Pe cât de uluitoare este descoperirea polițiștilor, pe atât de șocantă rămâne continuarea poveștii.
Din Coreea de Sud vine știrea zilei pe internațional. Cel mai mare criminal în serie de istorie scapă nepedepsit! Autoritățile nu-i mai pot face nimic, iar ucigașul nici măcar nu va ajunge în fața unui tribunal pentru faptele sale!
Un condamnat pe viață a mărturisit că el este autoril crimelor care au îngrozit regiunea Hwaseong, un oraș aflat la sud de Seul, în care 14 femei au fost omorâte, iar crimele nu au fost rezolvate nici până azi! Din cele 14 femei, nouă au fost ucise de bărbatul care acum ispășește o pedeapsă pe viață pentru alte infracțiuni, anunță CNN.
Criminalul a recunoscut cele nouă omoruri, plus alte cinci despre care polițiștii nu aveau habar, dar și vreo 30 de agresiuni sexuale. Este considerat cel mai mare ucigaș în serie din istoria Coreii de Sud, însă, cu toate acestea, nu va fi condamnat pentru faptele sale întrucât termenul de prescripție al celei mai recente crime s-a împlinit în 2006!
Nici familiile nu-i mai pot face nimic
Cu toate că știa că nu îl mai poate trage la răspundere pe criminal, Poliția a continuat investigarea cazului, ofițerii dorind să finalizeze ancheta într-un mod profesionist, din respect față de familiile victimelor.
Și, apropo de familii, nici ele nu se vor putea îndreapta împotriva criminalului deoarece, în Coreea de Sud, legea prevede ca eventualele procese civile și daune să fie intentate, respectiv solicitate în cel mult 10 ani de la comiterea infracțiunii!