Netflix a dat lovitura. Decizia care i-a crescut masiv numărul de abonați

Netflix. Sursa foto: dreamstime.com

Netflix a înregistrat o creștere a numărului de abonați la finalul lui 2023, după ce a impus restricții asupra partajării conturilor și a introdus opțiuni de abonament mai accesibile, care includ reclame.

Măsura de restricționare a partajării parolelor, implementată în mai 2022 în mai multe țări, a avut drept scop prevenirea utilizării aceluiași cont de către persoane din gospodării diferite. Această schimbare pare să fi avut impactul dorit, determinând oamenii să își deschidă propriile conturi. Astfel, Netflix a înregistrat o creștere notabilă, adăugând 13,1 milioane de abonați la nivel mondial în ultimele trei luni ale anului 2023.

Al treilea trimestru consecutiv în care Netflix raportează o creștere semnificativă a numărului de abonați

Compania a depășt chiar și rezultatele din perioada iulie-septembrie, când au fost înregistrați 8,8 milioane de abonați noi, potrivit Sky News. Această ascensiune constantă a numărului de abonați a consolidat poziția Netflix, situându-se la peste 260 de milioane de abonați la nivel global la sfârșitul anului 2023, reprezentând o creștere anuală de aproape 30 de milioane de abonați.

Implementarea politicii de interzicere a partajării parolelor a demonstrat astfel că a avut un impact semnificativ asupra comportamentului utilizatorilor, încurajându-i să devină abonați individuali.

Interzicerea partajării parolelor, o decizie îndrăzneață

În urmă cu câțiva ani, când Netflix a anunțat intenția de a interzice partajarea parolelor, abonații au reacționat vehement. Mulți dintre aceștia amenințau atunci cu închiderea conturilor. Deși această mișcare nu a fost populară, era inevitabilă, având în vedere că peisajul de streaming devenise mai competitiv. În același an, Netflix își pierduse abonații după un deceniu de creștere constantă.

În 2022, Netflix a raportat pierderi de aproximativ 200.000 de conturi în primul trimestru și aproape 1 milion în al doilea trimestru. Peisajul de streaming devenise mult mai aglomerat cu apariția serviciilor precum Hulu, Disney+, Prime Video și Paramount+. Era evident că ceva trebuia să se schimbe pentru a menține supremația pe piață.

Chiar dacă mișcarea de a interzice partajarea parolelor a fost privită cu nemulțumire, rezultatele trimestriale au vorbit de la sine. În al treilea trimestru al anului 2023, Netflix a adăugat 8,8 milioane de abonați, depășind cu mult estimările. Trimestrul următor, cifrele au crescut și mai mult, cu 13,1 milioane de abonați noi la nivel global, ajungând la un total de peste 260 de milioane. A fost o creștere de aproape 30 de milioane față de anul precedent.

Două mișcări cheie au contribuit la acest succes. Pe de o parte, Netflix a introdus un abonament cu reclame la aproximativ 7 dolari pe lună. Prețul este sub prețul celei mai ieftine oferte fără reclame, pentru a atrage un segment mai larg de audiență. Pe de altă parte, a impus restricții privind partajarea parolelor, încurajând oamenii să-și deschidă propriile conturi și să contribuie la creșterea abonaților.

Numărul de abonați Netflix a crescut după interzicerea partajării de conturi. Sursă foto: Unsplash

Ce urmează pentru Netflix?

Perspectiva economica oferă o altă interpretare a deciziei Netflix de a impune restricții. Introducerea unui abonament cu reclame și interzicerea partajării parolelor pot fi văzute ca parte a unei tendințe de diversificare a ofertelor de abonamente. Tot atunci compania a preferat să ofere opțiuni la diferite niveluri de preț. Acest model este similar cu alte servicii, precum limitarea de ore pe lună pentru audiobooks pentru abonații premium ai Spotify.

Interdicția privind partajarea parolelor s-a dovedit o mișcare strategică pentru a atrage abonați noi și a menține loialitatea celor existenți. Astfel, Netflix reușește să-și consolideze poziția într-un mediu concurențial în continuă schimbare.