Din acest radicalism al granițelor deschise, până la urmă au însă de câștigat numai elitele celor mai puternice țări din lume. De pierdut au clasele care muncesc- organizațiile sindicale nu se mai pot impune, țările în curs de dezvoltare sunt jefuite de specialiști, iar muncitorii se ridică împotriva muncitorilor”. În mare, Angela Nagle are dreptate. Numai că stânga a trădat interesele muncitorimii cu mult înainte de apariția mișcării care cere eliminarea granițelor. După dispariția Uniunii Sovietice, Occidentul a abandonat sistemul bunăstării generale. Încet-încet, elitele din țările cele mai dezvoltate au încetat să se preocupe de bunăstarea cetățenilor de rând și au devenit interesate doar de maximizarea profitului. Din păcate, politicienii de stânga, îmbogățiți la rândul lor de salariile nesimțite și de recunoștința clientelei politice, le-au urmat în această aventură.
Exemplele sunt nenumărate, dar poate cea mai concludentă este Reforma Hartz a pieței muncii din Germania, implementată de cancelarul social- democrat Gerhard Schroder. Mult mai gravă a fost însă dispariția oricărei voci a claselor de jos. Aici, elitele au făcut un joc cât se poate de simplu. Profitând de faptul că aveau în mână presa din întreaga lume liberă, au discreditat pe oricine avea un alt punct de vedere. Mai mult, cei care slujeau interesele marilor companii au fost ajutați financiar prin sponsorizări generoase și propulsați în poziții cheie. Ca urmare, interesul stângii s-a mutat de la redistribuirea echitabilă a bunăstării către susținerea minoritățile sexuale, imigranți și combaterea rasismului. O să mă opresc aici cu aceste considerații, pentru că analiza făcută de Angela Nagle scoate în evidență un aspect interesant: odată pornită, imigrația în masă este un proces care va crește exponențial de la sine. Politicile neoliberale (atât ce privește comerțul, cât și libera circulație a capitalului și a forței de muncă n.r.) distrug economia unei regiuni, ceea ce duce la o emigrație de masă din acea zonă, erodând potențialul țării de origine și scăzând totodată veniturile celor mai prost plătiți muncitori din țara de destinație.
Una dintre principalele cauze ale migrației de forță de muncă din Mexic spre Statele Unite a fost dezastrul economic și social pe care l-a provocat Acordul de Comerț Liber de pe continentul Nord American (NAFTA). NAFTA i-a forțat pe fermierii mexicani să intre în competiție cu agricultura din Statele Unite, cu consecințe dezastruoase pentru Mexic. Mexicanii și-au dublat importurile, în vreme ce mii de crescătorii de porci și plantații de porumb intrau în faliment din cauza competiției.” Calculul e ușor de făcut și greu de contestat- singurii care profită cu adevărat de globalizare și imigrație sunt bogații lumii. Principiile umaniste nu sunt decât praf aruncat în ochii idioților, singurul lucru care contează cu adevărat este interesul.