Accident cu victime la Constanța. Ciocnire între un TIR și un autocar care transporta copii

Accident cu victime la Constanța. Ciocnire între un TIR și un autocar care transporta copiiAccident Sursă foto: Dreamstime

Accident grav care a implicat un autocar ce transporta mai mulți copii și un TIR, pe o șosea din Constanța. Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție.

 

Un TIR și un autocar ce transporta un număr de 57 de pasageri ucraineni s-au ciocnit pe o șosea din județul Constanța, între localităţile Tariverde şi Baia. Mai mulți copii, dar și adulți au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Alte patru persoane au fost transportate la spital.

Accident grav pe șosea

În urma acestui eveniment rutier, a fost activat Planul Roșu de intervenție. Un TIR și un autocar ce transporta 57 de cetățeni ucraineni au fost implicate într-un accident. În urma impactului, autoritățile au intervenit cu mai multe autospeciale și ambulanțe. Între pasagerii autocarului se aflau 42 de copii, dintre care 13 au necesitat îngrijiri medicale.

În urma examinării de la fața locului, paramedicii au decis să transporte, la spital, pentru investigații, patru persoane. Este vorba despre doi adulți și doi copii, care au avut de suferit în acest accident.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de duminică spre luni. Accidentul s-a petrecut la trecerea cu calea ferata, între localitățile Tariverde şi Baia. La fața locului, a anunțat ISU, s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri şi de prim-ajutor.
Eveniment rutier

Eveniment rutier Constanța Sursa foto. Ziua de Constanța

Plan Roșu de intervenție

La ora 03:28, după producerea acestui accident, a fost activat Planul Rosu de Intervenţie. Autoritățile au dat primele detalii despre incidentul care a avut loc. Conform ISU Dobrogea, pe perioada intervenției a fost blocat traficul pe ambele sensuri de mers, pe șosea.
„În autocar se află 57 persoane cetăţenie ucraineană  - 42 minori şi 15 adulti. Dintre acestea, 15 persoane (2 adulti şi 13 copii) au nevoie de îngrijiri medicale (pe Cod Verde). Traficul este blocaţ pe ambele sensuri de mers”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea, după accident.
La spital, după accident, au fost transportate patru persoane, au mai transmis lucrătorii ISU. Este vorba despre doi adulţi şi doi copii. La ora 5:45 a fost dezactivat Planul Roşu.
ISU Constanta

ISU Sursă foto: Facebook

Accident la Cogealac

Un alt eveniment rutier s-a produs vineri, 14 iunie a.c., în apropiere de localitatea Cogealac, pe drumul spre Tulcea. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, în accident au fost implicate două autoturisme, iar patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Autoritățile au deplasat la fața locului două echipaje SAJ B2 şi un echipaj SMURB B.

Din cele patru victime, un număr de trei au fost transportate spital, pentru investigaţii medicale de specialitate, după accident