Aflat la cel de-al treilea mandat de primar al Galaţiului, Dumitru Nicolae s-a alăturat campaniei "Oraşul de vis" şi a declarat pentru evz.ro că dorește să-și încheie cariera în administrația locală, dar nu înainte de a finaliza proiectele începute. Nicolae recunoaște că acțiunile sale ca primar au fost criticate de mulți, dar consideră că locuitorii Galaţiului l-au votat pentru că și-a îndeplinit promisiunile.
Dumitru Nicolae a ajuns primar la 140 de ani după ce Alexandru Ioan Cuza a devenit pârcălab al Galaţiului. În apropiere de gară se află casa memorială în care acesta a locuit împreună cu soţia sa, Elena, transformată într-un mic muzeu.
evz.ro: Care sunt principalele direcţii în care sunt investiţi banii de la bugetul local la nivelul oraşului Galaţi? Dumitru Nicolae: Se investeşte în jur de 40% din bugetul municipalităţii în obiective ca refacerea şcolilor şi a drumurilor. Bugetul actual al orașului Galaţi, cu tot cu fondurile europene atrase, se ridică la puţin peste 800 milioane de lei pe an.
În ce aţi investi mai mult, în ideea de a aduce o schimbare în oraş? Aş investi mai mult în utilităţi. Trebuie băgate conducte noi, canalizare nouă, reţea de electricitate. Toate aceste se fac în mare măsură acum şi prin proiectul ISPA. Din punct de vedere al utilităţilor, Galaţiul şi Bucureştiul sunt cele mai înapoiate mari oraşe din ţară.
Ce şanse sunt pentru a pune la punct un proiect de croazieră pe Dunăre, pe o navă-restaurant? O să rezolvăm şi acestă problemă. Din păcate aşa este stilul nostru al românilor să dăm ce avem apoi să regretăm. Galaţiul a avut vasele sale pentru astfel de călătorii, dar s-au dat la Tulcea, acum căutăm altele. Sper să rezolvăm şi problema croazierelor.
Soluții reduse pentru transportul în comun
Care sunt principalele probleme socio-economice cu care se confruntă municipiul? Noi, românii, nu am reuşit să rezolvăm problema integrării romilor şi din acest motiv din această etnie ies foarte mulţi cerşetori sau delincvenţi. Şi numărul mare de şomeri este o problemă în oraş.
Care ar fi soluţiile pentru îmbunătăţirea transportului în comun? Câte dintre aceste sunt deja aplicate ? Soluţiile sunt destul de puţine. Trebuie ca străzile să fie modernizate şi ca tot ceea ce ţine de transportul în comun – autobuz, troleibuz, tramvai – să poate ajunge în toate zonele oraşului. Să legăm prin transportul public zonele importante ale oraşului, ca de exemplu din cartiere să se ajungă uşor la gară sau în marile pieţe.
Din suprafaţa totală a străzilor din oraş, ce procent este racordat la utilităţi? Când am venit la primărie oraşul era canalizat în proporţie de 45%, iar acum este undeva la 80% cu toate aceste utilităţi şi până plec să ajungă la 90%. Sigur mai avem probleme cu cartierele mărginașe, dar o să facem şi acolo.
Care este situaţia locurilor de parcare? Am început să facem un nou plan de urbanism, care va fi gata la începutul anului viitor, până atunci nu ne putem mişca foarte mult în problema parcărilor. Nici evidenţa lor nu poate fi clară, pentru că în jurul blocurilor pot contabiliza foarte multe parcări, şi în realitate să nu fie. Noi vrem să facem parcări supraetajate. Trebuie să rezolvăm şi problema celor 10.500 de garaje care au fost autorizate între 1996 şi 2000, pentru că ocupă mult spaţiu.
Galaţi un oraş predispus la pericolul seismic. Ce puteţi spune despre situaţia reabilitării clădirilor?Toată zona centrală are unele probleme legate de cutremure pentru că sunt clădiri mai vechi. Apoi, în aceeaşi zonă sunt foarte multe hrube, iar solul oraşului este şi el foarte moale. Alt pericol este cel al inundaţiilor, însă nu cred că sunt probleme mari aici. În 2007, Dunărea a atins maximul istoric, însă oraşul nu a fost afectat.
Dunărea, un atu al Galațiului
Sunteţi primar din anul 2000. Care sunt, în opinia dumneavoastră, lucrurile care au convins gălăţenii să vă voteze?Că sunt un om serios, cred că asta i-a convins. Că mă cunoaşte lumea că am lucrat într-o mare întreprindere şi lumea ştie că voi face tot ce am promis până la sfârşitul mandatului. Sper ca până la finalul mandatului să termin toată partea de investiţii în utilităţi subterane, şi asta va schimba mult oraşul pentru că de acolo înainte se vor face doar lucrările de suprafaţă, care sunt mai simplu de controlat. Am încercat să construim cu cap, chiar dacă unii ne critică că le facem mai repede. Am construit tot ce trebuie sub pământ, pentru că apoi nu vom mai umbla acolo mult timp.
Cum aţi caracteriza locuitorul municipiului? Realist. Noi, ca municipiu, nu avem nu ştiu ce probleme, bineînţeles că totul poate fi îmbunătăţit. Eu vreau să ajut să creştem şi nivelul de trai, pentru ca gălăţeanul să aibă şi mai multă linişte.
Precizaţi trei elemente definitorii ale oraşului. Păi, ar fi Dunărea, ca apă – oraşul e înconjurat de trei ape de altfel – Dunărea, Prutul şi Siretul. Apoi ar veni siderurgia, Galaţiul este până la urmă un oraş muncitoresc. Şi trei ar fi porturile. Poate ar fi şi patru, elementul universitar.
Care este locul dumneavoastră preferat din oraş? Faleza Dunării.
Care ar fi motivele prin care o persoana ar fi convinsă să se mute în Galaţi? Dacă îi place apa, pescuitul ar fi uşor de convins. Dar nu numai atât, oraşul s-a dezvoltat cultural foarte mult. Iar gălăţenii sunt extrem de primitori. Municipiul este unul mare şi nu cred că vreun specialist dintr-un anumit domeniu nu ar putea să-şi continuie cariera la Galaţi. Oraşul s-a dezvoltat economic în mai toate sectoarele. De ce consideraţi că oraşul Galaţi ar trebui sa primeasca titlul de „Oraș de vis”? Nu cred că există oraşe de vis. Este greu să afirmi acest lucru. Cred că Dunărea şi mai ales faptul că oraşul Galaţi este într-un fel începutul Deltei ar atrage.
Intră pe "Oraşul de vis" şi alege oraşul preferat! Fiecare vot de popularitate şi nota acordată evaluării, pentru fiecare dintre cele 15 oraşe participante în campanie, vor conta în topul final. Iararhia clasamentului poate fi schimbată până în ultima zi a competiţiei, în luna august, când toate cele 15 municipii vor avea propria săptămână de prezentare şi de promovare individuală.