A sosit Ceasul. “Suntem cei aleși pentru că TU ne-ai ales!” LUPII ALBI (II)

A sosit Ceasul. “Suntem cei aleși pentru că TU ne-ai ales!” LUPII ALBI (II)

Moto: “Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, încât doresc să-i las şi după moartea mea dovezi de vădită simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene [...] Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine!».” - Regele Carol I

Cu inima pășind tăcut peste Prezent, pentru a ne drămui Trecutul, îmi continui Călătoria în cei 7 ani în care Lupii Albi s-au născut asumat și deloc întâmplător.

Menirea lor a fost pusă sub semnul îndemnului făcut de Nicolae Iorga, punte peste timp: "Numai întoarcerea noastră către trecut, ne dă forța faptelor de azi". După cum am simțit a mărturisi și în prima Parte de documentar, primul impact și prima emoție oglindită de Lupi este aceea de Familie. Asociație e doar un termen ce acoperă și definește segmentul rece și neutru al formulei legale de organizare. Dar în spatele coperții, ne întâlnim cu sămânța: Familia Lupilor Albi.

Începutul i-a întâlnit sub același cuget și în aceeași vibrație pe Bogdan Jianu, Vlad Miriță și Liviu Subțirică. Însă cei 3 mușchetari au avut parte de un d'Artagnan-surpriză, în persoana fragilei și totuși atât de luptătoarei Alina Dumbravă. Un suflet luminos, dârz, perseverent, adânc, verde și viu, cu o răbdare menită să umilească statisticile de rezistență în fața ritmului de cădere a “picăturii chinezești”. Piatra de temelie, zidirea a tot ceea ce va urma, a rămas încapsulat într-o istorisire ce cutremură.

Ne puteți urmări și pe Google News

Invit la a vi-l imagina pe Bogdan stând în mijlocul nostru, al cititorilor și al spectatorilor, povestind cu tonul grav, dar amestecat cu emoția lacrimei  înghițite și a recunoștinței, despre un Ceas anume. Un apus de soare ce purta pecetea răsăritului minunatei Familii a Lupilor Albi. Alina, vicepresedinte al Asociației și Director de Productie, este sufletul care, după un minunat spectacol, la poalele Mănăstirii Dealul, cu duhul Voievodului Mihai Viteazul planând peste Târgoviștea atâtor veacuri, a primit gândul cel bun al concretizării acestui Proiect de suflet.  

Prima treaptă a fost urcată.  Ziua în care am hotărât cine suntem și ce vom face a fost 8 Septembrie 2013.” (Bogdan Jianu). Și aș mai adăuga eu, binecuvântată zi de primă Cărămidă aleasă de Cer, Lupii Albi pornind la Drum cu binecuvântarea Maicii Domnului, a Cărei Naștere se sărbătorește de creștinii ortodocsi pe 8 Septembrie. Iar din acel Ceas, totul a curs lin, aidoma șipotului izvorului de munte, am după an, dupa cum Bogdan mărturisește: Altă Zi, o altă înscenare, aceeași Echipă. Îmi număr binecuvântările și sunt fericit!

Lor li s-au alăturat în timp actorii: Carmen Tănase , care este si Membru Fondator, Elvira Deatcu , Ioan Isaiu, Liviu Cheloiu, Antonia Ionescu , Radu Micu, Mircea Silaghi, Bogdan Farcaș, Ioana Farcaș, Radu Câmpean, Dan Ionescu; actorii – cascadori: Adrian Curpene, Sebastian Ioniță, Ștefan Dinu, Mihai Gheorghiu; cascadorii: Mihai Ungureanu - coordonator cascade, Aurel Boată - Horse Master, Dorin Zaharia, Octavian Mocanu, Alexandru Bocit, Andrei Prodan, Alexandru Gheorghe, Eduard Dumitru, Dragoș Badea, Ștefan Rotărescu, Marian Arsene, Daniel Iftinca. Din Staff fac parte: Amalia Petrescu – Costumiră, Sarah Gâtlan – Scenografie, Make-up, Antonia Ionela Rotaru – Administrativ, Daniela Curpene – Asistent Producție , Raluca Măruntu – Coordonator figurație , Raul Paslari - Inginer sunet, Dănuț Pădure – Director imagine, Vasile Petrovschi – Editor video. Alături de aceștia, sunt și actorii invitați: Ion Besoiu, Maria Buză, Ion Haiduc, Maia Morgenstern, George Alexandru, Ion Dichiseanu, Radu Pietreanu, care au completat magistral distribuțiile spectacolelor.

LUPII ALBI se descriu ca fiind: “o trupă de cascadori și actori profesioniști, care promovează obiective cultural – istorice și turistice aflate pe teritoriul României, printr-o serie de evenimente de înaltă ținută culturală și artistică sub sloganul <ISTORIA CA UN SPECTACOL> . Cei peste 50.000 de spectatori care au participat la spectacole, fac din “LUPII ALBI” cea mai apreciată trupă de reenactment din România. Spectacolele LUPII ALBI aduc de fiecare dată între 4.000 – 10.000 de spectatori (în funcție de spațiul de desfășurare) și generează o serie de activități economice colaterale, care aduc venituri substanțiale organizatorilor acestui gen de evenimente. Peste 300 de persoane sunt implicate în realizarea fiecărui spectacol Lupii Albi. Trupa LUPII ALBI dispune de o bază importantă de tineri cascadori, care se pregătesc alături de echipa de bază, activitate ce reprezintă o sursă permanentă de prospețime în momentele oferite, dar și o alternativă pentru aceștia de petrecere a timpului liber într-o echipă, într-un mediu educațional și cultural.”

