După discuțiile bilaterale de lqa Alaska, ageția oficială de presă Xinhua a aunuțat că SUA și China vor înființa un grup de lucru în comun care are ca scop cercetarea și combaterea schimbărilor climatice.
După discuțiile bilaterale de lqa Alaska, ageția oficială de presă Xinhua a aunuțat că SUA și China vor înființa un grup de lucru în comun care are ca scop cercetarea și combaterea schimbărilor climatice.
În prima întâlnire bilaterală de la preluarea funcţiei de preşedinte al SUA de către Joe Biden, joi şi vineri în Alaska, cei mai buni diplomaţi chinezi şi americani şi-au adresat reciproc reproşuri la începutul discuţiilor pe care Washingtonul le-a calificat ca fiind "dure şi directe".
Delegaţia chineză a declarat după întâlnire că cele două părţi sunt "angajate să consolideze comunicarea şi cooperarea în domeniul schimbărilor climatice", a informat sâmbătă Xinhua.
Aceştia vor purta, de asemenea, discuţii pentru a facilita activităţile misiunilor diplomatice şi consulare,"precum şi asupra problemelor legate de reporteri în spiritul reciprocităţii şi a beneficiului comun", potrivit sursei citate.
Discuţiile din Anchorage (Alaska), conduse de secretarul de stat Antony Blinken şi cel mai înalt diplomat al Chinei, Yang Jiechi, au avut un început incandescent în faţa camerelor TV şi nu păreau să conducă la progrese diplomatice.
Delegaţia chineză a declarat însă că "ambele părţi împărtăşesc speranţa continuării unui astfel de tip de comunicare strategică la nivel înalt", a raportat Xinhua.
China a anunțat că vor evita neînțelegerile
"Cele două părţi au convenit, de asemenea, că ... vor menţine dialogul şi comunicarea, vor desfăşura o cooperare reciproc avantajoasă, vor evita neînţelegerile şi judecăţile greşite, precum şi conflictele şi confruntările, astfel încât să promoveze o dezvoltare solidă şi constantă a relaţiilor China-SUA".
China şi SUA au discutat, de asemenea, despre ajustarea politicilor vizând călătoriile şi vizele în conformitate cu situaţia generată de pandemia noului coronavirus "şi promovarea treptată a normalizării schimburilor de personal între China şi SUA", informează agenţia chineză de presă.
După întâlnire, Yang a declarat pentru postul de televiziune chinez CGTN că discuţiile au fost constructive şi benefice "dar, desigur, încă există diferenţe".