ABERAŢIILE embargou rus: 50 de boboci de raţă din Ucraina, ucişi şi ARŞI a frontieră
- Agrama Andreev
- 17 august 2015, 20:22
Autorităţile ruse au confiscat, eutanasiat şi ars 50 de boboci de raţă care au ajuns pe teritoriul Rusiei din Ucraina, informează The Moscow Times, care citează Zvezda TV.
"Bobocii de raţă nu aveau documente însoţitoare corespunzătoare, aşa că a fost luată decizia distrugerii lor", a declarat Svetlana Zaporojcenko, şefa direcţiei regionale din Belgorod a autorităţii sanitar-veterinare ruse, Roselhoznadzor, relatează Agerpres.
După cum acuză autorităţile ruse, bobocii de raţă au fost introduşi pe teritoriul Rusiei de către "o persoană specializată în acest tip de contrabandă", care "a cumpărat păsările de la o piaţă din oraşul ucrainean Harkov şi urma să-i vândă în Rusia, fără să plătească taxele vamale".
Vladimir Putin a semnat în luna iulie un decret prin care ordona distrugerea produselor alimentare provenite din ţări care au introdus sancţiuni împotriva Rusiei. Printre acestea se numără şi Ucraina, aminteşte The Moskow Times.
Cei mai FRUMOŞI copaci din lume. Arborii MILENARI care uimesc omenirea | GALERIE FOTO
TOP 10 Cele mai CIUDATE hoteluri din lume. BIZARERIILE pe care le adoră turiştii | GALERIE FOTO