ACCIDENT cumplit, cu un MORT și TREI RĂNIȚI, la Constanța. Căruță spulberată de un autoturism

ACCIDENT cumplit, cu un MORT și TREI RĂNIȚI, la Constanța. Căruță spulberată de un autoturism

O căruță, în care se aflau patru persoane,a fost lovită violent, pe DN 3, în județul Constanța, de un autoturism al cărui șofer nu a observat, din cauza întunericului, atelajul hipo care nu era semnalizat. Unul dintre ocupanții căruței și-a pierdut viața. Traficul este blocat.

Accidentul a avut loc, în urmă cu o jumătate de oră, pe DN3, între localitățile Cobadin și Ciocârlia, fiind implicate un autoturism și o căruță. În urma impactului violent, a rezultat rănirea gravă a celor patru persoane din căruță. La locul accidentului au ajuns patru echipaje de salvatori cu două ambulanțe SMURD și două ale SAJ Constanța. Una dintre victime a fost resuscitată de medici însă nu a mai putut fi salvată.

Starea celorlalte trei victime este gravă, fiind preluate și transportate de ambulanțele care vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Marius Niculescu, pe DN3, în zona accidentului, se circulă pe un singur sens până la finalizarea cercetărilor la fața locului. Polițiștii constănțeni dirijează traficul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News