Accident crunt: 4 persoane încarcerate într-un taxi izbit violent de un camion

Accident crunt: 4 persoane încarcerate într-un taxi izbit violent de un camion

Şoferul camionului a intrat pe contrasens, a izbit taxiul violent din spate, l-a târât 20 de metri, a retezat un copac şi s-a oprit în gardul unor localnici.

Patru persoane au ajuns la spital după ce un taxi a fost lovit de un camion încărcat cu cărbune. Trei ambulanţe, descarcerarea şi o autospecială de pompieri au venit la faţa locului.

"Victimele din taxi erau încarcerate. A fost nevoie de prezenţa pompierilor pentru că a existat pericol de explozie, rezervoarele celor două vehicule s-au spart şi pe carosabil s-a scurs benzină şi motorină", a declarat Octavian Fulger, purtător de cuvânt ISU Vâlcea. Accidentul a avut loc pe DN 67 pe raza localităţii Buneşti, judeţul Vâlcea.

Şoferul de pe taxi intenţiona să vireze stâga în momentul în care a fost izbit din spate de un camion de mare tonaj şi târât aproximativ 20 de metri. Camionul a intrat pe contrasens, a retezat un copac de pe marginea drumului şi s-a oprit în gardul unor localnici.

"Şoferul camionului n-a văzut taxiul si a vrut sa-l depăşească, l-a lovit în plin. În el se aflau rudele mele, le aşteptam la poartă", povesteşte Mari I., martor ocular. Niciunul dintre soferi nu coonsumase alcool.

Starea răniţilor este destul de gravă, în special a şoferului de pe taxi care are multimple traumatisme craniene si toracice şi fracturi, susţin sure medicale.

Ne puteți urmări și pe Google News