Acțiunea noului film de Mungiu se petrece într-o mănăstire

Acțiunea noului film de Mungiu se petrece într-o mănăstire

Lungmetrajul intitulat "Dincolo de dealuri" a fost cumpărat de compania americană Sundance Selects. Cu această ocazie a apărut și primul sinopsis al filmului

"Alina și Voichița s-au regăsit într-o mănăstire izolată din România după ce au petrecut câțiva ani în Germania. Cele două femei sunt foarte atașate una de cealaltă și s-au sprijinit reciproc de când s-au cunoscut, copii fiind, într-un orfelinat. Alina vrea ca Voichița să părăsească mănăstirea și să se întoarcă împreună cu ea în Germania, dar Voichița și-a găsit refugiul în credință și a găsit o familie în călugărițele și preoții de la mănăstire, așa că refuză. Alina nu poate înțelege opțiunea prietenei ei. În încercarea de a recâștiga afecțiunea Voichiței, Alina îl provoacă pe preot. Este dusă la spital și cei din mănăstire încep să bănuiască că fata e posedată. În curând se conving că trebuie performat un exorcism, dar rezultatul nu e cel sperat de ei". Astfel arată, potrivit Reuters, sinopsisul lungmetrajului "Dincolo de dealuri", scris și regizat de Cristian Mungiu.

Distribuția le include pe Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Dana Tapalaga și Catalina Harabagiu. Mungiu este principalul producător, prin Mobra Films, creditată de CNC cu circa 270.000 de euro pentru acest film. Eurimages (fondul Consiliului Europei) contribuie cu alţi 400.000 de euro, iar printre co-producători se numără Why Not Productions (Franţa) şi Les Films du Fleuve.

Ne puteți urmări și pe Google News