Abuzul în serviciu poate fi declarat neconstituțional. Cum pot scăpa de pușcărie politicienii-hoți prefăcându-se că sunt „proști”

Abuzul în serviciu poate fi declarat neconstituțional. Cum pot scăpa de pușcărie politicienii-hoți prefăcându-se că sunt „proști”

Curtea Constituțională a fost pusă în dificultate în problema abuzului în serviciu. Cel puțin asta a lăsat să se înțeleagă președintele CCR, Augustin Zegrean, într-o emisiune difuzată de postul Digi 24 TV.

Magistrații trebuie să decidă, pe 24 mai, dacă prevederea din Codul Penal privind abuzul în serviciu este sau nu constituțională. Șeful CCR a pregătit deja terenul pentru dezincriminarea acestei infracțiuni, punctând că „definiţia abuzului în serviciu poate ridica semne de întrebare.”„Este destul de complicat, nu am luat o decizie, lucrurile sunt în studiu la Curte, avem și un document întocmit de Comisia de la Veneția pe această temă”, a explicat Augustin Zegrean.

Apoi, pentru a întări ideea că CCR ar putea lua o decizie defavorabilă procurorilor, judecătorul a fost tranșant: „Nu cred că orice încălcare de lege de către un funcționar public trebuie să fie abuz în serviciu, lucrurile trebuie analizate de la situație la situație”. El a adus drept argument faptul că, în Europa, doar 12 țări din 28 sancționează cu închisoarea abuzul în serviciu.

Dacă CCR va stabili că articolul referitor la abuzul în serviciu este neconstituţional, foarte mulți politicieni cercetați de DNA pot scăpa de dosarele penale. „Dosarele care conţin infracţiuni de abuz în serviciu sunt clasate, deci se închid, iar persoanele trimise în judecată vor fi achitate. În cazuistica DNA, infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de folos este o infracţiune foarte des întâlnită, e infracţiunea cu ponderea cea mai mare”, a afirmat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ar fi a doua oară când Curtea Constituțională le-ar da procurorilor o lovitură năprasnică, după decizia eliminării SRI dintre instituțiile abilitate prin lege să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică. Consider că, în acest caz, intervenția judecătorilor constituționali a fost justificată, chiar și cu riscul anulării unor probe importante din marile dosare de corupție. Cred că protejarea drepturilor și libertăților individuale, de eventuale abuzuri ale instituțiilor de forță ale statului, este mai importantă decât lupta anticorupție în sine.

Cu abuzul în serviciu lucrurile sunt mai nuanțate, iar motivarea pe care o vor da judecătorii CCR, dacă se va ajunge la o sentință de neconstituționalitate, va cântări foarte greu. Dacă nu va fi extrem de precis redactată, le va permite parlamentarilor să creeze portițe de scăpare pentru corupți. PSD și ALDE abia așteaptă o astfel de ocazie. Au început deja demersuri anti-Justiție, fapt care a determinat-o pe Raluca Prună, ministrul de resort, să declare că suntem în plin proces de „restaurație”, de revenire la situația în care procurorii nu aveau instrumente legale eficiente să lupte cu corupția. Dacă decizia CCR nu va fi riguros motivată, abuzul în serviciu va fi desființat cu totul.

Metodele de corupție s-au cizelat în timp. Puțini politicieni mai iau mită la plic și pot fi prinși în flagrant. Mai există, desigur, și astfel de funcționari lipsiți de inteligență, dar, de cele mai multe ori, șpăgile se primesc la a cincea sau a șasea mână, printr-un mecanism complicat de firme, care include și off-shore-uri. Există multe dosare în care procurorii au putut dovedi, fără drept de apel, că un politician a luat o decizie abuzivă, nu și că a primit mită pentru asta. El nu va putea fi tras la răspundere penală, deși vom avea cazuri în care va fi clar ca lumina zilei că un primar a încălcat legea cu bună-știință. Că legea este extrem de clară, dar că politicianul a luat o decizie în disprețul ei. Dacă procurorii nu vor putea demonstra că a primit și bani, va scăpa basma curată. Va fi evident că este hoț, însă Justiția va considera că este doar prost. Sau incompetent, sau superficial. Foarte mulți vor invoca faptul că atât s-au priceput ei să interpreteze legea.

Este foarte posibil ca în dosarele DNA să existe și acuzații nefondate de abuz în serviciu. Instanțele de judecată vor stabili în timp câte din dosare au fost întocmite profesionist sau câte sunt superficiale. Nu cred însă că CCR ar trebui să le permită politicienilor să lase Justiția fără dinți.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.