Peisajul pare mereu altul de fiecare dată, mai frumos așa cum numai în poveștile de odinioară cu bătrâni ninși și multă pace mai găsim. Prima care ne apare în cale este Valea Frumoasei, care nu se lasă neînțeleasă și care ne prevestește rapid ceva din atmosfera de la Oașa: ritmul diferit încărcat de tihnă, care aproape că se poate simți fizic, aerul curat și peisajele măiestoase care fac parte din cotidian.

Mai sus ne întâmpină lacul care ne confirmă așteptările. După ce izbutești să treci cu privirea de luciul apei se zărește Biserica Nouă a Mănăstirii, ce Hramul Sfântul Pantelimon, care completează peisajul de necuprins, parcă. De aici, deja poți spune și că ești la Oașa. Mai avem puțin și se fac vizibile și alte borne cunoscute: o curbă mai îndărătnică, o cabană și, gata, am ajuns.

Toată lumea știe unde merge

Dacă e seară, cerul se colorează cu purpuriu și păsările zboară liniștite. Dacă nu ar fi fost drumul lung de brazi, poate că ne-am fi poticnit să vedem brazi la tot pasul. Și parcă pașii sunt primii pe care îi vedem. La Oașa, pare că toată lumea știe unde merge. Pașii, fie că sunt ai călugărilor, fie că sunt ai pelerinilor parcă au alt ritm. Decis, măsurat, destins. Apoi, vezi în jur, la o cercetare mai atentă, că nu doar pașii sunt altfel. Mai vezi și că fețele sunt senine și oamenii bucuroși. Dacă nu ar fi fost drumul ăla lung printre brazi, iar ni s-ar fi părut poate că acești oameni sunt coborâți din altă lume. Dar așa e la Oașa.

După o plimbare liniștită mai vedem un lucru aparent neobișnuit: Mănăstirea asta e plină de tineri. Aceștia se mișcă firesc prin curtea Mănăstirii și pare că fiecare își știe foarte bine locul. Cum se face că atâția tineri mișună prin curtea unei mănăstiri? Din oraș ar putea părea curios, dar așa e la Oașa și toată lumea știe. Aici, sutele de tineri sunt ceva la ordinea zilei, aproape că nu ne-am mai putea imagina Mănăstirea altfel. Predomină o stare de calm, pace, firesc parcă din altă lume, și care totuși nu sperie, ci e foarte familiară ca și când am fi regăsit ceva de mult pierdut.

Părintele Teofi Părăian

E tabără. Asta înseamnă tineri care participă la viața Mănăstirii pentru câteva zile, se întâlnesc cu tineri din toată țara, participă la slujbe, și la Ascultări (treburi gos po dă rești) și la conferințe cu diferiți invitați, fiecare reprezentând un domeniu de specialitate. Anul acesta au loc peste 10 tabere, fiecare cu specificul ei. Cu toate că sunt foarte bine organizare, aceste tabere sunt dezvoltate organic, de-a lungul timpului și urmârind traseul configurat de dorințele și nevoile celor pentru care se face totul. Al tinerilor. Așa au apărut și primele tabere, care la început constau în tineri care voiau să se bucure de prezența Părintelui Teofil Părăian și care profitau de orice prilej să îi fie aproape, organizându-se în tabere. Prezența lor aici nu s-a oprit nici după trecerea Părintelui la cele veșnice, așa că tabăra s-a încetățenit rapid ca fiind cea principală purtând numele celui de la care a pornit totul: Părintele Teofil Părăian.

Tradiție și știință

Spuneam că la Oașa treburile sunt bine organizate astfel că această formă de a-ți petrece vacanța a devenit în scurt timp populară printre tineri determinând în mod imperios organizarea a mai multor serii pentru a reuși să împace mulțimea de doritori de tabere la Mănăstire.

E lesne a-ți da seama, grija cu care aceste programe sunt concepute din tematica diversă care acoperă paleta întreagă de nevoi, hobbiuri și obiceiuri care se cer a fi cernute, crescute în aerul tare de la Oașa. Așa descoperim că anul acesta tabăra națională pune în lumină Satul românesc cu valorile lui, tocmai în anul omagial al Satului Românesc. Tinerii au dat ascultare glasului din străbuni și vor avea parte la Oașa despre dialoguri cu oameni care au acces la tezaurul nostru.

Tema aleasă nu este ceva formal și sporadic, Taberele Oașa și Găbud fiind cunoscute în ultimii ani pentru că le aduceau studenților exemple vii de folclor românesc, tabăra aceasta fiind doar un lucru în plus unde oamenii merg cu încredere că va fi ceva atent ales, și neprețuit și calitativ.

