Liderii europeni au ajuns sambata dimineata, in jurul orei locale 04.30, la un acord asupra unui proiect de tratat care va inlocui Constitutia europeana
"Este gata", a declarat un oficial european, precizand ca cei 27 de membri au ajuns la un acord global.
Acest acord a intervenit dupa aproximativ 36 de ore de intense negocieri, care s-au concentrat in jurul blocajului polonez privind sistemul de vot prevazut de proiectul de tratat, pe care fratii Kaczynski il considerau mult prea avantajos pentru Germania.
Acordul a fost confirmat la scurt timp de presedintia germana a Uniunii Europene. Cancelarul german Angela Merkel a confirmat ca acest compromis prevede intrarea in vigoare a noului sistem de vot cu majoritate calificata, contestat de fratii Kaczynski.
Negocieri foarte stranse
'Am reusit sa obtinem ceea ce ne-am propus' de la acest summit, a declarat cancelarul federal, Angela Merkel, la conferinta de presa organizata dupa terminarea discutiilor.
Ea a recunoscut ca 'nu a fost usor' sa se ajunga la intelegere, dar a salutat faptul ca toate cele 27 de state membre s-au alaturat eforturilor care au facut posibila ajungerea la un acord.
Negocierile din cea de-a doua seara a acestui summit crucial pentru relansarea Europei au inceput in jurul orei locale 20.00 (21.00, ora Romaniei), cu premierul polonez Jaroslaw Kaczynski, ramas la Varsovia. Ele au demarat dupa ce cancelarul german Angela Merkel a amenintat cu convocarea unei conferinte interguvernamentale fara acordul Varsoviei, dupa mai multe ore de discutii fara succes cu presedintele Lech Kaczynski.
Discutiile au avut loc in biroul lui Nicolas Sarkozy, presedintele francez si premierul britanic Tony Blair desfasurand primele negocieri. Acesta din urma a declarat ca noul compromis include amanarea intrarii in vigoare a noului sistem de vot cu majoritatea calificata, contestat de fratii Kaczynski. In loc sa se aplice din 2009, noul sistem cu dubla majoritate, care va inlocui complexa modalitate de vot din prezent, va intra in vigoare progresiv din 2014 si va beneficia de o perioada de tranzitie pana in 2017.
Fratii Kaczynski au refuzat sistemul de vot prevazut de Constitutie si reluat in proiectul de acord pregatit de Berlin. Ei considera ca acesta defavorizeaza tara lor si avantajeaza prea mult Germania, de a carei hegemonie se tem.
Polonezii de dreapta critica atitudinea lui Merkel
Vice-premierul polonez Roman Giertych, sef al partidului de extrema dreapta Liga Familiilor Poloneze (LPR), a criticat-o violent astazi pe Angela Merkel pentru ca a amenintat Polonia cu excluderea de la summit-ul de la Bruxelles.
"E o situatie in care ii transmiti cuiva, din punct de vedere politic, "Hande hoch" (Sus mainile!, germ.)", a declarat Giertych agentiei poloneze PAP. "UE este din ce in ce mai mult supusa diktatului politicii germane", a continuat Gietych.
El a anuntat ca partidul sau, inclus in coalitia guvernamentala a fratilor Kaczynski, va manifesta in semn de protest in fata ambasadei Germaniei la Varsovia.
Britanicii, favorizati de noul Tratat
In asteptarea unei confirmari oficiale privind proiectul de tratat, circa zece tari, care au ratificat Constitutia respinsa de francezi si olandezi, si-au exprimat nemultumirea cu privire la noul proiect prezentat de presedintia germana. In acest nou text, Londra obtine un fel de derogare privind aplicarea in Marea Britanie a Cartei drepturilor fundamentale, una dintre cerintele fixate de premierul Tony Blair.
Purtatorul de cuvant al premierului britanic, care ameninta, ca si Polonia, cu blocarea acordului, s-a declarat "multumit" de acest nou text. Britanicii au obtinut, de asemenea, dreptul de a participa, atunci cand considera necesar, la politicile europene privind justitia si politia. Textul adauga, de asemenea, doua articole care subliniaza ca statele membre trebuie sa fie solidare in cazul unor probleme de aprovizionare energetica, o tema preferata de lituanieni si polonezi, care se tem de o depedenta prea puternica de hidrocarburantii rusi.
Tony Blair, "admonestat" la Londra
Premierul britanic, Tony Blair, si succesorul sau, ministrul de finante Gordon Brown, au avut o altercatie puternica azi pe tema retragerii din viitorul tratat european, la cererea Frantei, a referirii la concurenta ''libera si nedenaturata'', dezvaluie "The Daily Telegraph".
Brown, cunoscut eurosceptic, ''a facut o criza'' cand a aflat de la Blair de retragerea acestei referiri si a cerut ca ea sa fie reintrodusa.
În opinia cotidianului "The Guardian", este vorba de un Tony Blair ''admonestat'', care a fost nevoit sa revina la masa negocierilor pentru a cere un nou protocol ce garanteaza mentinerea controlului asupra cartelurilor si a acordurilor antitrust.
Fratii Kaczynski au inventat summit-ul la telefon
Daca acordul de la Bruxelles a fost greu de atins, aceasta a fost si din cauza faptului ca liderii europeni nu l-au avut la negocieri pe premierul polonez Jaroslaw Kaczynski, ramas la Varsovia.
Intr-o situatie total inedita pentru istoria UE, cel mai important lider al unei tari membre a preferat sa ramana acasa, chiar daca tara sa ameninta cu blocarea unui summit vital pentru viitorul UE.
Jaroslaw Kaczynski l-a trimis la Bruxelles pe fratele sau, Lech Kaczynski, presedintele Poloniei. Decizia nu a avut logica deoarece, in sistemul politic polonez, presedintele republicii are mai putine puteri decat premierul.
Diplomatii de la Bruxelles au povestit cum presedintele polonez iesea din sala negocierilor de fiecare data cind se facea o noua propunere, cu scopul de a cere telefonic sfatul fratelui sau, care controla totul de la distanta.
Basescu: "Un compromis care nu afecteaza pe fond lucrurile" pentru Romania
Presedintele Traian Basescu a declarat azi dimineata, intr-o conferinta de presa sustinuta la Bruxelles, ca rezultatul summit-ului UE reprezinta "un compromis care nu afecteaza pe fond lucrurile" si a mentionat ca Romania are, conform ambelor criterii de vot, în jur de 14 voturi. Basescu a precizat ca s-a hotarat ca sistemul de vot bazat pe dubla majoritate sa intre în vigoare în 2014, iar între 2014-2016 sa exite o perioada de tranzitie, în care statele sa poata cere introducerea sistemului de vot de la Nisa, daca vor considera ca acesta le este mai avantajos. Traian Basescu a mentionat ca, potrivit sistemului dublei majoritati, Romania are 14,28 voturi, iar potrivit sistemului de la Nisa are 14 voturi.
Citeste si: Ca-n zilele bune