Acord nuclear, pentru România, parafat la Washington

Acord nuclear, pentru România, parafat la Washington

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, și secretarul american pentru Energie, Dan Brouillette, au semnat, la Washington, acordul privind construirea Reactoarele 3 și 4 de la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă și cooperarea în domeniul nuclear

România și Statele Unite ale Americii au parafat un acord interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce privește domenii de importanță pentru România, cum ar fi proiectul Unităților 3 și 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unității 1, precum și cooperare pe diverse paliere în domeniul  nuclear civil din România, a informat, vineri seară, Ministerul Economiei.

„Acordul pe care l-am parafat, astăzi, alături de Secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, Dan Brouillette, ne permite să avem tehnologie și expertiză americană atât pentru Reactoarele 3 și 4, cât și pentru retehnologizarea Unității 1, păstrând tehnologia CANDU 6, în cadrul unui consorțiu mai amplu euro-atlantic, reprezentând țări care fac parte din NATO, și cu sprijin financiar din partea partenerilor implicați” a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Potrivit sursei citate, prin parafarea acestui acord cu partea americană se creează cadrul unei cooperări între România și SUA în domeniul nuclear civil. Ministrul Virgil Popescu precizează că „pentru SNN acest parteneriat este deosebit de important în dezvoltarea companiei, care se află pe o traictorie ascendentă, mai ales după ce a intrat în indicii FTSE Russell. Felicit SNN pentru munca depusă până acum și-i încurajez să implementeze, cu responsabilitate, pașii următori”.

Un alt pas important pentru România în relația cu SUA, care a fost parafat în cadrul acestei vizite, constă în atragerea de investiții masive în domenii importante din țara noastră. Este vorba de identificarea unei  componente de finanțare de 7 miliarde de dolari pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul energetic – inclusiv energie nucleară și gaz natural lichefiat și din domeniul infrastrucutrii – rutieră, cale ferată, depozite de gaze,  printr-un Memorandum de Înțelegere cu Exim Bank US.

Detalii despre Acordul româno-american în domeniul nuclear 

Ministerul Economiei informează că „faza de parafare reprezintă atingerea unui acord de principiu asupra textului si principalelor elemente ale dezvoltării proiectelor și părților implicate, proiectul de acord urmând a fi transmis Comisiei Europene conform prevederilor Tratatului EURATOM, cooperarea în cadrul acordului fiind subordonată prevederilor naționale, europene și internaționale”.

Scopul Acordului Interguvernamental este dezvoltarea programului nuclear civil din România prin asigurarea expertizei tehnice, de reglementare, securitate și siguranță nucleară și, implicit, întărirea securității, diversității, siguranței în exploatare și stabilității energetice și de mediu ale României, obiective asociate și proiectelor de investiții ale SNN, retehnologizarea Unității 1 și extinderea capacității CNE Cernavodă.

Acordul acoperă vizează, printre altele, proiectul Unităților 3 și 4, retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă, cooperare în diferite domenii, precum reglementare, schimburi între laboratoare de cercetare și universități, pregătire personal, cercetare și dezvoltare.

Acordul prevede și cooperarea pe termen lung și foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilității și scalabilității tehnologiilor nucleare.

Tehnologia utilizată în dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 va fi CANDU 6, similar celei utilizate în prezent la unitățile 1 și 2.

În ceea ce privește componenta de finanțare, SUA și-a exprimat interesul ferm în utilizarea Exim Bank, US International Development Finance Corporation și alte instituții finanțatoare aplicabile și disponibile din SUA care să sprijine finanțarea globală a proiectelor, subliniază Ministerul Economiei. .

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News