O întâlnire mijlocită de oameni cu valorile satului, cu frumosul tradiției, cu țăranul frumos. Tocmai pentru a-și dovedi complexitatea și flexibilitatea cu care e musai să fie întâmpinați tinerii descoperim că nu se pierd din vedere și alte preocupări și că există loc atât pentru tradiție, dar și pentru știință, tabăra științifică de anul acesta având ca subiect vast fizica și legătura strânsă din modul de funcționare al lumii și cel care a Creat lumea.

Lui Dumnezeu chiar îi place fizica

Conferințele au loc după slujbe de rugăciune și muncă asumată care parcă te energizează în loc să consume. La Oașa asta e una din lecțiile principale: prin orice lucru mic poți să produci, să fi de folos. Nu e greu pentru nimeni să treacă apoi la teme care depășesc mărunțirea morcovilor, teme cum ar fi originea universului și legătura dintre credință și știință. Este un firesc așadar de trăire și învățare pe care tinerii îl reperează și îl doresc. Părinții și Arhepiescopia se conformează și organizează după placul inimii lor. Și cum prin inimă trece tot, la Oașa se cam face tot. Din inimă pentru tineri și din puterea celui care l-a iubit pe Dumnezeu și care s-a dăruit mereu celorlalți prin Cuvântul și viața sa a cărei sâmânță izvorăște acum din toată țara.

La Poșaga intri din start în lumea satului

Unde ar putea să tăbărască niște studenți pentru a redescoperi etosul sătesc? Într-un sat de câmpie, de deal sau de munte? Ioan Slavici (nicidecum „Sclavici”, cum îi spuneam în ciclul primar), consăteanul meu, preciza că omul sfințește locul. Poate, astfel, singură o bucată de pământ, uscată ori umedă să mă introducă într-o altă dimensiune? Mai am nevoie de prieteni, de un mentor și de un program. Pornind de la întrebări aparent simple, am căutat oameni care să le și răspundă. Paradigma s-a născut atunci când un bătrân cu părul alb, cu obrajii roșii și cu rasă neagră le-a vorbit unor studenți despre sat, bucurie și Dumnezeu. Mama îmi povestea că nu cuvânta într-o odaie oarecare. Era o gospodărie călugărească, un spațiu păzit de brazi – acele săgeți vii care ne arată încotro să privim. La Poșaga intri din start în lumea satului. Poarta e încrustată cu modele țărănești. La fel și tinda bisericii. Ochiul pătrunde coloana infinită, steaua cu multe colțuri de la nașterea Domnului și pe Hristos prezentat ca un Soare. Răspunsurile părintelui Teofil calmau valurile de neliniște din sufletele tinerilor. E mersul firesc al gândului bun sădit în conștiința oricărui învațacel. Lui Dumnezeu chiar îi place fizica. De aceea îi place să se ascundă în toate ungherele sălbatice ale naturii.

„Suntem niște piese de puzzle perfect îmbinate”

Printr-o amplă, dar precisă mișcare de translație, obștea și duhul de la Poșaga au fost colportate și integrate în munții Șureanu. În peisaj mai apare și un lac în care se oglindește natura. E un punct de atracție pentru tineri. Toți caută apa pentru că le dă viață, dar Viața e în noi. Munții calcaroși, moi și plini de secrete, sunt înlocuiți cu șisturi cristaline. Aici apare clarificarea. Ne-am gândit că nu e bine să lăsăm calcarul nepăsării să precipite în noi. Rocile cristaline au devenit noua țintă a tinerilor. Au hotarât să vină în continuare în tabere, iar bătrânul plin de entuziasm le-a rămas alături. La mănăstire am tăbărât precum triburile migratoare în spațiul carpato- danubiano- pontic. Eram barbari pe plan interior, dar am primit șansa cizelării. Părintele Teofil ne-a ajutat să ne apropiem de inima noastră și a celuilalt. Asocierea dintre tabară și distracție nu se aplică mereu. Se respectă doar în cazul nostru. La Oașa ne distrăm dar, distragem ființa noastră de la rău. Ne unim cu Binele prin participarea activă la slujbe și activități gospodăresti. Suntem niște piese de puzzle perfect îmbinate de iubirea dintre noi, de respectul reciproc și de părinți. Nu suntem la fel. Ne- am păstrat trăsăturile fizice care ne fac unici, dar nu pregetăm să ne șlefuim abilitățile sufletești. Suntem toți una pornind de la modelul trinității. Și totuși ce mai facem? De exemplu, curând vom asedia tainele satului românesc. Nu am uitat că toți barbarii sunt asimilați în arcul carpatic. Urmează un lung proces de integrare. Vom prelua din bucuria comuniunii și veselia întâlnirii cu noi înșine și cu Dumnezeu prin tradiție. Cum se numește această campanie militară? Tabăra Națională „Părintele Teofil Părăian!”

 

Te-ar putea interesa și: