Acord nuclear cu Iranul: întâlnire dificilă la Viena
- Tudor Borcea
- 26 februarie 2020, 14:23
Europenii consideră că încălcările decise de autoritățile iraniene nu sunt „încă ireversibile” . Până în prezent, Iranul a declarat că va continua să coopereze cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), permițând inspectorilor să aibă acces la instalațiile nucleare declarate.
„Cu toții avem interesul de a salva acordul, astfel încât inspectorii să își poată continua activitatea în Iran”, a declarat un diplomat. Dar negocierile dintre Iran, europeni, China și Rusia nu au „nicio dată de încheiere” și „suntem încă departe de un rezultat”, nu a fost stabilit un calendar, a spus el.
La jumătatea lunii februarie, Iranul a declarat că este gata să anuleze total sau parțial măsurile luate pentru a se dezangaja de acord, doar dacă Europa oferă asigurări cu privire la unele avantaje economice „semnificative”.
În ianuarie 2019, europenii au creat un mecanism de troc numit Instex pentru a eluda sancțiunile americane impuse Iranului prin evitarea folosirii dolarului. Instex va funcționa ca o „cameră de compensație” care să permită Iranului să continue să vândă petrol și să importe alte produse în schimb. Până în prezent, nu a favorizat nicio tranzacție.
Iranul solicită în special achiziții de petrol pentru a limita impactul economic al sancțiunilor americane. În schimb, Teheran ar putea „cel puțin să-și înghețe stocurile de uraniu”, a spus diplomatul.
În prezent, Teheran produce uraniu îmbogățit la o rată peste pragul de 3,67% stabilit prin acord și nu mai îndeplinește limita de 300 de kilograme impuse stocurilor sale de uraniu îmbogățit.
Acordul din 2015 oferă Iranului ridicarea unei părți a sancțiunilor internaționale în schimbul garanțiilor destinate să demonstreze natura exclusiv civilă a programului său nuclear.