Actele care pot aduce o pensie mai mare din toamnă. Anunțul făcut de Ministrul Muncii

Actele care pot aduce o pensie mai mare din toamnă. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii care au lucrat în grupa I sau II pentru o perioadă de 5-10 ani vor beneficia de o majorare a pensiei. Sursa Foto: Arhiva EVZ

În această toamnă toate pensiile vor fi recalculate potrivit unei noi legi care va intra în vigoare în luna  septembrie. Cu toate astea, Ministrul Muncii a anunțat că vârstincii pot avea parte de o pensie mai mare dacă vor depune anumite acte.

Actele care pot aduce o pensie mai mare din toamnă

Simona Bucura-Oprescu a detaliat cum vor fi ajustate pensiile românilor în urma recalculării din septembrie. Ministrul Muncii a abordat, de asemenea, aspectele legate de procedura de adăugare a sporurilor primite în timpul activității la pensie, explicând ce trebuie să facă vârstnicii în acest sens.

La Casa Națională de Pensii, software-ul pentru recalcularea pensiilor este complet funcțional. În timpul verii, pensionarii români vor primi plicurile cu deciziile referitoare la majorarea acestor indemnizații. În septembrie, vor fi distribuite și taloanele de pensie modificate, conform declarațiilor ministrului Muncii.

Recalcularea pensiilor

Sursa foto: Arhivă EVZ

Anunțul făcut de Ministrul Muncii

„Vreau să subliniez, toate pensiile sunt recalculate indiferent de tipul de pensie. Sunt adesea intrebată. Toate pensiile din sistemul public vor fi recalculate. CNPP, în baza contractului cu prestatorul privat, a semnat acest contract pentru achiziționarea softului și impreună cu colegii de la Casa Națională și cele județene vor începe să lucreze la recalculare.

Ne puteți urmări și pe Google News

La sfârșitul lunii mai începe acest proces iar plicurile cu decizile de recalcluare vor ajunge la români în perioada verii, iar în septembrie taloanele de pensii recalculate. Nicio pensie nu va scădea, se menține cuantumul cel mai favorabil.

Noua lege a pensiilor are o formulă care va aduce echitate în sistemul public de pensii. Chiar dacă au ieșit pe lege veche, chiar dacă ești femeie sau bărbat, vei avea pensie recalculată. Avem totalul punctelor, cele asimilate, cele de contributivitate și cele de stabilitate, acestea se dau pentru a răsplăti munca”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

Ce trebuie să facă vârstnicii pentru o pensie mai mare

Ministrul Muncii a mai adus în discuție și documentele pe care pensionarii trebuie să le prezinte pentru a beneficia de a doua recalculare a pensiilor. Aceste documente includ acte care atestă faptul că au beneficiat de acord global, sporuri temporare și al 13-lea salariu, adică venituri pentru care au fost plătite contribuții către stat.

„Avem o reglementare încă din 2021 astfel încât să își aducă în sistem aceste adeverințe la casele teritoriale de pensii.

Am făcut o lege bună care să permită, de la 1 spetembrie, încă 6 luni să ducă aceste documente. Noi am recunoscut dreptul. Acum nu avem dovezile pentru acest drept. Acesta este motivul pentru care pensionarii sunt cei care trebuie să aducă aceste acte.

Trebuie să știe că pensiile, cele care au avut acord global, sporuri nepermanente, al 13-lea salariu pentru care s-au reținut și virat contribuții, toți aceștia vor avea pensii mai mari. După noua lege a pensiilor vor fi luate ca venituri contributive”, a mai afirmat Simona Bucura-Oprescu la România TV.