“Numai uniți vom reuși să păstrâm pământul țării în libertate!”

“Ne aude Dumnezeu!”

În mai 2013, are loc debutul, primul spectacol de reevocare istorică, în cadrul Festivalului Național Mihai Viteazu”, Craiova. Un regal cu mari actori, cascadorii, sute de costume, coloană sonoră, scenografie, emoție, simboluri, Chei ale trecutului, lansate-punte spre Ceasul nostru de astăzi. Maestrul Ioan Besoiu a adus în spectacol metafora legământului neamului cu Cerul, pacea, tăcerea cea atât de grăitoare a bătrânilor preoți ortodocși de odinioară, puterea și binecuvântarea dăruite în duh Voievodului și ostașilor, pe timp de luptă. “Numai uniți vom reuși să păstrăm pământul țării în libertate!” (Mihai Viteazul) și răspunsul vine din partea preotului bătrân: “Ne aude Dumnezeu!”. La acest îndemn începe lupta, cu o binecuvântare și sub semnul Sfintei Cruci.

Maia Morgenstern,  un Suflet cu aripile înrădăcinate în Cer

Un moment emoționant s-a petrecut, însă, și dincolo de cortine. Un gest, o trăire și o atitudine despre care puțini știu, iar Bogdan și-a dorit să ne împărtășească taina. Pe 1 mai am aniversat-o cu toții, cu siguranță mult prea în tăcere decât merită acest suflet luminos și luptător, pe Maia Morgenstern,  artist cu aripile înrădăcinate în Cer. La acel moment al anului 2013, Maia Morgenstern urma să joace rolul doamnei Teodora, mama lui Mihai Viteazul, despre care Nicolae Iorga scria: ,,aceasta ar fi o Teodora Canatacuzino, o patriciană din Bizanţul nou grecesc”. Înainte de spectacol, o modificare în programul reprezentațiilor pe scena Teatrului Național îi făcea imposibilă prezența în spectacolul “Bătălia de la Călugăreni”. Dar vestea fusese deja dată, mii de inimi o așteptau în eveniment, iar doamna Maia nu este un suflet care să facă compromisuri. Demnitatea și respectul față de spectator au fost răsplătite prin asumare, cu propria prezență la Conferința de presă, înconjurată de televiziuni și jurnaliști.

Venea în viteză de fulger la Craiova, direct de la repetițiile de la Teatrul Național, pentru a mulțumi, a aduce argument pentru nedorita lipsa din rol, cu lansarea unei aripi de credință și de bucurie a unei noi colaborări în viitor. Emoțiile acelei clipe au fost copleșitoare atât pentru doamna Maia, cât și pentru toți actorii, cascadorii din spectacol, dar și pentru reprezentanții media. Mulțumim cu inima, doamna Maia Morgenstern. Și să ne fim unii altora întru mulți și binecuvântați ani!

“Fără cultul trecutului, nu există iubire de țară!”

Mihai Eminescu

În septembrie, același an, au urmat spectacolele: Dacii la Pelendava, susținut la Craiova, la inițiativa Primăriei Municipiului, Vlad Țepeș și solii turci, desfășurat la Târgoviște, iar în octombrie, Haiducii lui Iancu Jianu, Craiova. Scenariul pentru ultimul spectacol a fost scris de Radu Pietreanu și tot acesta l-a ales pe Bogdan Jianu în rolul haiducului de legendă.

Și... o mărturisire. În fața spectacolelor Lupilor Albi, mi-e imposibil să rămân ghidată exclusiv de actiune, de firul epic. E un Ceva subtil, greu de pătruns ( dar nu intangibil), dincolo de arenă, costume, actori, cai coborâți parcă din basmele noastre populare. Scenariul e bogat în simboluri și coduri ce îmbracă adânc, ca într-o ramă, fiecare evocare de trecut în taina veșniciei.

În aceste prime spectacole, am regăsit: Crucea, Sfinxul, steagul dacic, soarele pe armura de pe piept. Soarele, ca simbol arhetipal, apare în multe culturi ale lumii, dar peste tot e perceput ca o pecete a veșniciei. Interesantă este pe armură din spectacol: poziționarea celor 3 cercuri concentrice, trimițând cu gândul la cei 3 timpi: trecut, prezent și viitor. Sensul de orientare al solzilor din primele 2 cercuri este identic, al treilea însă e diferit. Iar în centru e Miezul, punctul primordial, Timpul-zero. Și multe alte simboluri sunt presărate în fiecare spectacol, prin alegerea numelor, prin semnele de pe costume, din replici; unele simboluri sunt la vedere, altele, păstrate vii spre a rămâne în taină, pentru cine le simte și le cuprinde în cuget.

Anul 2014  a fost marcat de spectacolele „Vlad Voievod Drăculea” (  iunie, în cadrul primei ediții a Festivalului Medieval Dracula, la inițiativa Primăriei Municipiului Târgoviște ) și „Dracula - Reîntoarcerea”(septembrie, în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște). Iar în decembrie, Lupii Albi au pregătit pentru copii spectacolul „Cine ți-a furat Crăciunul”, desfășurat în Orășelul Copiilor, la inițiativa Teatrului Municipal Tony Bulandra Târgoviște. În aceeași lună, a avut loc și  reprezentația: Solia Țării Românești, de 1 decembrie, la Alba Iulia.

“Cum să nu trăiesc cu toată ființa mea acest rol ?!”