Abuzurile DNA continuă să iasă la iveală. Interceptările din dosarul anului din Bihor au fost anulate
- Mihai Soica
- 12 noiembrie 2020, 21:57
Tribunalul Bihor a decis să anuleze o serie de probe obținute ilegal, în baza protocoalelor de colaborare dintre serviciile secrete și Parchetul General, inclusiv Direcția Națională Anticorupție.
În ceea ce presa a numit dosarul anului, Tribunalul Bihor a decis să anuleze interceptările realizate la cererea procurorilor DNA. Dosarul se referă la fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, Alexandru Kiss și omul de afaceri, Beniamin Rus, care deține o mare firmă de construcții, care se ocupă inclusiv de construcția de autostrăzi.
Astfel, magistratul Veronica Ioniță de la Tribunalul Bihor a decis anuleze notele de redare a convorbirilor telefonice ale lui Kiss și Beniamin Rus, dar și notele de filaj întocmite de ofițerii serviciului secret, timp de un an și trei luni, pe parcursul anilor 2005 și 2006 dar și în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2009.
„Constata nulitatea absoluta a punerii in executare a masurilor de supraveghere tehnica incuviintate de Presedintele Tribunalului Bihor, prin Incheierea din data de 12.10.2009 in baza careia s-a emis autorizatia nr.186/12.10.2009 privind interceptarea si inregistrarea comunicatiilor telefonice purtate de Bojtor Vilmos Laszlo, R G S D C, Miklossy Ferenc, Rus Beneamin, Kiss Alexandru Iosif Francisc, B R I, M A si S O, pe o perioada de 30 zile, incepand cu data de 12.10.2009 si respectiv autorizatia nr.187/12.10.2009 privind inregistrarea de imagini audio-video in mediul ambiental si a discutiilor si activitatilor desfasurate de persoanele mentionate, pe o perioada de 30 zile, incepand cu 12.10.2009, precum si autorizatia nr.199/10.11.2009 si autorizatia nr.200/10.11.2009 prin care s-a prelungit, pentru o durata de 30 zile, interceptarea si inregistrarea comunicatiilor telefonice purtate de Bojtor Vilmos Laszlo, R G S D C, Miklossy Ferenc, Rus Beneamin, Kiss Alexandru Iosif Francisc, B R I, M A si S O, precum si inregistrarea de imagini audio-video in mediul ambiental si discutiilor si activitatilor desfasurate de acestea”, se arată în verdictul Tribunalului Bihor.
Dosarul care a făcut istorie
În decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea a decis trimiterea dosarului la rejudecare la Tribunalul Bihor, ca urmare unor vicii de procedură din timpul cercetării pe fond.
Dosarul lui Kiss și Rus a ajuns în februarie 2018, la Curtea Constituțională a României, unde avocatul Sergiu Bogdan, unul dintre cei mai cunoscuți avocați clujeni și profesor de drept la Facultatea de Drept din Cluj Napoca a contestat probele adunate de serviciu secret, ca fiind nelegale, mai mult, ele fiind administrate de un organ care nu are atribuții în urmărirea penală.
Astfel, Curtea Constituțională a stabilit că aceste probe adunate de serviciile secrete ”aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani”, iar acestea trebuie anulate și îndepărtate de la dosarul penal.