Oficialii americani din Sănătate sunt de părere că persoanele vulnerabile față de coronavirus vor avea nevoie de administrarea unei noi doze de vaccin anti-COVID-19. Pozițiile experților din administrația Biden vin în contextul în care studiile referitoare la perioada de eficiență a serurilor imunizatoare nu sunt încă definitivate.
Persoanele vârstnice, de la 65 de ani în sus, precum și cele care prezintă un sistem imunitar vulnerabil vor avea nevoie aproape sigur de o a treia doză de vaccin Pfizer sau Moderna, două seruri dezvoltate pe baza aceleiași tehnologii, folosite pentru a imuniza majoritatea populației americane, spun experții din Sănătate ai administrației Biden. Poziția oficialilor a venit pe neașteptate, în contextul în care, în urmă cu câteva săptămâni, aceeași oficiali au fost de părere că nu există suficiente dovezi științifice care să sprijine necesitatea administrării unei noi doze de ser anti-COVID-19, scrie The New York Times.
CDC vrea să administreze a treia doză de vaccin, înainte ca Pfizer să primească autorizație în acest sens
Un oficial al Centrului de Control și Prevenire a Bolilor (CDC) a transmis, joi, că agenția analizează mai multe opțiuni prin care să poată administra a treia doză de vaccin anti-COVID-19, chiar dacă autoritățile nu au oferit autorizație în acest sens, momentan.
Medicul-șef al Departamentului de Imunizări al CDC a transmis unui comitet consultativ al agenției că oficialii „caută activ modalități” de a administra noua doză de vaccin persoanelor vulnerabile „înainte să aibă loc orice potențială modificare a deciziilor de reglementare”.
Consensul la care ajung tot mai mulți experți din Sănătate cu privire la nevoia administrării unei noi doze de vaccin vine pe fondul datelor care arată că eficiența vaccinului Pfizer scade după aproximativ șase luni de zile.
Ce se întâmplă în Israel. Pfizer: Eficiența vaccinului a scăzut
Studiul efectuat de compania Pfizer, la nivel global, arată că, într-un interval de patru-șase luni de la administrarea rapelului, eficiența vaccinului împotriva coronavirusului scade de la 95% la 84%.
Cele mai recente date puse la dispoziție de Ministerul Sănătății din Israel, care și-a vaccinat mai bine de jumătate din populație începând cu luna ianuarie a anului curent, sugerează că vaccinul Pfizer a fost eficient în privința prevenirii infectărilor cu doar 39% la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie. Spre comparație, potrivit datelor Guvernului israelian, din luna ianuarie până în luna aprilie, vaccinul a dovedit o eficiență de 95% în acest sens.
Vaccinul Pfizer previne dezvoltarea bolilor severe însă, în procent de 90% - la fel se întâmplă și în cazul spitalizărilor. Autoritățile israeliene au început administrarea celei de-a treia doze de vaccin categoriilor vulnerabile ale populației, pe data de 12 iulie.
Epidemiologul Anthony Fauci a spus că a rămas surprins de situația prezentată de Guvernul israelian, motiv pentru care a solicitat CDC să studieze aceleași aspecte la nivelul populației americane. "Oamenii ridică din sprâncene un pic", s-a exprimat imunologul.
Vaccinul Pfizer nu oferă protecție "veșnică". Și-a îndeplinit scopul
Era de așteptat ca vaccinul Pfizer să nu oferă protecție "veșnică" împotriva coronavirusului, spun experții din administrația Biden. Prin urmare, o a treia doză de vaccin ar putea să fie necesară la (probabil) nouă luni după administrarea primei doze de ser imunizator.
Medicul Paul A. Offit, membru al unui comitet de experți în vaccinare, organizație consultativă a Administrației Alimentelor și Medicamentelor (FDA), este de părere că o creștere a cazurilor de infectare ușoare sau moderate nu înseamnă necesitatea administrării unei noi doze de ser.
“Scopul acestui vaccin nu este să prevină cazurile ușoare sau moderate de coronavirus. Scopul lui este să prevină spitalizările care pot să sfârșească prin deces. Până în prezent, vaccinul și-a făcut treaba”, a spus Paul Offit.
Anticorpi de până la zece ori mai mulți pentru persoanele vaccinate cu cea de-a treia doză
Îngrijorați că cetățenii ar putea înțelege greșit mesajul lor, FDA și CDC au emis un comunicat prin care au transmis că "americanii care au fost vaccinați cu schema completă nu au nevoie, în acest moment, de o a treia doză de vaccin". "Suntem pregătiți să administrăm o nouă doză dacă și când știința va demonstra că este necesară", au mai subliniat FDA și CDC.
Pfizer a informat că, potrivit studiu recent, persoanele care s-au vaccinat cu o a treia doză au prezentat un nivel al anticorpilor de cinci până la zece ori mai mare decât persoanele care s-au imunizat cu doar două doze de vaccin. În mod normal, FDA va oferi autorizație pentru a treia doză Pfizer, probabil după o ședință cu comitetul consultativ extern. Ulterior, CDC va trebui doar să recomande administrarea noii doze oficial, potrivit medicului Paul Offit.