Meghan Markle și prințul Harry au ajuns să fie criticați pentru încrederea extremă pe care o au. Un fost membru al casei regale din Marea Britanie a precizat că această adulare pe care cei doi o au pentru ei este ireală, iar un jurnalist britanic a menționat că acțiunile celor doi vor duce la mânia reginei.
Vorbind despre Meghan și Harry, un fost angajat al familiei regale din Marea Britanie a menționat că adularea de care dau dovadă cei doi este incredibilă.
„Propunerea lor de a fi membri ai familiei regale hibride a fost respinsă în mod cuprinzător (la summitul Sandringham), dar se pare că ei merg înainte și o fac oricum”, a mai adăugat acesta.
Vizita ducilor de Sussex în Marea Britanie
În luna septembrie, Meghan Markle și prințul Harry se vor întoarce în Marea Britanie după doi ani de când au plecat în SUA.
În acest context, jurnalistul britanic Duncan Larcombe și cel considerat un expert în ceea cel privește pe prințul Harry, a menționat că această călătorie este o „provocare calculată” din partea soților Sussex. Aceștia își împing norocul până la extrem, dar riscă în acest fel mânia reginei Elisabeta a-II-a, potrivit Geo News.
Pe data 5 septembrie, ducele și ducesa de Sussex se vor deplasa la Manchester pentru summitul One Young World, care reunește tineri lideri din peste 190 de țări. Aici, Meghan va ține discursul principal în cadrul ceremoniei de deschidere.
Cuplul se va duce apoi spre Germania pentru un eveniment de comemorare a unui an până la Jocurile Invictus la Dusseldorf, pe data de 6 septembrie, înainte de a se întoarce în Marea Britanie pentru WellChild Awards la Londra, pe 8 septembrie. Acolo, prințul Harry va ține un discurs.
Vizita în Marea Britanie este prima după ce cuplul a venit aici pentru sărbătorirea Jubileului în luna iunie. Ei au vizitat țara și în aprilie, atunci când s-au întâlnit în secret cu Charles și regina în drum spre Olanda. Harry și Meghan au părăsit Marea Britanie în 2020 și s-au retras din poziția lor de membri ai casei regale.
De când Harry a plecat în SUA, tensiuni s-au iscat între el și familia sa. Frații William și Harry nu au mai vorbit față în față de când au dezvelit o statuie a mamei lor decedate, Diana, Prințesa de Wales, vara trecută.